Totul despre obţinerea ajutorului pentru încălzire în 2018. Se apropie termenul limită de depunere a cererilor

Totul despre obţinerea ajutorului pentru încălzire în 2018. Se apropie termenul limită de depunere a cererilor

Persoanele care nu îşi pot permite financiar să îşi asigure încălzirea locuinţei pe toată perioada iernii pot obţine şi în anul 2018 un ajutor bănesc din partea statului. Cu toate acestea, ele mai au doar puţin timp la dispoziţie pentru a obţine toţi banii daţi în acest an.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acordarea de ajutoare pentru încălzire a demarat în anul 2011, ca o măsură de protecţie socială în perioada sezonului rece pentru persoanele singure şi pentru familiile cu venituri mici. Măsura vrea să vină în sprijinul consumatorilor vulnerabili cu venituri situate până la un prag stabilit de lege, pentru a acoperi integral sau, după caz, o parte din cheltuielile cu încălzirea locuinţei.

„Adevărul” a sintetizat mai jos toate lucrurile pe care trebuie să le ştie cei care vor să obţină un astfel de ajutor de la stat, precum data până la care trebuie să îl solicite, actele pe care trebuie să le depună şi cine poate sau nu poate să obţină un astfel de ajutor.

Cine poate obţine ajutorul pentru încălzire

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă familiilor, respectiv persoanelor singure numai pentru locuinţa de domiciliu sau, după caz, de reşedinţă a acestora. Ajutorul se acordă pentru consumatorii de energie termică în sistem centralizat, gaze naturale şi lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri şi numai pentru un singur sistem de încălzire (cel principal).

Persoanele care vor să obţină acest ajutor trebuie însă să aibă venituri până la un anumit prag.

Pentru persoanele care solicită un ajutor pentru energia termică, venitul mediu lunar pe membru de familie nu trebuie să depăşească 786 de lei. Totodată, persoanele singure trebuie să aibă un venit de cel mult 1.082 de lei.

Cei care solicită un ajutor pentru gaze naturale, energie electrică sau lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri au alt prag. Fiecare membru al familiei trebuie să se încadreze în venitul mediu lunar de 615 lei.

La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, obligaţii legale de întreţinere, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent. Excepţie fac ajutorul social, bursele de studiu şi bursele sociale.

Cine nu poate obţine ajutorul pentru încălzire

În schimb, există şi persoane care nu pot obţine acest ajutor de încălzire. În primul rând, toate cele care depăşesc chiar şi cu un leu pragurile de venit stabilite. În al doilea rând, nu pot obţine aceşti bani nici cei care deţin o serie de bunuri mobile sau imobile sau cei care nu au domiciliul sau reşedinţa stabilită în locuinţa pentru care solicită ajutorul bănesc.

Termenul de depunere a cererilor

În mod normal, termenul-limită de depunere a cererilor pentru obţinerea ajutorului pentru încălzire este 15 octombrie. Cei care depun solicită ajutorul până la această dată pot obţine ajutor pentru toată perioda sezonului rece, respectiv între 1 noiembrie şi 31 martie.

Cu toate acestea, şi cei care depun cereri după această dată pot obţine ajutorul, însă numai pentru perioada rămasă din sezonul rece. Astfel, ei vor primi ajutor începând cu luna în care a fost depusă cererea, cu condiţia ca aceasta să fie depusă până în data de 20 a lunii. În caz contrar, ajutorul se primeşte din luna următoare depunerii solicitării.

Ce acte sunt necesare

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă pe bază de cerere. Astfel, solicitantul trebuie să transmită autorităţilor locale o cerere-tip în acest sens şi o declaraţie pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia. Acestea trebuie să fie însoţite de acte care să dovedească veniturile realizate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările