Bilanţul financiar Apple: profit pe toată linia, dar analiştii au fost dezamăgiţi
0Apple şi-a anunţat cifrele financiare pentru al treilea trimestru fiscal, care a ţinut între aprilie şi iunie. Deşi nu a reuşit să ajungă la cifrele preconizate de analiştii de pe Wall Street, gigantul american a reuşit să crească semnificativ faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Analiştii se aşteptau ca Apple să aibă venituri de 37,4 miliarde de dolari pentru trimestrul care s-a terminat în iunie, dar cifrele nu au fost chiar atât de optimiste. Firma fondată de Steve Jobs a anunţat venituri de 35 de miliarde de dolari, cu un profit net de 8,8 miliarde de dolari.
În comparaţie cu anul trecut, în aceeaşi perioadă, Apple a avut o creştere semnificativă. În 2011 firma americană anunţa venituri de 28,6 miliarde. De asemenea, în 2011 compania a avut un profit de 7,3 miliarde de dolari. În schimb, dacă este să comparăm rezultatele din trimestrul doi, care au coinicis şi cu perioada de vârf de după lansarea iPhone 4S, al treilea trimestru înseamnă o scădere. Între ianuarie şi martie, Apple a avut venituri de 39,2 miliarde de dolari.
Tabletele şi telefoanele, vedetele flotei Apple
Vedeta acestui trimestru nu a mai fost iPhone-ul, deşi acesta este produsul cel mai vândut al companiei din Cupertino. De data aceasta, motorul de creştere a fost reprezentat de tableta iPad, lansată recent pe piaţă. Apple a vândut 17 milioane de iPad-uri, un nou record trimestrial pentru vânzările acestor gadgeturi, care cresc în fiecare trimestru din momentul lansării lor în 2010.
Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea este impresionantă: Apple a vândut cu 84% mai multe tablete. Trebuie să luăm în considerare faptul că în acest an, piaţa a ajuns la o maturitate, în al treilea trimestru fiscal din 2012, tabletele fiind încă o noutate. Accesoriile de iPad şi tabletele în sine au adus firmei din Cupertino 9,2 miliarde de dolari în venituri, din 97 de ţări unde este comercializat gadgetul.
iPhone-ul a crescut şi el considerabil faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar cifrele nu au mai fost la fel de optimiste şi impresionante ca în trimestrul al doilea. Motivul este clar: zvonurile pentru lansarea unui nou smartphone de la Apple s-au înteţit, iar în următoarea perioadă vânzările de iPhone 4S vor stagna, pe fondul aşteptării noului dispozitiv. Cel mai probabil, în momentul prezentării noului iPhone (sau iPhone 5 cum a fost el denumit de către presă), iPhone 4S va primi o reducere, iar vânzările vor creşte pe două fronturi, mişcare specifică pentru Apple, care a făcut acelaşi lucru anul acesta pentru iPad 2.
Astfel, vânzările de iPhone au crescut cu 28%, până la 26 de milioane de unităţi. Accesoriile şi telefoanele au adus venituri de 16,2 miliarde de dolari, telefonul fiind disponibil la 250 de operatori.
Mac-urile şi iPod-urile au adus venituri suplimentare
Apple a reuşit să vândă patru milioane de calculatoare şi laptopuri Mac în acest trimestru, o creştere cu 2% faţă de anul trecut. Deşi diferenţa faţă de vânzările de PC-uri este enormă, Apple oricum nu a ţintit niciodată o luptă directă cu acestea, mai ales că vorbim de un singur producător care s-ar lupta cu o întreagă armată de firme. În schimb, este al 25-lea trimestru fiscal la rând în care creşterile vânzărilor de MAC sunt mai mari decât cele pentru PC-uri, aflate într-o scădere în ultima perioadă.
Unul dintre factorii care au împins de la spate vânzările a fost lansarea unei noi linii de laptopuri la conferinţa WWDC 2012, cu ecran impresionant, de tip Retina. Înainte de această lansare, cifrele Apple erau în scădere pe acest segment, faţă de perioada anului trecut, dar în doar trei săptămâni, noile laptopuri au reuşit să aducă acest segment pe linia normală de creştere.
Un segment care a scăzut este cel al gadgeturilor pentru conţinut multimedia, în general muzică: iPod-ul. Una dintre cele mai vechi linii de produse pentru Apple în acest moment, iPod-ul este o tehnologie modernă, dar care luptă deja cu gadgeturi mult mai dezvoltate. Smartphone-urile sunt practic iPod-uri cu mai multe funcţii, iar piaţa va scădea în continuare.
Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, vânzările au scăzut cu 10%, plasându-se totuşi la 6,8 milioane de iPod-uri vândute. Cu toate acestea, potrivit cultofmac.com, previziunile analiştilor şi ale specialiştilor Apple au fost mai pesimiste pentru acest produs. Scăderile prevăzute de ei erau mult mai mari. Modelul iPod touch a reprezentat mai mult de jumătate din vânzări.
Deşi nu a fost scos în faţă, ca un produs esenţial, Apple TV a fost menţionat de CEO-ul companiei, Tim Cook, atunci când a fost întrebat de jurnalism. Acest difuzor de programe preluate prin streaming de pe iTunes direct pe televizor a fost vândut în 1,3 milioane de exemplare. Cifră excelentă, dacă luăm în calcul declaraţiile lui Cook, care a spus că Apple TV este „mai mult un hobby pentru noi”.
China creşte, Europa stagnează
Una dintre pieţele pe care Apple are creşteri impresionante este cea chineză, unde trebuie să se lupte cu produsele locale şi cu nivelul de trai mai scăzut. Practic, China a adus o treime din creşterea companiei în regiunea Asia-Pacific şi este responsabilă pentru 5,7 miliarde de dolari în venituri. Practic, vânzările pentru China au fost la un nivel dublu faţă de anul trecut.
În schimb, Europa pare să stagneze, iar creşterile au fost modeste la nivel continental. Singurele pieţe unde Apple a avut avantaje considerabile au fost cele din Marea Britanie, cu o creştere de 30%, şi Germania, unde creşterea a fost sub 10%. În medie, creşterile continentale sunt de doar 16%.
Pe lângă afacerile de pe iTunes şi magazinele virtuale, Apple are acum un număr total de 373 de magazine deschise în întreaga lume, numai în ultimul trimestru fiind inaugurate alte nouă. Media veniturilor pentru fiecare magazin a fost de 11,1 milioane de dolari, iar la nivel total acestea au adus 4,1 miliarde, o creştere cu 17% faţă de anul trecut. Magazinele Apple au vândut aproape 800.000 de Mac-uri, iar pragul lor a fost călcat de 83 de milioane de vizitatori, faţă de 74 de milioane de oameni anul trecut.
De ce ar putea fi rezultatele considerate dezamăgitoare?
Apple nu a dezamăgit şi nici nu are scăderi. Pur şi simplu, rezultatele anunţate de companie nu se potrivesc cu cele ale analiştilor de pe Wall Street, care au fost mai optimişti decât era cazul. Neîndeplinirea obiectivelor analiştilor s-a văzut în această dimineaţă şi la bursă, acţiunile Apple scăzând cu 0,48%.
Potrivit unei analize „TechCrunch”, Apple nu poate fi numită o dezamăgire, ci pur şi simplu rezultatele sunt o concluzie logică a „obiceiurilor” companiei. Fanii Apple sunt recunoscuţi pentru faptul că sunt „creaturi ale rutinei”. Produsele noi ies o dată la un an, iar în lunile de dinainte lansării unei generaţii noi, vânzările stagnează. Este normal, fanii aşteaptă un produs nou decât să investească într-o generaţie care nu va mai fi la „modă” în următoarea perioadă.
Reprezentanţii Apple au oferit o explicaţie cel puţin ciudată: vânzările au fost afectate de zvonurile lansate de către aşa zise surse din interiorul companiei, despre lansările unor viitoare produse. Într-un fel, americanii ar avea dreptate, pentru că zvonurile creează aşteptări în rândul celor care vor să-şi achiziţioneze produsele companiei, dar nu putem vorbi despre scăderi masive din această cauză.
În plus, această neîndeplinire a optimismului analiştilor vine ca o normalitate de la o companie deja matură, care are cinci ani de când a lansat primul iPhone şi doi ani de la prima tabletă iPad. Dacă vânzările iniţiale au fost uluitoare, datorită inovaţiei, între timp piaţa e foarte aglomerată, iar fiecare nou telefon performant „muşcă” din mărul californian. Pentru a recupera acest trimestru şi pentru a impresiona în primul trimestru al anului fiscal 2013, care coincide cu finalul acestui an, Apple va trebui să revoluţioneze din nou piaţa smartphone-urilor, prin noul iPhone, despre care se spune că va avea un ecran mai mare, de 4 inci diagonală şi caracteristici comparabile cu cele ale concurenţei.
Ce va aduce viitorul?
Anul acesta va marca cel mai probabil lansarea celei de-a şasea generaţii a smartphone-ului Apple – iPhone. Acesta ar putea fi lansat ori în luna august, ori în septembrie, informaţiile despre acest lucru fiind împărţite.
De asemenea, pentru a contracara efectul tabletelor mai mici, de 7 inci, se zvoneşte că Apple ar pregăti un iPad mini, o idee pe care Steve Jobs probabil ar considera-o un sacrilegiu. Însă pe fondul creşterii lui Amazon Kindle Fire sau Google Nexus 7, un mini nu este o idee chiar atât de exagerată. Analiştii deja au început să facă şi predicţii. Gene Munster, de la „Piper Jaffrey” a spus că Apple ar putea vinde 6 milioane de unităţi într-un singur trimestru, dacă ar lansa tableta până la Crăciun. Munster mai consideră că un iPad Mini ar putea „fura” 30% din cota de piaţă de la Android şi 10% din procentul iPad-ului clasic.
Cu toate acestea, trebuie luat în calcul faptul că predicţiile sunt făcute pentru un produs care nu a fost anunţat, nu a fost văzut de nimeni, ci doar imaginat de unii. Toate zvonurile din spatele lui iPad mini sunt aproape la nivel de dorinţă, nu la nivel de informaţie din interior.