ANALIZĂ Fiscalizarea bacşişului, misiune imposibilă. De ce este inaplicabilă iniţiativa Guvernului

ANALIZĂ Fiscalizarea bacşişului, misiune imposibilă. De ce este inaplicabilă iniţiativa Guvernului

Până la lămurirea procedurilor de fiscalizare a bacşişului, ospătarii sunt sfătuiţi să nu mai primească bani în plus de la clienţi

Comercianţii şi prestatorii de servicii spun că aplicarea ordonanţei care introduce impozitul pe bacşiş va fi împiedicată de costurile prea mari de implementare şi de lipsa tehnologiei necesare contabilizării separate, astfel că au în vedere să nu mai primească bonusuri de la clienţi până la clarificarea procedurilor.

Modul în care Guvernul vrea să fiscalizeze bacşişul – cu evidenţierea sumei pe un bon separat, cu impozitare în funcţie de destinaţia banilor sau cu gestionarea în paralel a afacerii şi ciubucurilor – i-a băgat în ceaţă atât pe comercianţii şi prestatorii de servicii de bună credinţă, cât şi pe consultanţii fiscali.

Întrebaţi de „Weekend Adevărul“ cum vor aplica efectiv prevederile ordonanţei care introduce impozitul pe bacşiş, cei mai mulţi dintre ei ne-au răspuns că se află în impas – pe de-o parte vor fi obligaţi să se conformeze, pe de altă parte nu vor avea cum să se conformeze.

Şi, pentru a scăpa de eventualele neplăceri provocate din această cauză, preferă să le interzică angajaţilor să mai primească bacşiş de la clienţi, fapt care ar diminua serios veniturile salariaţilor.

Cheltuieli inutile în plus

„Vor creşte, evident, costurile de administrare, în special la restaurante, dar şi la coafor sau la saloanele de manichiură şi înfrumuseţare. În mod sigur, vor fi făcute cheltuieli pentru a se adapta la legislaţie, contabilii vor avea mai mult de lucru pentru a ţine două gestiuni, una pentru produsele şi serviciile vândute şi alta pentru bacşis. Pentru multe cazuri n-o să se poată respecta normativul“, ne-a spus consultantul fiscal Gabriel Biriş.

„Banii din bacşiş trebuie evidenţiaţi pe acelaşi bon, nu e nevoie de o listare separată, niciunde nu se foloseşte aşa ceva. Iar pentru asta este nevoie de schimbări în softurile caselor de marcat. Este destul de simplu, în alte ţări apare – pe acelaşi bon – specificaţia «service fee»“, a spus Emilian Duca, expert fiscal.

Cât despre direcţionarea banilor, Emilian Duca nu crede că patronii vor alege să păstreze pentru ei bacşişurile primite de salariaţi, existând un risc prea mare ca aceştia să plece.

Impas în taxi

„Am înţeles că şi taximetriştii trebuie să emită bon separat pentru sumele în plus încasate de la clienţi. Dar actualele aparate nu sunt dirijabile, noi nu putem să scriem cifre pe bonuri, acestea se generează automat, în funcţie de rulajul roţii sau de staţionarea acesteia. Este imposibil să dăm bonuri separate, pentru că nici măcar nu există case de marcat cu asemenea funcţii“, ne-a declarat Mihai Ghişă, preşedintele Asociaţiei Transportatorilor în regim de Taxi şi Închiriere (APTI).

„Neavând nicio altă soluţie posibil de adoptat într-un timp atât de scurt, până la intrarea în vigoare a ordonanţei, am să dau o directivă internă prin care interzic încasarea de bani în plus de la clienţi, şi cred că toţi vor proceda ca noi. Taximetriştii care vor continua să ia bacşiş îşi vor asuma asta exclusiv în nume personal“, a precizat Adrian Ghişă.

Menţionăm că producătorii de case de marcat au confirmat, pentru „Weekend Adevărul“, că pe piaţa românească nu există aparate capabile să listeze două bonuri separat, aferente aceleiaşi tranzacţii.

„La distribuitori nu s-au gândit“

„Probabil că autorii ordonanţei s-au gândit la restaurante, cafenele, dar nu s-au gândit şi la sectorul acesta de livrări la domiciliu. La noi, bonul fiscal pleacă odată cu marfa, nu-l putem obliga pe client să dea sau nu vreun bacşiş. Dacă, totuşi, se întâmplă acest lucru, agentul din teren este pus în încurcătură, pentru că nu are o casă de marcat la el. De aceea, până nu avem norme metodologice clare, am interzis agenţilor să primească bacşiş“, ne-a declarat Andrei Bartesch, marketing manager la compania de livrări Trenta Pizza.

În schimb, pentru Cătălin Mahu, proprietarul lanţului de restaurante „La Mama“, lucrurile par mai simple. „Teoretic, un singur lucru trebuie rezolvat, şi anume posibilitatea modificării caselor de marcat astfel încât să poată fi eliberat bon fiscal cu TVA zero. Nu sunt expert, dar cred că se poate rezolva din software. În privinţa celor care îţi aduc acasă o comandă de pizza, cred că nu ar trebui să existe diferenţe faţă de restaurante. Adică, la fel cum în restaurant ospătarul ia bacşişul şi îl trece în casa de marcat după ce încasează banii, cred că şi cel care a adus pizza ar trebui să aibă posibilitatea de a trece în casa de marcat bacşişul când revine la firmă. Dacă cineva vrea, însă, bonul, consider că e un abuz, nu poţi să te întorci de la patru kilometri şi să aduci bonul pe bacşiş“, ne-a spus Cătălin Mahu.

El a adăugat: „Nu este nevoie de un nou contract pentru plata bacşişului pentru chelneri. Legea nu stipulează obligaţie în acest sens, ci doar un regulament de ordine interioară prin care să se specifice dacă veniturile provenite din încasarea bacşişului rămân la dispoziţia salariaţilor. Bacşişul este problema angajatului, el are obligaţia de a-l înregistra. Obligaţia firmelor este de a-şi trece veniturile proprii ale firmei“.

Ce fel de venit este bacşişul?

„Problema trecerii bacşişului pe bon fiscal s-ar putea rezolva uşor: să se introducă pe casa de marcat o nouă poziţie – tips“, ne-a spus consultantul fiscal Adrian Benţa.În opinia sa, problema este de altă natură: nu se spune ce fel de venituri sunt cele care se distribuie salariaţilor din bacşiş.

„La cum este formulat proiectul pe site-ul Finanţelor, se pot asimila cu veniturile de natură salarială, deoarece bacşişul este consecinţă a contractului de muncă avut. Omul îţi dă bacşiş pentru că ai făcut un serviciu, nu ţi-i dă aşa, pe stradă. Deci, astfel, ar putea fi purtător de contribuţii de asigurări sociale şi de sănătate, pe lângă impozitul de 16%. Guvernul ar trebui să dea o ordonanţă să reglementeze acest lucru“, conchide consultantul.


Inspectorii nu fac percheziţii

O altă problemă ridicată de ordonanţa care introduce impozitul pe bacşiş este dată de următoarea prevedere: „La solicitarea organelor de control (...), angajaţii operatorului economic sunt obligaţi să prezinte sumele de bani aflate asupra lor“.

Are inspectorul fiscal drept de percheziţie corporală asupra angajatului de la operatorul economic?

„Nu, desigur că nu, nici chiar patronul nu are un astfel de drept. Dar se merge pe faptul că mulţi oameni nu-şi cunosc drepturile“, ne-a spus consultantul fiscal Emilian Duca.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: