Adrian Nastase intra cu oistea politicului in economie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dupa ce nu cu mult timp in urma laudase buna colaborare a guvernului cu Banca Nationala, primul-ministru Adrian Nastase a iesit vineri la rampa, aruncand in carca BNR mare parte din esecul atragerii

Dupa ce nu cu mult timp in urma laudase buna colaborare a guvernului cu Banca Nationala, primul-ministru Adrian Nastase a iesit vineri la rampa, aruncand in carca BNR mare parte din esecul atragerii investitiilor si dezvoltarii afacerilor in economia romaneasca. In incercarea sa de a explica de ce investitiile in economie sunt inca sub "tirania cifrelor mici" - ca sa folosim o expresie a unui cunoscut analist economic -, seful guvernului s-a pierdut in afirmatii fara acoperire, pervertind un discurs economic intr-unul politic. Greseala cea mai mare a lui Nastase este ca, lansandu-se in subiecte "macro", a calcat peste cateva principii de baza ale economiei de piata, dand de inteles ca, daca nu avem suficiente investitii, este pentru ca BNR tine sus nivelul dobanzilor. O asemenea idee - strecurata subliminal in "ghemul" criticilor sale - este absurda, ridicola si usor demontabila. In primul rand, conform statutului, rolul fundamental al BNR este acela de a asigura stabilitatea monedei nationale si a preturilor. Banca Nationala nu le poate impune bancilor sa reduca dobanzile pentru ca nivelul acestora se "misca" dupa principiul fundamental al oricarei piete: raportul cerere-oferta. Sigur ca, asa cum spune Nastase, creditele scumpe nu aduc investitii, dar ceea ce nu spune premierul este ca aceasta realitate nu este decat o reflectie a "intregului", a starii de fapt a economiei. Intr-o economie nerestructurata, care nu ofera proiecte viabile de investitii pe masura resurselor financiare existente, a reduce dobanzile peste un anumit nivel este echivalent cu a-ti da singur foc la valiza. Mecanismul este simplu: dobanzile mici - daca nu pot fi exploatate pe masura, in investitii profitabile - se duc in consum, sfarsind in inflatie. In al doilea rand, seful guvernului gafeaza lamentabil, comparand merele cu perele, adica dobanzile active cu inflatia, ca sa-i iasa la socoteala o diferenta mare cat o sperietoare. De fapt, diferenta se face intre dobanzile active (practicate de banci la acordarea de credite) si cele pasive (cele acordate la depozitele clientilor). Ii amintim premierului ca, potrivit practicilor romanesti, semnalul la dobanzile pasive il da Ministerul Finantelor, care face non-stop concurenta bancilor oferind la titlurile de stat dobanzi mai mari decat cele practicate de banci. Daca la acest fapt mai adaugam si alte realitati, intre care nivelul rezervei minine obligatorii, avem explicatia pentru diferenta intre dobanda activa si cea pasiva. Pe de alta parte, dobanzile active arata gradul de risc, pentru ca rata dobanzii este cu atat mai mare, cu cat riscul asociat este mai mare. Deci avem de-a face cu "pretul banilor", si nu cu vina dobanzilor. Extrapoland, situatia este similara cu cea de pe pietele internationale de capital: dobanda la eurobondurile emise de Ungaria este mai mica decat cea la eurobondurile romanesti pentru ca perceptia investitorilor asupra riscului este diferita. In al treilea rand, seful guvernului face afirmatii false: el spune ca nivelul creditului guvernamental (catre economia reala) a scazut de 12 ani incoace, iar statisticile spun ca in 2001 acestea au crescut cu 21 la suta (fata de 2000), iar din decembrie 2001 si pana acum cu 6 la suta. Deci, daca dobanzile sunt de vina, atunci cum de societatile s-au imprumutat mai mult decat in anii anteriori? Plecand de la lipsa de logica economica din declaratiile premierului, ne ducem cu gandul la faptul ca, de fapt, el nu a incercat decat sa scoata pata neagra de pe haina scrobita a guvernului: investitiile prea mici contrasteaza puternic cu nivelul cresterii economice inregistrat anul trecut si cu optimismul programat pentru acest an. Vadit incurcat de suspiciunile vizavi de "motorul" cresterii economice, Nastase incearca sa arunce pisica in ograda BNR, rasucind imaginea unei realitati de care, ca sef al Executivului, este direct raspunzator in fata electoratului. Politica imprumuturilor accesibile la care viseaza Adrian Nastase este posibila numai dupa ce domnia sa ii va monta pe ministrii din subordine sa ia taurul de coarne si sa nu mai cocoloseasca mamutii industriali.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite