GRAFIC Alţi 50.000 de români au ajuns restanţieri la bănci în 2012

GRAFIC Alţi 50.000 de români au ajuns restanţieri la bănci în 2012

Deprecierea leului în raport cu euro şi francul elveţian este principala cauză pentru care românii nu şi-au putut plăti ratele la timp  FOTO ADEVĂRUL

Peste 740.000 de români înregistrau la finele lunii noiembrie a anului trecut restanţe de aproape 2,2 miliarde de euro la împrumuturile contractate.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Românii s-au descurcat tot mai greu cu plata ratelor la credite şi în 2012. Scăderea puterii de cumpărare, determinată de reducerea veniturilor şi de scumpiri, dar mai ales deprecierea leului în raport cu euro şi francul elveţian i-au adus pe mulţi români în imposibilitatea de a-şi achita ratele la timp. 
 
Astfel, numărul restanţierilor la bănci a ajuns la 740.211 persoane la sfârşitul lunii noiembrie, potrivit datelor Biroului de Credit, prezentate de Banca Naţională a României (BNR). Numărul restanţierilor este mai mare cu peste 50.000 faţă de nivelul înregistrat la începutul lui 2012. 
 
Pentru că mulţi dintre cei care erau restanţieri la începutul anului trecut nu şi-au achitat sumele restante, ba, mai mult, au acumulat altele noi, valoarea restanţelor a crescut semnificativ. Totalul sumelor restante a crescut cu peste 23% în primele 11 luni ale anului trecut şi au atins un nou nivel maxim, respectiv echivalentul a 2,14 miliarde de euro.
 
Victimele francului
 
Defalcat pe valute, la creditele în lei, majoritatea împrumuturi de consum cu sau fără ipotecă, restanţele au urcat cu 17% în primele 11 luni din 2012, ajungând la 3,58 miliarde de lei (795 de milioane de euro). Cea mai mare parte a restanţelor se înregistrează însă pentru împrumuturile în euro, aproximativ 40% din total. 
 
Restanţele la împrumuturile în euro au urcat semnificativ şi în 2012, cu 28%, ajungând la 865 de milioane de euro. În primele 11 luni ale anului trecut, leul s-a depreciat cu 4,25% în raport cu euro, însă, în vară, în timpul tensiunilor politice, deprecierea a ajuns la 7,5%, euro fiind cotat la un maxim de 4,6481 lei. 
 
 
Cea mai mare creştere a fost consemnată la împrumuturile în franci elveţieni, respectiv 38%. Valoarea restanţelor în franci elveţieni a ajuns astfel la echivalentul a 470 de milioane de euro. În perioada 2006-2008, foarte mulţi români au conmtractat împrumuturi imobiliare în franci, atraşi de dobânda mică comparativ cu cea practicată pentru celelalte valute, dar şi de cursul de schimb redus. 
 
Între timp, dobânzile la franci au crescut semnificativ, iar francul s-a scumpit într-un ritm galopant. De exemplu, la începutul lui 2007, un franc era cotat la 2,08 lei, iar acum el a ajuns la 3,54 lei. Scumpirea este de peste 70%. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: