Încă un mall pe harta Bucureştiului: ParkLake îşi deschide porţile - INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
macheta parklake

Mallul de lângă Parcul Titan, care va fi inaugurat în prima zi a lunii septembrie, va spori concurenţa deja acerbă din zona de est a Capitalei. Cu o suprafaţă închiriabilă de 70.000 de metri pătraţi, ParkLake Plaza va deţine aproape 200 de magazine.

Pe harta mallurilor din Bucureşti se va afla de la 1 septembrie şi ParkLake, proiect dezvoltat de portughezii de la Sonae Sierra şi de grupul de investiţii irlandez Caelum Development, în urma unei investiţii de 180 de milioane de euro, amplasat în vecinătatea Parcului Titan. 

Lucrările pentru centrul comercial din cartierul Titan au început în luna ianuarie a anului 2014. Acesta urma să se deschidă în luna aprilie a acestui an, însă inaugurarea a fost amânată cu patru luni, până la 1 septembrie.  

200 de magazine şi 2.000 de angajaţi

Cu o suprafaţă închiriabilă de 70.000 de metri pătraţi, ParkLake Plaza va deţine aproape 200 de magazine, gradul de ocupare depăşind 97% din total încă din luna iulie.

Printre brandurile care se vor regăsi în ParkLake, se numără un cinematograf Cinema City, branduri de fashion precum Koton, Zara, Stradivarius, CCC, Teilor, cele de decoraţiuni interioare, electrocasnice şi aparatură Altex, Arsis, Zara Home, şi cele de restaurante şi cafenele Paul, Starbucks, Gloria Jean’s, Oro Toro, SaladBox. O premieră o constituie deschiderea primului magazin al retailerului american de modă Forever 21 în România. Astfel, pe 3 septembrie, primul magazin Forever 21 îşi va deschide porţile în ParkLake şi va avea o suprafaţă de 1.600 metri pătraţi, dispusă pe două etaje.

ParkLake va crea locuri de muncă pentru 2.000 de oameni în cele peste 200 de spaţii comerciale care vor face parte din mall. De departe, cel mai mare angajator din mall este Carrefour, având nevoie de 350 de oameni care să lucreze în hipermarket. Mallul are 2.450 de locuri de parcare şi acces la toate mijloacele principale de transport public.

Se încinge concurenţa

Marii dezvoltatori imobiliari specializaţi în proiecte de retail au sesizat potenţialul ridicat pe care îl are Bucureştiul şi au căpătat curaj în ceea ce priveşte construcţia de centre comerciale. Cu o populaţia de aproape 1,9 milioane de locuitori, capitala României are o densitate de 8.500 de locuitori pe kilometru pătrat, cifră care atrage atenţia celor specializaţi pe sectorul de comerţ. Bucureştiul numără în prezent nouă malluri, iar al zecelea este în construcţie. 

Odată cu deschiderea ParkLake în zona Titan, concurenţa pe piaţa mallurilor devine şi mai strânsă. La mai puţin de cinci kilometri de ParkLake sunt amplasate alte trei malluri: Mega Mall, dezvoltat de fondul sud-african NEPI, Bucureşti Mall, primul mall din Capitală, inaugurat de turcii de la Anchor Grup în 1999, şi Sun Plaza, dezvoltat de S Immo. Mega Mall a fost inaugurat în 2015 şi are o suprafaţă închiriabilă puţin mai mare decât ParkLake, respectiv 72.000 de metri pătraţi. Compania care îl administrează, ELJ Vatra SRL, a obţinut anul trecut o cifră de afaceri de 17 milioane de euro, potrivit datelor de pe portalul Ministerului Finanţelor. 

Foarte aproape, la mai puţin de trei kilometri de ParkLake, se află şi Bucureşti Mall, cel mai vechi centru comercial de mari dimensiuni din România (37.000 de metri pătraţi). Deschis de Anchor Grup în 1999, cifra de afaceri Bucureşti Mall a depăşit anul trecut 11 milioane de euro. Tot la mai puţin de cinci kilometri, dar poziţionat mai mult în zona de sud a Capitalei, se află Sun Plaza, centru comercial cu o suprafaţă închiriabilă de 81.000 de metri pătraţi, inaugurat de fondul austriac S Immo în anul 2010. 

În zona Cotroceni-Politehnica, partea de vest a Capitalei, AFI Palace Cotroceni deţine supremaţia, cu afaceri de peste 33 de milioane de euro anul trecut. Deschis în 2009, AFI Palace Cotroceni a luat faţa mallului Plaza România, aflat la mai puţin de 1,5 kilometri distanţă. 

În partea de nord a Capitalei se află Băneasa Shopping City, cu o suprafaţă închiriabilă de 85.000 de metri pătraţi, incluzând şi hipermarketul Carrefour. Inaugurat în 2008, mallul a avut anul trecut afaceri de 46,4 milioane de euro.  Tot în nordul Bucureştiului, în cartierul Floreasca, a fost inaugurat în 2013 Promenada Mall, cu afaceri de 14,4 milioane de euro anul trecut. 

Încă un mall va fi gata în 2016

O altă concurenţă în zona de est o va aduce mallul din zona Obor, Veranda, dezvoltat de omul de afaceri Andrei Pogonaru, cu o investiţie de 60 de milioane de euro, făcută prin firma Prodplast Imobiliare. Veranda Mall va avea o suprafaţă închiriabilă de 30.000 de metri pătraţi şi urmează să fie inaugurat în ultimul trimestru din acest an. 

INFOGRAFIE malluri bucuresti
Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite