Scrisă în 1997, Closer a avut şansa de a fi transformată în scenariu de film de însuşi autorul ei, iar filmul din 2004, regizat de Miko Nichols, a avut norocul unei distribuţii de invidiat. Pe genericul lui au figurat actori precum Julia Roberts (Anna), Natalie Portman (Alice), Jude Law (Dan) şi Clive Owen (Larry), acesta din urmă fiind, pare-se, cel mai apreciat de critica de specialitate. Mai curând scenariul cinematografic decât piesa a fost pus în relaţie de aceeaşi critică cu opera Cosi fan tutte, poate şi pentru motivul că fragmente din minunata muzică mozartiană figurau în coloana sonoră a filmului. Care, fără a fi fost tocmai o capodoperă, a avut parte şi de succes de casă, şi de succes de stimă, acesta concretizat în două Globuri de aur, în nominalizări la felurite alte premii, printre care chiar şi la Oscar.

La numai un an de la apariţia pe piaţă a peliculei, Closer a intrat şi în repertoriul teatral românesc. Piesa a fost jucată mai întâi la Teatrul 74 din Târgu Mureş, în regia lui Dan Ţopa. Nu am văzut montarea, mi-e imposibil să ştiu cum a fost ea cu adevărat fiindcă am izbutit să dau doar de o singură cronică, scrisă cu maximă prudenţă de un critic, la vremea aceea aflat în primii paşi în profesie, detaliu ce explică plasarea comentariului într-o zonă de rezervă ce ar putea semnifica multe. Despre cea de-a doua tentativă de înscenare, consumată în anul 2010 la Teatrul Foarte Mic, în regia Ilincăi Stihi, care a şi retradus textul, şi în scenografia Imeldei Manu, avem mai multe mărturii critice, nici una de natură să mă facă să regret că am ratat şi această variantă. Care nu pare a fi fost nici ea defel reuşită, în pofida faptului că din distribuţie făceau parte actori de mare valoare precum Gheorghe Visu ori profesionişti autentici asemenea Anei Ioana Macarie, Marius Capotă ori Mihaela Mihăescu.

A treia versiune românească a fost lansată la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara în ultimele zile ale stagiunii 2014/2015. Peter Kerek a retradus cu talent textul ale cărui rădăcini literare, dramaturgice sau culturale mie mi se par a fi apropiate nu atât de opera lui Mozart şi de libretul lui Lorenzo da Ponte cât mai curând de Marivaux (numai că, spre regretul meu, avem de-a face, cel puţin în spectacol, cu un Marivaux fără marivaudage), de Choderlos de Laclos (în spectacol fără subtilităţile de răutate şi de şiretenie ale acestuia) sau de Schnitzler (în montare fără dinamismul Horei iubirilor). Sunt indicii că talentul lui Peter Kerek s-a limitat în a se manifesta la adevărata lui cotă doar în ceea ce priveşte traducerea.


FOTO de Adrian Piclisan

O spun fără menajamente. Spectacolul timişorean e dezamăgitor şi plictisitor, lipsit de idee şi de ritm. Vedem o succesiune incertă de secvenţe în care patru personaje- un medic dermatolog pe nume Larry, un scriitor de necroloage cu aspiraţii de romancier pe care îl cheamă Dan, o artistă fotograf botezată Ana şi o stripteuză numită Alice- se joacă de-a cuplul, de-a iubirea, de-a sexul, de-a singurătatea. Ori se străduiesc cam fără succes să facă asta căci în montarea jucată cu titlul Intim, cu excepţia Claudiei Ieremia (Ana), care „se scoate” datorită talentului şi experienţei sale scenice considerabile, mai nimeni din distribuţie nu se află într-o relaţie cel puţin cordială, cu atât mai puţin intimă, nici cu textul, nici cu viziunea regizorală, altminteri extrem de înceţoşată. O „viziune” care nu doar că reuşeşte contraperformanţa de a-l pune într-o situaţie de-a dreptul penibilă pe Victor Manovici, interpretul cu o voce de eunuc sau, mă rog, de contratenor, al lui Larry, actor pe care cu alte ocazii l-am apreciat şi aplaudat. Ci şi să nu ne spună nimic despre rostul prezenţei în scenă al celorlaltor interpreţi -Colin Buzoianu şi Ana Munteanu. Dar şi să nu ne îngăduie să ne bucurăm aşa cum s-ar fi cuvenit, din cauza luminilor prea joase (light design: Ovidiu Zimcea), de decorul minuţios, lucrat cu pasiune de Iuliana Vâlsan. Şi să compromită video designul iscălit de Lucian Matei.


FOTO de Adrian Piclisan

Pe scenă nu există viaţă, nu există relaţii, nu există dramaticitate, deşi percuţionistul Sebastian Hamburger ne atrage atenţia, prin contribuţia sa, că ar exista sau ar trebui să existe câte ceva din toate acestea. Şi, din nefericire, nu prea există nici teatru.

Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara- INTIM de Patrick Marber;

Traducerea şi direcţia de scenă: Peter Kerek;

Scenografia: Iuliana Vâlsan;

Video design: Lucian Matei;

Light design: Ovidiu Zimcea;

Sound design: Aurelian Stoleru;

Cu: Claudia Ieremia, Ana Munteanu, Victor Manovici, Colin Buzoianu şi Sebastian Hamburger (percuţionist);

Data premierei: 30 iunie 2015