Bank Leumi şi-a redus pierderile la 2,4 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bank Leumi România şi-a redus pierderile înregistrate în primele nouă luni la 2,4 milioane de lei, faţă de 6,7 milioane de lei în perioada similară din 2006, a informat acţionarul

Bank Leumi România şi-a redus pierderile înregistrate în primele nouă luni la 2,4 milioane de lei, faţă de 6,7 milioane de lei în perioada similară din 2006, a informat acţionarul majoritar al instituţiei de credit, Bank Leumi Israel. Informaţiile au fost prezentate în raportul financiar al companiei. În raport nu sunt menţionate şi activele Bank Leumi România la finele lunii septembrie.

Vicepreşedintele executiv al grupului din Israel, Daniel Tsiddon, a afirmat că banca nu are ca scop obţinerea de profit pe termen scurt, ci consolidarea poziţiei pe piaţa locală şi extinderea în Europa de Est. Bank Leumi România este controlată în proporţie de 99,71% de către Bank Leumi Israel, şi a înregistrat, anul trecut, pierderi de 6,68 milioane de dolari, în creştere cu circa 3,5%. Activele băncii au urcat cu 52,1%, la 222,8 milioane de dolari, reprezentând o cotă de piaţă de sub 1%. (Mediafax)

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite