Banca Naţională a Ungariei va ancheta unele tranzacţii cu acţiuni MOL
0Banca Naţională a Ungariei (NBH) a informat marţi că a demarat o anchetă privind unele tranzacţii cu acţiuni emise de grupul petrolier MOL, pentru a verifica dacă acestea respectă regulile privind tranzacţiile pe baza unor informaţii privilegiate.

„Pe baza unui raport care invocă suspiciuni de tranzacţii pe baza unor informaţii privilegiate cu acţiuni MOL Plc., banca centrală examinează dacă prevederile privind interzicerea activităţilor de tip insider trading au fost încălcate în legătură cu anumite tranzacţii de pe piaţa de capital legate de emitent. Având în vedere că procedura oficială este în derulare, NBH nu poate oferi detalii suplimentare", a informat instituţia potrivit Reuters.
Banca Națională a Ungariei nu a precizat cine a depus raportul iniţial.
Anterior însă, portalul ungar de ştiri 24.hu a informat că TEBESZ, Asociaţia care reprezintă interesele micilor investitori de pe piaţa de capital din Ungaria, a depus un raport la Banca Naţională, autoritatea de supraveghere a pieţelor de capital din Ungaria, cu privire la unele vânzări recente de acţiuni MOL de către oficialii companiei MOL după data de 27 ianuarie, când au fost oprite transporturile de ţiţei prin conducta Drujba către Ungaria.
TEBESZ nu a răspuns la solicitările Reuters de comentarii. În data de 16 februarie, MOL a informat că a solicitat Ministerului ungar al Energiei să scoată petrol de la rezerva de stat, ca urmare a opririi aprovizionării prin conducta Drujba. Anunţul a venit după ce Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe a declarat, în data de 12 februarie, că tranzitul petrolului rusesc către Europa de Est prin porţiunea ucraineană a conductei petroliere Drujba a fost suspendat din 27 ianuarie din cauza unui atac rusesc.
Grupul MOL este o companie internaţională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie şi retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, o forţă de muncă de aproximativ 25.000 de angajaţi şi o experienţă de peste 100 de ani în industrie. Grupul operează trei rafinării şi două unităţi petrochimice în cadrul unui management integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia şi deţine o reţea de aproape 2.400 de staţii de servicii în 10 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est. În prezent, activităţile de producţie se desfăşoară în 8 ţări, iar cele de explorare în 10 ţări.























































