2021 aduce scumpiri în imobiliare. Cu cât creşte preţul caselor şi al terenurilor în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
blocuri bucuresti

Anul 2021 aduce scumpiri pe piaţa imobiliară din România, potrivit unui studiu realizat de RE/MAX România în parteneriat cu Veridio.ro, care anunţă cu cât va creşte preţul caselor şi terenurilor, dar şi care este singurul segment din piaţă unde sunt aşteptate ieftiniri.

Potrivit studiului, preţurile la case şi terenuri ar putea creşte în 2021 cu până la 10%, în timp ce pe segmentul spaţiilor comerciale/office acestea ar putea scădea.

"Piaţa imobiliară rămâne una dintre industriile cu cel mai mare dinamism în economie - fiind un vector de dezvoltare principal, mai ales pentru economiile emergente, astfel că perioadele de turbulenţe generează mari oportunităţi în acest domeniu. 2020 a fost un an cu mari schimbări în societate şi economie, un an în care industrii importante au fost profund destabilizate, iar cu toate astea piaţa imobiliară s-a dovedit a rămâne stabilă şi la fel de dinamică precum în 2019. Despre 2021 credem că va fi un an cu o piaţă rezidenţială în dezvoltare, cu o posibilă uşoară corecţie în piaţa comercială şi de birouri, adusă de comprimarea retail-ului stradal şi telemuncă, dar cu o creştere a segmentului de terenuri de construcţie", a declarat Răzvan Cuc, preşedintele RE/MAX România.

În opinia specialiştilor în imobiliare care au participat la studiul RE/MAX, casele vor rămâne în continuare în topul preferinţelor rezidenţiale ale românilor, drept pentru care cei mai mulţi prevăd o creştere sau cel mult o stagnare a preţurilor pe acest segment. Astfel, peste o treime (35%) dintre respondenţi sunt de părere că preţurile caselor vor cunoaşte creşteri de până la 10%, în timp ce 29% prevăd o stagnare a acestora. Scăderea este prognozată de doar 20% dintre participanţii la studiu.

Creşteri de până la 10% sunt menţionate şi pentru segmentul terenuri, 33% dintre respondenţi estimând că acestea vor reprezenta o investiţie valoroasă şi în 2021. Prognoza reflectă, de altfel, preferinţele cumpărătorilor de a se îndepărta de agitaţia urbană şi de a-şi construi o locuinţă cu mai mult spaţiu personal.

Pe de altă parte, specialiştii au păreri împărţite în cazul apartamentelor. Dacă cei mai mulţi (32%) prognozează că preţurile acestora vor stagna în anul în curs, 24% sunt de părere că segmentul menţionat va cunoaşte scăderi ale preţurilor, iar alţi 24% spun că vor fi creşteri în acest sens.

Scăderi se vor înregistra şi în cazul spaţiilor comerciale/office, o majoritate de 30% preconizând preţuri reduse cu mai mult de 10% pe acest segment. Această tendinţă reflectă mutarea afacerilor în mediul online, precum şi noua normă de work from home.

Schimbările aduse de pandemie s-au văzut şi în cererea, respectiv preţurile pe segmentul chirii. Astfel, participanţii la sondaj consideră că şi la nivelul anului 2021 preţurile chiriilor vor stagna (35%) sau chiar vor scădea cu până la 10%, răspuns ales de 26% dintre aceştia. Tot din aceleaşi considerente, peste o treime (32%) sunt de părere că preţurile de închiriere pe piaţa office vor cunoaşte scăderi de până la 10% sau cu mai mult de o zecime (32%).

În ceea ce priveşte anul trecut, 46% dintre repondenţi au menţionat că provocarea cea mai importantă a fost, evident, pandemia COVID-19. Pe de-o parte, restricţiile şi distanţarea socială au îngreunat activitatea agenţilor imobiliari, iar pe de altă parte contextul social a adus cu sine o oarecare îngrijorare legată de posibilele scăderi de venituri. Totodată, în contextul şomajului crescut şi mutării facultăţilor în mediul virtual, s-a cunoscut o scădere a preţurilor la chirii în marile oraşe.

Alte schimbări reprezentative pentru această perioadă, ca efecte directe ale pandemiei, au fost creşterea interesului pentru segmentul case şi terenuri, factor ales de 14% dintre participanţii la studiu, respectiv creşterea preţurilor proprietăţilor, observaţie făcută de 10% dintre aceştia.

Comparativ, în 2019 primul factor care a influenţat piaţa, la mare diferenţă procentuală de restul, a fost creşterea preţurilor proprietăţilor, iar în 2018 oscilaţia indicelui ROBOR, aflat în scădere.

La studiul RE/MAX & Veridio au participat peste 250 de respondenţi - specialişti în zona imobiliară - care îşi desfăşoară activitatea în 34 de oraşe din ţară. Majoritatea activează în domeniu ca agenţi imobiliari sau proprietari de agenţie imobiliară şi se încadrează în segmentele de vârstă 20 - 40 de ani.

În România, RE/MAX este cea mai mare reţea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de agenţi imobiliari, având, în prezent, peste 50 de francize şi peste 600 de membri. Planul de extindere la nivel naţional al RE/MAX România vizează, până în 2023, 110 birouri francizate şi peste 1.000 de agenţi imobiliari.

La nivel mondial, RE/MAX este lider în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înfiinţată în 1973 în Denver, are astăzi peste 125.000 de agenţi afiliaţi, în 8.000 de birouri, aflate în circa 110 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 40 de ţări, cu peste 2.000 birouri şi 26.000 de agenţi, continuând să se extindă. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite