Baremul de impozitare a salariilor si pensiilor pentru 2004
0Deducerea personala de baza - doua milioane de lei
Ministerul Finantelor Publice a aprobat baremul de impunere pentru veniturile care vor fi obtinute de persoanele fizice in anul 2004 sub forma de salarii si pensii. Pentru un venit lunar de 2,4 milioane de lei, contribuabilii vor plati o cota de impozit de 18%. Veniturile cuprinse intre 2,4 milioane de lei si 5,8 milioane de lei vor fi impozitate lunar cu 432.000 de lei si o cota de 23% pentru ceea ce depaseste 2,4 milioane de lei. Persoanele care obtin venituri lunare cuprinse intre 5,8 milioane de lei si 9,3 milioane de lei vor plati, de la 1 ianuarie, un impozit de 1,214 milioane de lei plus 28% din ceea ce depaseste 5,8 milioane de lei. In cazul veniturilor situate intre 9,3 milioane de lei si 13 milioane de lei, impozitul va fi de 2,194 milioane de lei si o cota de 34% pentru valoarea care depaseste 9,3 milioane de lei. Pentru veniturile de peste 13 milioane de lei, ordinul ministrului Finantelor prevede un impozit lunar de 3,452 milioane de lei, la care se adauga o cota de 40% din ceea ce depaseste 13 milioane de lei. Toti contribuabilii au dreptul la o deducere personala de baza de doua milioane de lei, la care se aplica deduceri suplimentare daca sunt inregistrate persoane in intretinere sau in alte cazuri. Pensiile mai mici de opt milioane de lei nu vor fi impozitate.