Surprinzătoare alegerea regizorului Andrei Şerban pentru această nouă producţie montată, la invitaţia directorului Alexandru Darie, la Teatrul Bulandra, de data aceasta la Sala Izvor (Liviu Ciulei). Dacă anul trecut veteranul autor de teatru uluia cu o nouă montare a „Omului cel bun din Seciuan“, textul lui Brecht care putea fi considerat vetust, pe care-l demarxiza şi îi dădea valenţe actuale în contextul prezentului timp „ieşit din ţâţâni“, de data aceasta se opreşte la o piesă de teatru posibil şi mai (aparent) desuetă.

Este vorba despre „Liliom“ (1909) a dramaturgului maghiar Ferenc Molnár – autor cu încă un text şi mai persistent în memoria noastră, romanul (nu numai) pentru adolescenţi „Băieţii din strada Pál“ –, combinat cu sugestii din ecranizarea cinematografică a lui Fritz Lang din 1934, neglijând însă musicalul american de pe Broadway (considerat prea convenţional), de la care preia doar titlul. Ca şi în cazul lui Brecht, sursele se îmbogăţesc cu sensuri noi (care probabil existau în sub-text, aşteptând să fie aduse la lumină de cineva), iar spectacolul se dovedeşte unul actual, de o imensă bogăţie.

O Bess turn-of-the-century

Să nu ne lăsăm înşelaţi de posibilele sugestii sociale din text şi din spectacol, deopotrivă. Pe de altă parte, nici măcar partea a doua – un fel de „Epilog în cer“, în care Liliom este judecat şi trimis încă o dată pe pământ pentru a-şi repara greşelile – nu este una veritabil metafizică, ci mai mult o satiră sarcastică la adresa birocraţiei de aici, din lumea aceasta (autorul piesei se fereşte, de altfel, de a integra pasajul într-una din tehnicile literare cunoscute, aşa cum reiese dintr-o mărturisire citită de Andrei Şerban la începutul acestei părţi).

Nu, spectacolul lui Şerban este de fapt despre iubire, despre acea pasiune mistuitoare care este în stare să suporte orice, dragostea care „toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă“ (Sf. Pavel), despre sacrificiu în ultimă instanţă. De aceea, vizionarea îţi aduce aminte, cum spuneam mai sus, de rolurile similare de la Dreyer şi von Trier, cu alte cuvinte de magnifica Bess (Emily Watson). Tema aceasta îl apropie de personajul lui Şen Te din „Omul cel bun...“, iar virtutea respectivă este personificată aici de personajul soţiei lui Liliom, Julie Boulard. Din nou, reuşita este asigurată de interpretarea intensă şi sfâşietoare a Alexandrei Fasolă (foto), actriţă care ocupă treptat partitura de ingenuă în spectacologia noastră. Chiar dacă starea cathartică nu se mai produce în aceeaşi măsură ca la precedenta montare, privitorul pleacă îmbogăţit după vizionare, ceea ce este rostul unui spectacol bun.

„Fericiţi cei săraci cu duhul...“

Liliom (din nou fabulosul Vlad Ivanov) este un „entertainer“ (tip de anti-erou provenind din modernitatea vieneză care a făcut carieră în secolul XX, până la maestrul de ceremonii din „Cabaret“) de bâlci, dar unul ratat. Liliom îşi ratează şi familia, alături de inocenta Julie, îşi ratează şi moartea şi îşi ratează şi post-moartea. Trimis înapoi pe pământ după 16 ani, Liliom distruge, din cauza temperamentului său violent, întâlnirea cu fiica sa acum adolescentă. El nu este însă un om cu adevărat rău, ci mai degrabă unul care, „încercând să facă binele, face de fapt răul“. Astfel de oameni, ca el şi Julie, „săraci cu duhul“ („un cœur simple“, cum spunea Flaubert), sunt cei care „vor moşteni pământul“ (aşa cum reiese şi din Fericirile citite de Julie la moartea sa) într-o lume metafizică în sensul adevărat, şi nu caricatura batjocoritoare din textul lui Molnár.

Vizual, „Liliom“-ul lui Şerban este de o mare bogăţie şi spectaculozitate, asigurând momente de teatru intens, care-ţi taie respiraţia. Soluţiile regizorale sunt de o extremă ingeniozitate, în scenografia la rândul ei inventivă a arhitectului Octavian Neculai: un carusel de bâlci care se învârte continuu dezvăluind noi faţete ale poveştii, metaforă a caruselului existenţial care este viaţa. Doar pentru apariţia personajului straniu al Ascuţitorului de Cuţite (Adela Bengescu), preluat din filmul lui Lang (unde era interpretat de Antonin Artaud), „îngerul păzitor“ al eroului (evident, şi acesta îşi ratează misiunea), şi merită să vedeţi acest spectacol.

Citeşte şi:

„Andrei Şerban şi teatrul politic“ – primul meu text despre spectacolul „Omul cel bun din Seciuan“ al lui Andrei Şerban

„Şen Te răstignită a doua oară“ – al doilea text al meu despre spectacolul „Omul cel bun din Seciuan“ al lui Andrei Şerban