Unul dintre pionierii acestei ştiinţe auxiliare cercetării istorice este Dimitrie Butculescu, cel care avea să întreprindă prima campanie de săpături arheologice la Piscu Crăsani în anul 1870. Iată ce descoperea acesta la acel moment: 3 obiecte geto-dacice: 1 strecurătoare de lut (cu coadă), stare fragmentară; 1 cuţitaş curb de aramă; 1 cupă mare de lut cu picior modelat, conform informaţiilor oferite de site-ul cimec.ro. Rezultatele cercetărilor din secolul al XIX-lea au fost folosite de autori precum Cezar Bolliac (poet paşoptist, pasionat de arheologie) sau Vasile Pârvan în demersul de publicare a unor lucrări ştiinţifice care să popularizeze civilizaţia geţilor antici.
 
Pe parcursul secolului al XX-lea asistăm la două campanii arheologice majore, cu rezultate mai mult decât notabile. Campania din anul 1923 s-a concretizat prin publicarea primei monografii a davei getice de la Crăsani, semnată de conducătorul şantierului, Ion Andrieşescu, un an mai târziu- lucrare pe care urmează să o primesc şi să o studiez în perioada următoare. Din această perioadă datează descoperirea candelabrului de bronz cu trei braţe, expus la Muzeul Naţional de Istorie. 
 
Un imbold pentru continuarea cercetărilor la Piscu Crăsani a fost dat şi mentalul colectiv al localnicilor, cu legendele lor despre comoara regelui Dromichete sau „caleaşca de aur" îngropată în unul dintre dealurile ce formau în trecut acropola cetăţii.
 
Din păcate, Piscu Crăsani nu este Helis. Arheologii din timpul regimului comunist au fost nevoiţi să suţină acest lucru, obligaţi fiind de naţionalismul epocii. 
Cercetările sunt reluate începând cu anul 1969 de către arheologi ai Muzeului Judeţean Ialomiţa, coordonaţi de Institulul Arheologic din Bucureşti. O descoperire notabilă este rhytonul de lut, obiect ritualic scos la suprafaţă din zona „sacră“ a cetăţii în anii 1980. Campaniile din secolul trecut s-au concentrat mai mult pe arealul locuit în trecut de aristocraţi, aşa-numiţii tarabostes (cei străluciţi). 
 
După o perioadă de stagnare de mai bine de două decenii,  se ajunge la prima campanie de săpături din mileniul III- cea din 2011. Cercetările din ultimii ani au vizat şi zona din afara zidurilor (denumire improprie, geţii din secolele IV-I î.Hr. foloseau palisadele de lemn şi şanţurile de apărare) locuită de oamenii de rând, extramurusul. „Nu ne putem edifica în totalitate cu modul de viaţă al geţilor rezumându-ne doar la arealul locuit de aristocraţi„, îmi mărturiseşte Ioan Cernău, unul dintre membrii echipelor care au cercetat în cadrul campaniilor din 2011 până în prezent. 
 
Mi-a împărtăşit într-o discuţie de aproximativ o oră unele dintre secretele profesiei de arheolog şi speranţele privind avansul tehnologiilor de datare sau conturare virtuală a siturilor (cum ar fi  tehnologia de teledetecţie LIDAR): „Încă mai sunt zone necercetate, dar e bine să le lăsăm arheologilor din viitor”. Dorind mai multe informaţii despre configuraţia cetăţii de la Piscu Crăsani, îmi trasează în zare o linie imaginară ce reprezintă vechiul şanţ de apărare a cetăţii. Constat că imaginaţia arheologului român concurează cu succes noile tehnologii. 
 
Extrage dintr-o trusă de la portbagajul maşinii o cupă de lut minuţios ornamentată, din păcate fragmentară. „Noi, arheologii, nu facem decât să căutăm în gropile de gunoi ale strămoşilor noştri. Un obiect văzut astăzi senzaţional a fost considerat ca fiind inutil şi aruncat. Pentru că s-a spart. De aceea, descoperile unor vase întregi sunt sporadice. Trebuie cunoscut faptul că locuinţele nu oferă aceeaşi bogăţie de material arheologic. Atunci când se mutau, oamenii demolau casa (sau incendiau) şi îşi luau cu ei lucrurile."
 
Concluzia discuţiei ar trebui să tempereze entuziasmul unor pasionaţi. Aşezarea de la Piscu Crăsani nu are nivelul de dezvoltare necesar unei cetăţi precum Helis, care îşi atinge apogeul la sfârşitul Epocii Fierului. Este un simplu centru rezidenţial al unei căpetenii a geţilor. Prin urmare, subiectul cetăţii regelui Dromichete, primul rege geto-dac menţionat în izvoarele antice (datorăm asta istoricului grec Pausanias), rămâne deschis. Se pare că marea temere a naţionaliştilor a fost aceea că Helis s-ar putea afla la Sud de Dunăre, în Bulgaria de astăzi.