Înainte de toate, o lămurire esenţială: în octombrie nu are loc un plebiscit asupra Adevărului revelat şi consemnat, potrivit tradiţiei iudeo-creştine, în Biblie. Statul român nu invită cetăţenii cu drept de vot la tranşarea unei dispute teologice şi a consecinţelor ei antropologice. Simetric, nici Biserica Ortodoxă majoritară, alături de celelalte culte, nu se foloseşte de banii publici pentru a îşi vedea reconfirmată, pe o cale complet inadecvată, credinţa oricum altfel originată. De o parte şi de alta, orizontul de aşteptare şi de acţiune este diferit.

Din perspectiva statului, s-au parcurs, cu întârziere nejustificată, etapele unui proces care dă dreptul cetăţenilor să aibă iniţiativă legislativă. Fără suspendarea prerogativelor parlamentare sau guvernamentale. Altminteri decât în state cu îndelungat exerciţiu democratic, unde politicile de gen se fac la masa verde, iată că la noi s-a ajuns la un referendum. Din perspectiva istoriei noastre recente, după anii dictaturii proletariatului, suntem în situaţia de a face uz de instrumente democratice. Indiferent de rezultat, este un câştig pentru cultura libertăţii.

Vocile care condamnă, pe rând, instrumentalizarea religiei de către politică şi a politicii de către religie, ridică ipocrizia la rang de analiză.

Din perspectivă religioasă, aşa cum aminteam, nimeni nu îşi imaginează că în octombrie are loc un simulacru de sinod lărgit la finalul căruia se va stabili – tot cu mare întârziere! – conţinutul unei propoziţii de credinţă. Vocile care condamnă, pe rând, instrumentalizarea religiei de către politică şi a politicii de către religie, ridică ipocrizia la rang de analiză. Tocmai asemenea insinuări duc la instrumentalizare (mediatică). Altminteri decât republicile islamice, Ortodoxia de la noi nu are nici cel mai vag apetit pentru (re)anexarea ei doctrinară. Cel puţin pentru moment, s-a lecuit!

Una peste alta, comentatorii insidioşi, majoritatea celor nesiguri şi a celor dezamăgiţi – nu ştiu în raport cu ce imagine ideală – au o problemă comună: nu acceptă faptul, subliniat în urmă cu peste jumătate de secol de eminentul constituţionalist german Böckenförde, că un stat de drept modern, secularizat, se bazează inclusiv pe premize pe care nu le garantează, pentru că nu le-a creat el însuşi, dar de care se foloseşte din plin. Aşadar, faptul de a avea valori fundamentate religios şi a merge la vot nu face impur exerciţiul civic. Dimpotrivă.