Dar s-au despărţit bisericile, instituţiile, s-au transformat peste noapte unele interpretări ale dogmelor, creştinii nu. Creştinii au rămas uniţi în credinţa faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi faţă de morala creştină. Le urez fraţilor creştini care Duminică sărbătoresc  Învierea Mântuitorului  să aibă forţa de a urma, atât cât este posibil, învăţăturile celui care s-a întrupat , a făcut sacrificiul suprem, pentru a ne salva de păcate, a Înviat şi apoi s-a Înălţat şi s-a aşezat la dreapta Tatălui. 

Şi mă rog ca acest mileniu să aducă unirea bisericilor creştine  şi a tuturor ce îl recunosc pe Iisus ca Mântuitor al nostru şi fiu al lui Dumnezeu.

Hristos a Înviat!