Nu s-a lăsat intimidat nici atunci când era însoţit spre ieşirea din imobilul de pe strada Viişoara din Bucureşti, în care locuia alături de fiica sa Marie Jeanne, făcând o remarcă ironică: „Bă, dar tari trebuie să fiţi voi, comuniştii, dacă vă e frică şi de un moş bă..nos ca mine”. La acel moment, fostul prim-ministru al României avea respectabila vârstă de 79 ani şi suferea de gută.

În anul 1950, socialismul câştiga tot mai mult teren în România. Naţionalizarea proprietăţilor private şi colectivizarea agriculturii fuseseră demarate. Mai era nevoie de lichidarea celor ce reprezentau un pericol pentru noua conducere, foştii demnitari de dinainte de război, care aveau puterea de a influenţa opinia publică, prin criticarea acestor schimbări sociale şi economice. 


6 mai, ora 00.35. Este declanşată o operaţiune în forţă de arestare a elementelor politice care au avut un rol în viaţa politică a ţării”. Direcţiile regionale ale Securităţii reţin până spre dimineaţă 69 de persoane din toată ţara, printr-o acţiune cunoscută în istoria românească cu numele de „Noaptea demnitarilor”, asemănătoare prin prisma importanţei sale în consolidarea unui regim totalitar, cu „Noaptea cuţitelor lungi” din Germania Nazistă.

În acest fel, au fost lipsiţi de libertate reprezentanţii unei posibile opoziţii politice: membri ai familiei Brătienilor (Dinu, Constantin şi Gheorhe), foştii prim-miniştri Gheorghe Tătărescu (1934-1937) şi Ion Gigurtu (1940); istoricii Constantin Giurescu şi Ion Nistor. Au fost arestaţi şi trimişi la penitenciarul de la Sighet, fără o acuzaţie oficială, fiind încadraţi ca reţinuţi pe cale administrativă".

În aceeaşi situaţie s-a aflat şi Constantin Argetoianu, o personalitate marcantă a politicii interbelice, autorul unei importante opere memorialistice. Fără a fi anchetat de organele Securităţii, a fost încarcerat la Sighet pentru 24 luni, pedeapsă majorată în 1953 cu 5 ani, urmând să expire la 1 august 1958. A decedat pe data de 6 februarie 1955, cauza morţii sale fiind, conform unei mărturii a unui deţinut eliberat, prezentată de istoricul Stelian Neagoe în cartea sa Constantin Argetoianu. Politică şi destin”, un cancer facial, dar şi bătăile crunte încasate cu puţin timp înainte de a muri.

Singurele documente, interesante pentru studiu, din perioada în care acesta a fost închis, sunt două declaraţii referitoare la starea civilă şi materială şi un proces verbal de interogator, datat pe 21 martie 1953. C.Argetoianu era solicitat să ofere informaţii despre activitatea de spionaj a fiului să vitreg, Mihai Lahovari. Răspunsurile date la interogatoriu nu au putut oferi prea multe detalii anchetatorilor. Se pare că Mihai Lahovari, fiul pictorului Togo Catargi, concubin al fostei soţii a lui Argetoianu, Valentina Boambă, ar fi fost spion OSS sub acoperire la Misiunea Militară a SUA din Bucureşti în perioada 1945-1947.

Constantin Argetoianu, cu referire la posibila venire a americanilor”: „Cu roaba să fi venit şi tot ajungeau până acum” (aprilie 1950)

Constantin Argetoianu a fost un politician renumit în epocă pentru asertivitatea sa, demonstrată şi de afirmaţia de mai sus. De-a lungul carierei sale politice a schimbat nu mai puţin de opt partide, fapt ce l-ar putea recomanda, în ochii celor care nu i-au citit opera memorialistică,  ca fiind un oportunist, sau în termeni moderni, un traseist politic. Şi-a motivat destul de convingător această etichetă negativă:

Nu am fost niciodată, nici o singură clipă, om de partid. Concepţia de partid m-a dezgustat totdeauna. Dar într-o ţară fără opinie publică luminată, cu mase covârşitoare şi gregare, am crezut că nu mă pot lipsi de puterea partidelor şi în folosul ideii mele m-am folosit de toate partidele […] Cu nici un partid n-am putut să mă înţeleg, nici măcar cu cele pe care le-am creat, fiindcă interese de ordin secundar le-au îndepărtat constant de la crezul care-l slujeam eu… Intrat în politică să apăr proprietatea rurală, şi prin urmare agricultura noastră, n-am putut să o scap…”.

Partidele menite să îndeplinească obiectivul său principal- susţinerea micilor proprietari agricoli, au fost Partidul Agrar din anii ’30 şi formaţiunea înfiinţată în 1947, după revenirea sa din exilul autoimpus în Elveţia, Uniunea Naţională- Muncă şi Refacere (UNMR).

Nu poate fi pusă la îndoială intuiţia sa ieşită din comun, rezultatul unui îndelungat serviciu în diplomaţie, care s-a încheiat la vârsta de 42 de ani, când a decis să pătrundă pe scena politicii româneşti. A prezis că sfârşitul celui de-al doilea război mondial va aduce profunde schimbări sociale şi economice în România. Pe 10 mai 1945, al doilea război mondial se încheia în Europa. Două săptămâni mai tarziu, Constantin Argetoianu nota în jurnalul său câteva cuvinte memorabile:

Dacă ar cădea şi Churchill, după moartea lui Hitler, lui Mussolini, lui Roosevelt, n-ar mai rămâne decât Stalin, dintre marii conducători ai războiului. Ar fi un semn că Dumnezeu vrea să încerce omenirea cu plaga comunismului.

Se pare că regimul comunist avea de ce să îi fie frică de Argetoianu, un anticomunist convins, încă de la începuturile propagandei Internaţionalei a III-a în România. În calitate de ministru de interne în guvernul Alexandru Averescu, a organizat arestarea, în mai 1921, a delegaţilor Partidului Socialist din România, care au votat afilierea la Comintern. Cu toate că mulţi din generaţia de ilegalişti nu şi-au mai găsit loc în structurile de conducere din partid după 23 august 1944, retorica anticomunistă a celui arestat pe 6 mai 1950 nu putea fi aşa uşor uitată.