Gazele se scumpesc, de la 1 august

Gazele se scumpesc, de la 1 august

Preţul gazelor naturale creşte pentru consumatorii casnici cu 5,83%, de la 1 august, potrivit unei ajustări realizate de Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Ştiri pe aceeaşi temă

„Având în vedere solicitările furnizorilor de gaze naturale şi în urma analizei minuţioase a costurilor reflectate în preţul final, Comitetul de reglementare, aplicând prevederile legale, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru o ajustare, în medie cu 5,83%, a preţului la gazele naturale pentru clienţii finali casnici, începând cu data de 1 august 2018”, anunţă ANRE.

Potrivit instituţiei, membrii Comitetului de reglementare al ANRE au luat în discuţie într-o şedinţă de luna trecută solicitările furnizorilor de gaze naturale cu privire la ajustarea preţurilor. Solicitările vin ca urmare a faptului că, începând cu data de 1 aprilie 2017, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă s-a liberalizat, producătorii având libertatea să vândă gazele naturale la un preţ care nu mai este reglementat. 

În prezent, gazele naturale de provenienţă internă se vând pe piaţa concurenţială, inclusiv pentru clienţii casnici, preţul de achiziţie al acestora fiind stabilit în mod liber, pe baza cererii şi a ofertei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: