Edmond Burke era un individ de condiţie socială medie, ajuns foarte aproape de vârsta critică (40 de ani). Nici bogat, nici sărac, nici urât, nici frumos. Prin excelenţă, omul oarecare. Expresia tipului funcţionarului riguros. Edmond era de profesie contabil, avea, aşadar, o ocupaţie marcată strict de disciplină, de refuzul nu doar al revoltelor, ci şi al exuberanţelor inutile. Punctual, disciplinat, şters, intens preocupat de îndeplinirea conştiincioasă a sarcinilor de serviciu. Edmond se trezea zilnic la oră fixă, alerga robotic printr-un oraş suprapopulat şi agresat de sunete diverse, de semeni care, la fel ca el, nu băgau pe nimeni în seamă. Parcă sufereau de o formă primară de autism. La rigoare, Edmond Burke putea fi comparat cu un Meursault trăitor în deceniul al nouălea al veacului trecut. Un Meursault căsătorit, pentru care soţia devenise şi ea o obişnuinţă, o femeie oarecare.


FOTO Remus Toderici

Atâta doar că Edmond nu avea, precum „străinul“ lui Camus, cine ştie ce tresăriri filosofice. Nu şi-a pus, asemenea lui, pe neaşteptate, întrebarea „de ce?“. În cazul personajului principal al piesei lui David Mamet, doar fapta apărea pe nepregătite şi era expresia suprasaturaţiei faţă de monotonia vieţii cotidiene, inclusiv a celei conjugale.

Edmond va hotărî, parcă fără nici un motiv anume, să îşi ia lumea în cap. O decizie ce îl va costa scump. Care îi va dezvălui şi amplifica propria dezorientare. După tot felul de expediente sexuale tarifate, după ce va cunoaşte insalubritatea profundă a vieţii cotidiene, Edmond va fi implicat într-o încăierare care îl va duce drept la închisoare. O nouă ocazie pentru experienţe extreme, destructurante.


FOTO Remus Toderici

David Mamet înfăţişa în scrierea sa destinul unui vulcanic fără noimă într-o succesiune de 23 de secvenţe. Care se regăseau ca atare şi în spectacolul dinamic, cu bogate note de originalitate, regizat în anul 2012 la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi de Vlad Massaci. Tradusă de Cristian Juncu, piesa mai fusese înainte montată de acelaşi Cristi Juncu la Teatrul 74 din Târgu Mureş, iar un an mai târziu la Teatrul de Comedie de Marcel Ţop.

Andrei Dinu, regizorul spectacolului cu aceeaşi piesă de la Teatrul Municipal din Baia Mare, adoptă o atitudine extrem de radicală. În primul rând faţă de textul omului de teatru american pe care îl retraduce, îl adaptează, îl apropie de duritatea incomparabil mai mare a zilelor noastre. În al doilea rând faţă de personajul principal. Transformat într-un tânăr de 27 de ani, până la un moment dat fiinţă calmă, aşezată care ,după o sesiune pe videochat şi după o discuţie cu mult prea previzibila lui logodnică, pleacă, dispare de acasă. Trăieşte sub o formă mult mai exacerbată experienţele acelui Edmond ieşit în 1982 din condeiul lui David Mamet. Aparent sfârşeşte prost. Dar cine ştie?

În calitate de regizor, Andrei Dinu imprimă spectacolului energie, forţă, o tensiune foarte bine controlate. Acestea se regăsesc ca atare în toate componentele montării. În specificul scenografiei (Mihai Vălu), în înlănţuirea rapidă de secvenţe, în desenele de spaţii (Alex V. Miclăuş), în montajul vocilor asurzitoare, suprapuse (Petru Damşa, Călin Ionce), în specificul coregrafiei (George Pop) şi în cel al mişcării scenice (Raul Hotcaş).


FOTO Remus Toderici

Sigur, toate acestea ar fi fost eminamente o serie de adjuvante mai mult sau mai puţin utile, dacă Andrei Dinu nu ar fi avut de partea lui echipa tânără, exemplar coagulată, cel puţin în acest spectacol, a Teatrului Municipal din Baia Mare. Începând cu destoinicul deţinător al rolului principal Eduard Bîndiu. Parcă neobosit, în pofida faptului că spectacolul nu îi îngăduie nici cel mai mic moment de respiro, actorul aflându-se necontenit în scenă preţ de aproape două ore. Eduard Bîndiu nu e niciodată monoton, creşte de la secundă la secundă, alternează inocenţa, mirarea, incapacitatea de a înţelege ce se întâmplă cu lumea şi cu sine însuşi, cu ieşitul din ţâţâni, cu criza, cu speranţa. Dacă pentru mine, cel puţin, Eduard Bîndiu reprezintă ceea ce, la o adică, s-ar putea chema o revelaţie, un alt tânăr actor, Andrei Stan, căruia îi revine misiunea de a interpreta nici mai mult, nici mai puţin decât patru roluri, înseamnă bucuria confirmării. Are un joc dinamic, concentrat, puternic, fără nimic repetitiv. Asemenea lui, Ioana Cheregi (căreia îi revine misiunea de a realiza cinci crochiuri de personaje) şi Andrei Dinu (şapte crochiuri). Au izbutite apariţii, la rândul lor în mai multe roluri, Denisa Blag, Dragoş Călin, Mircea Gligor, Ioan Costin, Alexandra Vanci.

Teatrul Municipal din Baia Mare – EDMOND – scenariu bazat pe textul lui David Mamet; Traducerea, adaptarea şi regia artistică: Andrei Dinu; Scenografia: Mihai Vălu; Desene spaţii: Alex V. Miclăuş; Coregrafia: George Pop; Mişcarea scenică: Raul Hotcaş; Muzica, design şi editare voci: Petru Damşa; Înregistrare voci: Călin Ionce; Cu: Eduard Bîndiu, Denisa Blag, Dragoş Călin, Ioana Cheregi, Ioan Costin, Mircea Gligor, Andrei Stan, Andrei Dinu, Alexandra Vanci; Data reprezentaţiei: 25 septembrie 2017