Grampet şi Astra Vagoane Arad vor să modernizeze metroul din Budapesta

Grampet şi Astra Vagoane Arad vor să modernizeze metroul din Budapesta

Proiectul de modernizare a garniturilor de metrou din Budapesta are o valoare maximă de 205 milioane de euro FOTO wikimedia.org

Electroputere VFU - Reloc Craiova, parte din Grampet Group, şi Astra Vagoane Arad participă în consorţiu la licitaţia organizată de municipalitatea Budapesta pentru modernizarea garniturilor de metrou, proiect cu o valoarea maximă de aproximativ 205 milioane de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Consorţiul românesc a depus documentaţia pentru prima etapă a licitaţiei, care se află acum în faza de precalificare a ofertelor, urmând ca după depăşirea acestui moment să se înceapă negocierea pe contract şi apoi desemnarea câştigătorului“, se arată într-un comunicat Grampet.
 
Potrivit companiei, etapa de precalificare este de aşteptat să se încheie până la finalul lunii ianuarie.
 
În competiţie s-au mai înscris alţi şase participanţi, dintre care producătorul francez Alstom, producătorul ceh Skoda, precum şi companii din Rusia şi Ungaria.
 
Grupul Grampet, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, a avut afaceri de 230 de milioane de euro în 2013 şi a încheiat primele nouă luni din 2014 cu un rulaj în creştere uşoară faţă de perioada similară a anului trecut. Astra Vagoane Arad este deţinută de omul de afaceri Valer Blidar.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările