Banca Vaticanului lansează doi indici bursieri bazaţi pe valori catolice
0Banca Vaticanului şi-a unit forţele cu firma americană de servicii financiare Morningstar pentru a lansa doi noi indici bursieri care aleg acţiuni în conformitate cu principiile catolice, au declarat marţi cele două entităţi, o colaborare neobişnuită între Vatican şi sectorul financiar

Indicele Morningstar IOR Eurozone Catholic Principles şi Indicele Morningstar IOR US Catholic Principles „sunt concepuţi pentru a servi drept referinţă pentru investiţiile catolice la nivel mondial", a informat Istituto per le Opere di Religione (IOR), aşa cum este cunoscută oficial Banca Vaticanului, scrie Reuters.
Ambii indici includ 50 de companii cu capitalizare medie şi mare, inclusiv acţiuni Big Tech şi financiare.
Printre principalele acţiuni ale fondului din zona euro se numără furnizorul de echipamente pentru producţia de semiconductori ASML Holding, operatorul de telefonie Deutsche Telekom şi compania de software SAP.
Investiţiile responsabile social au crescut în ultimele decenii. Ave Maria Mutual Funds, un fond american care face investiţii conform principiilor catolice, a declarat că în 2025 avea în administrare active în valoare de 3,8 miliarde de dolari.
Societatea mixtă înfiinţată de Morningstar şi Banca Vaticanului vine în urma eforturilor de a curăţa reputaţia băncii, care a fost pătată în ultimele decenii de cazuri de corupţie, delapidare şi alte infracţiuni.
Regretatul Papă Francisc, care a murit anul trecut, a adoptat o serie de reforme pentru a trata aceste probleme.
Papa Leon al XIV-lea a anulat anul trecut autoritatea unică a Băncii Vaticanului asupra investiţiilor deţinute de oraşul-stat, anulând una dintre reformele financiare ale predecesorului său, Francisc.
Această decizie a oferit departamentelor Vaticanului libertatea de a utiliza bănci străine.
Leon a anulat mandatul anterior al lui Francisc, dar a spus că departamentele ar trebui să continue să utilizeze Banca Vaticanului, "cu excepţia cazului în care organismele competente... consideră că este mai eficient sau mai convenabil să recurgă la intermediari financiari stabiliţi în alte state".
Reputaţia financiară a Vaticanului a fost pătată în ultimele decenii de finanţele sale opace şi de cazurile de corupţie, delapidare şi alte infracţiuni. Francisc, care a condus Biserica Catolică timp de 12 ani, a adoptat o serie de reforme pentru a aborda aceste probleme.
Decretul lui Leon anulează doar una dintre aceste reforme, care impunea ca toate investiţiile să fie gestionate de Banca Vaticanului.
Unii oficiali s-au plâns, încă de la reforma din 2022, că mişcarea lui Francisc a dat băncii prea multă putere asupra altor departamente ale Vaticanului, care nu puteau avea nici măcar investiţii în bănci din Italia vecină.
Noul decret impune ca departamentele Vaticanului să continue să urmeze politicile de investiţii ale Vaticanului, care au fost elaborate de un comitet de supraveghere creat de Francisc în 2022.
Banca Vaticanului a fost înfiinţată în 1942 de Papa Pius al XII-lea. Baza sa de clienţi este formată din instituţiile catolice, membrii clerului, angajaţii actuali sau foşti ai Vaticanului, ambasadele şi diplomaţi acreditaţi pe lângă Sfântul Scaun.























































