S-a jucat destul de mult, nu întotdeauna complet, profitându-se de structura inelară a textului. Adică de acea însuşire ce îi permite celui ce optează pentru reprezentarea lui să aleagă câte secvenţe vrea din cele şapte care îl compun. Drept pentru care Autobahn s-a jucat în diferite feluri. Cu distribuţii ceva mai ample - aşa a fost cazul la Naţionalul timişorean, unde spectacolul a fost regizat de Radu Apostol, sau la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov, unde regia i-a aparţinut lui Adrian Iclenzan - ori doar cu doi actori, aşa cum stau lucrurile în cazul spectacolului de foarte bună condiţie artistică, montat de Laura Moldovan la Teatrul de Nord din Satu Mare.

Neil LaBute a pornit în scrierea piesei Autobahn de la o constatare foarte simplă. Aceea potrivit căreia omul modern (post-modern?) a ajuns să îşi petreacă în maşină un număr consistent de ore din viaţă. Nu ştiu dacă chiar 80% din timp, cum glăsuieşte o replică din piesă.

FOTO Răzvan Micorici

La volan sau alături de cel care conduce am ajuns să ne spunem ceea ce ar fi fost firesc să ne mărturisim în intimitate. S-a ajuns până acolo încât într-o maşină gonind pe autostradă ne îndrăgostim sau punem capăt unei relaţii, ne confesăm, ne spovedim, încercăm să facem exerciţii de cazuistică spre a ne justifica ori a scuza răul din noi şi propriile laşităţi. Acolo, pe autostradă, ne dedăm unui joc meschin în urma căruia ni se pare că ne-am recunoscut greşeli şi că am fi fost absolviţi de vina de a fi căzut pradă unor derapaje morale grave. Închişi într-o maşină oarecare ne iluzionăm că am obţinut iertări, ne torturăm unii pe alţii, ne înşelăm şi credem că i-am păcălit pe semenii noştri. Maşina e locul în care ne prefacem că am comunica şi spaţiul în care ne jucăm de-a vorba sinceră şi de-a confesiunea.

Pentru spectacolul sătmărean, regizoarea Laura Moldovan a ales patru dintre secvenţele piesei lui Neil LaBute. Două dialoguri şi două monologuri. Le-a legat inteligent, servindu-se de scurte intermezzo-uri coregrafice, le-a prezentat ca fiind patru amintiri din viaţa unuia şi aceluiaşi cuplu.

FOTO Răzvan Micorici

Autobahn e o mostră de teatru minimalist de foarte bună calitate în primul rând datorită excelentei evoluţii a doi tineri actori - Ioana Cheregi şi Andrei Stan. Care joacă şi dramatisme, şi încrâncenări, şi situaţii comice dar şi momente pur şi simplu caraghioase cu un autocontrol desăvârşit. Fără a exagera defel, fără a îngroşa atitudini, gesturi sau intonaţii. Aflăm din evoluţia lor cum ne putem minţi argumentând că am făcut foarte bine „returnând” cvasi-inocent un copil luat de la un orfelinat şi pe care l-am supus unor rele tratamente. Cum ne putem masca propriile slăbiciuni şi vicii inventând poveşti (în cazul acesta de viol) dând vina pe alţii. Cum ne putem tortura partenerul fiind extrem de scrupuloşi şi hiper-atenţi la fiecare cuvânt rostit de acesta. Ori cum poate fi dejucat, într-un joc de-a şoarecele şi pisica, planurile celui care ar vrea să ne părăsească recurgând la acel bla-bla legat de necesitatea unui răgaz de reflecţie.

FOTO Răzvan Micorici

S-a întâmplat să văd spectacolul cu Autobahn în cadrul unui mini-festival organizat la Oradea cu ocazia inaugurării unui teatru independent pe nume StudioAct. Teatru ai cărui iniţiatori sunt actorii Alin Stanciu şi Eugen Neag, altminteri în viaţa de zi cu zi angajaţi la Teatrul „Regina Maria”. Lor alăturându-li-se Ioana Ştef, secretar literar la acelaşi Teatru. O dovadă clară că între „independenţi” şi „etatişti” nu e nici un conflict real şi că din buna lor colaborare ori chiar metamorfozare au de câştigat toţi. Actorii, spectatorii şi, nu în ultimul rând, teatrul însuşi.

Teatrul de Nord din Satu Mare - AUTOBAHN de Neil LaBute; Traducerea: Monica Năstase; Regia: Laura Moldovan; Scenografia: Cristian Gătina; Cu: Ioana Cheregi şi Andrei Stan; Data reprezentaţiei: 24 august 2016