Apoi am uitat de tot de acest domeniu timp de 10 ani, nu am mai avut recrutări şi nu m-am mai intersectat cu el în niciun fel. Dar în 2012 am primit altă recrutare pentru nişte americani care voiau să intre în România, tot un country manager. Spre diferenţă de ceilalţi, ei voiau neapărat pe cineva care să vină din jocurile de noroc.

Abia atunci am scotocit eu adânc şi minuţios în domeniu. Am fost stupefiat, nu îmi venea să cred cifrele pe care le auzeam, fie ele salarii, vânzări, număr de angajaţi, de agenţii, de jucători. A doua stupefacţie a fost să văd cine sunt oamenii-cheie ai acestor businessuri. Mai mult de jumătate dintre ei abia terminaseră liceul şi nici măcar pe cele din centru. După ce 20 de ani recrutasem numai elite pentru multinaţionale şi mă întâlnisem cu oamenii cei mai educaţi şi mai specializaţi din ţara aceasta, cei din gambling mi se păreau vai de capul lor. Nu ştiau să vorbească, să se poarte, nici nu înţelegeau prea bine ce le spuneai, nu aveau nimic în comun cu angajaţii din marile businessuri cu care eram obişnuit.

M-am străduit luni bune să găsesc nişte candidaţi aşa cum aşteptau americanii. Cei câţiva care se apropiau cât de cât de profilul de manager elegant şi charismatic cum voiau ei, aveau o experienţă limitată de gambling. Au renunţat să-şi mai deschidă businessul în România.

Mi-au rămas multe lucruri în minte de la aceşti americani, a fost o experienţă nu ca altele pentru mine. Unul m-a surprins în mod particular. You know, George, şi la noi, în America, a fost exact la fel. Şi în Australia, şi în Europa şi în alte părţi. La început se duceau acolo oameni pe care nu i-ar fi primit nimeni altcineva într-un business respectabil. Însă industria asta a făcut atât de mulţi bani, şi face în continuare, încât putem plăti salarii oricât de mari ca să atragem pe cine vrem noi. Astăzi, în industriile pornografiei şi gambling găseşti cei mai sofisticaţi specialişti de marketing din lume, cei mai buni manageri de strategie, de operaţii, de orice. Absolvenţi de Yale, de Harvard, care arată impecabil, vorbesc elevat, îi întâlneşti la Metropolitan Opera sau la Carnegie Hall îmbrăcaţi cu cele mai elegante haine. Şi asta pentru că nicăieri în altă parte nu ar mai primi salariile pe care le dăm noi. Poate doar de la cei din industria tutunului, dar noi putem plusa oricând şi oricât. La fel va fi şi la voi peste cinci, zece ani, o să vezi! Mai vorbim noi atunci, când o să ne întoarcem!

Şi am văzut! Vreo şase ani nu am avut vreo cerinţă, aproape că uitasem din nou de industria asta. Însă, începând cu anul trecut, am avut iarăşi mai multe recrutări mari pentru ei. M-am întâlnit cu o bună parte dintre oamenii zilei jocurilor de noroc. Într-adevăr, după cum prezisese şi americanul, am regăsit tipurile de oameni cu care am fost obişnuit toată viaţa: cu educaţie solidă, buni specialişti, charismatici, unii dintre ei veniţi chiar de la cunoscute companii multinaţionale.

Însă am reîntâlnit şi câteva „cunoştinţe vechi“, dintre cei care nu au pus piciorul vreodată într-o şcoală cât de cât serioasă. De bibliotecă nici nu mai spun. Mult mai bine îmbrăcaţi, de data aceasta, dar când deschideau gura erau la fel cum îi ştiam. Asta cu gura se schimbă extrem de rar şi de anevoios, şi fără legătură directă cu grosimea contului.

Dar încă şi mai interesantă la ei e noua generaţie de angajaţi fără şcoală. Şi chiar manageri cu bani grei pe mână şi mulţi oameni în subordine, deşi abia au douăzeci şi ceva de ani. Pare paradoxal la prima vedere, însă explicaţia e simplă şi logică: ei sunt angajaţi de cei fără şcoală, care sunt încă în poziţiile de conducere ale marilor firme de jocuri de noroc. Şi vor fi angajaţi şi promovaţi în continuare, pentru ca aceia needucaţi să-şi poată justifica statutul. Faţă de ei înşişi, înainte de orice altceva. Vor deveni minoritari, fără îndoială – dacă nu sunt deja –, însă îi vom găsi în continuare, probabil că preţ de o întreagă generaţie.

E o lume amestecată şi pestriţă în gambling, am văzut aici extreme cum nu am mai întâlnit în vreo altă industrie. De fapt, e singura industrie în care am mai văzut manageri fără şcoală. Chiar şi fără diplome de studii superioare din acelea pe care le cumperi pe Internet, de ţi le trimite Emag-ul prin curier acasă. Am mai întâlnit câţiva prin real estate şi agricultură, însă atât de puţini, încât nu înseamnă nimic. Din industria pornografiei încă nu am primit o recrutare până acum, ca să vă spun cum este. Dar o să scriu un articol când voi adăuga şi o astfel de experienţă în portofoliu...