Abuz sau neputinţă? Sute de angajaţi, neplătiţi în pandemie. Inspecţia Muncii cere amenzi suplimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
portofel gol saracie

Inspecţia Muncii a propus Ministerului de resort introducerea în legislaţie a unor sancţiuni suplimentare pentru angajatorii care nu plătesc salariile restante sau nu anuleaza decizia de concediere ulterior controalelor inspectorilor.

„Există situaţii în care petenţii sunt nemulţumiţi de faptul că, în urma controlului inspectorilor de muncă, angajatorii nu le-au plătit imediat salariile restante sau nu au anulat decizia de concediere. 

Din punct de vedere juridic, lucrurile trebuie înţelese ca un conflict de drepturi, între două părţi semnatare ale unui contract, asupra căruia doar o instanţă de judecată se poate pronunţa, în conformitate cu legislaţia din România.

Inspecţia Muncii nu se poate substitui altor instituţii ale statului român, însă suntem preocupaţi de extinderea competenţelor inspectorilor de muncă şi, în acest sens, am înaintat către MMPS o propunere privind stabilirea unei sancţiuni pentru neplata salariului. 

În acest moment, în limitele competenţelor conferite de legislaţia în vigoare, inspectorul de muncă verifică dovada efectuării plăţii salariului. Legiuitorul a stabilit în sarcina instanţelor de judecată, la secţiile de litigii de muncă din cadrul tribunalelor, procedura de soluţionare a conflictelor de muncă care se nasc din neîndeplinirea unor obligaţii între părţile dintr-un contract individual de muncă sau un contract colectiv de muncă. 

Inspectorul de muncă poate dispune măsuri de prezentare a dovezii privind efectuarea plăţii salariului, iar art. 281 din Codul Muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă sau, după caz şi a contractelor colective de muncă. 

Aceste instanţe au fost special înfiinţate în anul 2011, iar toate acţiunile prilejuite de conflictele de muncă se judecă în regim de urgenţă şi sunt scutite de plata taxei de timbru”, se arată în raport.

Petiţii în funcţie de obiectul acestora în anul 2020 

1. Refuz acordare/neplată şomaj tehnic Concediu fără plată forţat Acordare zile libere pentru părinţi Telemuncă/ Muncă la domiciliu Neacordare materiale/echipamente de protecţie specifice împotriva răspândirii SARS-CoV-2 - 1024 petiţii

2. Acordare salariu 454 petiţii

3. Revisal - înregistrări 334 petiţii

4. Adeverinţă de angajat/salariu 317 petiţii

5. Nemulţumit de răspuns 275  petiţii

6. Norme de sănătate şi securitate în muncă 195  petiţii

7. Concediere individuală 187 petiţii

8. Muncă nedeclarată 150 petiţii

9. Carnet de muncă 143 petiţii

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite