Top 10 mari bătălii ale celui de-al Doilea Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Top 10 mari bătălii ale celui de-al Doilea Război Mondial

Al Doilea Război Mondial a fost cel mai sângeros conflict din istorie. Lumea se afla într-o stare permanentă de „război total“. Fiind motivată de ameninţarea tiraniei globale, aliaţii au câştigat războiul, dar victoria a fost marcată de multe bătălii. Totuşi, zece bătălii au schimbat cursul războiului. Iată topul 10 al celor mai importante bătălii din război:


10. Bătălia Franţei

Hitler a invadat Ţările de Jos ( Olanda, Luxemburg, Belgia) şi Franţa. Armata germană era depăşită numeric de aliaţi, numai că naziştii i-au natras într-o cursă. După ce nemţii au cucerit Ţăprile de Jos, armata franceză şi Forţele Expediţionare ale Marii Britanii (FEMB) s-a mutat înspre nord pentru a îi „întâmpina”. Acest lucru le-a permis germanilor să atace prin Ardeni, să treacă prin defensiva aliaţilor şi să se îndrepte înspre Canalul Mânecii, încercuind foreţele franceze şi britanice cu spatele la mare. Apoi, au lansat o nouă ofensivă împotriva Parisului, Franţa a căzut şi FEMB a fost evacuat la Dunkirk. Ţara a fost divizată în zone sub ocupaţie germană şi „guvernul liber” francez de la Vichy.

9. Operaţiunea „Overlord “

Bătălia pentru Normandia a fost purtată în 1944 între forţele germane şi forţele Aliaţilor ca parte a celui de-al Doilea Război Mondial. Numele de cod al invaziei aliate a fost Operaţiunea Overlord şi s-a desfăşurat între 6 iunie – 19 august 1944, când Aliaţii au traversat Sena, sau, după alţi autori, 25 august, când a fost eliberat Parisul. Debarcarea din Normandia rămâne până în zilele noastre cea mai mare operaţiune amfibie din istorie, care a implicat participarea a aproape trei milioane de soldaţi, care au traversat Canalul Mânecii din Anglia în Normandia. Faza iniţială a Operaţiunii Overlord a purtat numele de cod Operaţiunea Neptun. În faza iniţială a invaziei, aliaţii au trebuit să pună ferm piciorul pe continent, obiectiv îndeplinit între 6 – 30 iunie.

Primele forţe aliate care au intrat în luptă în Normandia au fost din Canada, Regatul Unit şi Statele Unite. După primul val de invazie, au fost debarcate forţe substanţiale ale Franţei Libere şi Poloniei plus contingente mai mici din Belgia, Cehoslovacia, Grecia, Olanda şi Norvegia.[4]

Invazia din Normandia a început cu acţiunile aeropurtate ale trupelor de paraşutişti şi ale infanteriei transportate cu planoare şi cu atacuri masive ale aviaţiei, artileriei navale, din noaptea de 5/6 iunie. În dimineaţa zilei de 6 iunie a fost declanşată acţiunea amfibie de debarcare pe plajele Normandiei. Forţele destinate acţiunii au început deplasarea în Ziua Z din porturile de pe coastele sudice ale Angliei, cel mai important dintre ele fiind Portsmouth. Bătălia din Normandia a continuat pentru mai mult de două luni, trecând prin fazele de stabilire, extindere a capetelor de pod şi mai apoi de eliberare a teritoriului Normandiei. Aceste acţiuni au dus la închiderea pungii de la Falaise şi la eliberarea Parisului la sfârşitul luni august 1944.

Bătălia din Normandia a fost descrisă de Adolf Hitler astfel: „În răsărit, imensitatea spaţiilor ne va .... permite o pierdere de teritoriu ... fără ca şansele de supravieţuire ale Germaniei să sufere o lovitură mortală. Nu e acelaşi lucru se întâmplă în occident! Dacă inamicul va avea succes aici ... vor urma consecinţe de proporţii uriaşe în foarte scurt timp”.[5]Germania a fost forţată să-şi întărească frontul de vest cu resurse de la cel de est şi de la frontul italian. Rezultatul a fost victoria aliaţilor.

8. Bătălia de la Guadalcanal

Bătălia de la Guadalcanal, nume de cod Operation Watchtower (Operaţiunea Turnul de Veghe) în cadrul forţelor aliate, s-a desfăşurat între 7 august 1942 şi 9 februarie 1943 în zona Insulei Guadalcanal şi a făcut parte din teatrul de operaţiuni din Pacific al Celui de Al Doilea Război mondial. Această campanie militară a fost aprig disputată pe uscat, pe mare şi în aer şi a fost prima ofensivă majoră lansată de forţele aliate împotriva Imperiului Japonez.[8]

La 7 august 1942, forţele aliate, predominant americane, au iniţiat debarcări pe insulele Guadalcanal, Tulagi, şi Florida (Nggela Sule) din Insulele Solomon cu scopul de a împiedica utilizarea lor de japonezi ca baze pentru a ameninţa rutele de aprovizionare dintre SUA, Australia şi Noua Zeelandă. Aliaţii intenţionau să utilizeze Guadalcanal şi Tulagi ca baze ale unei campanii de a ocupa sau neutraliza marea bază japoneză de la Rabaul de pe New Britain. Aliaţii au depăşit numeric pe japonezi, care ocupaseră insulele din mai 1942 şi au capturat Tulagi şi Florida, precum şi un aerodrom (ulterior denumit Henderson Field) care era în construcţie pe Guadalcanal.

Surprinşi de ofensiva aliată, japonezii au efectuat între august şi noiembrie 1942 câteva tentative de a recupera Henderson Field. Trei bătălii terestre majore, cinci mari bătălii navale, şi bătălii aeriene continue şi aproape zilnice au culminat cu Bătălia Navală de la Guadalcanal de la începutul lunii noiembrie 1942, în care s-a făcut ultima tentativă japoneză eşuată de a debarca suficienţi soldaţi pentru a reocupa Henderson Field. În decembrie 1942, japonezii au renunţat să mai încerce să recâştige Guadalcanal şi au evacuat restul forţelor la 7 februarie 1943.

Campania de la Guadalcanal a fost o victorie strategică importantă a forţelor aliate împotriva japonezilor pe teatrul din Pacific. Japonezii ajunseseră la apogeul cuceririlor lor în Pacific, iar Guadalcanal a reprezentat trecerea Aliaţilor de la operaţiunile defensive la o ofensivă strategică pe acest teatru de operaţiuni, ofensivă ce a avut ca rezultat capitularea Japoniei la sfârşitul războiului.

7. Bătălia din Golful Leyte

Bătălia a avut loc în apropierea insulelor Filipine, lângă insulele insula Leyte şi insula Samar între 23-26 octombrie 1944 între forţele americane şi australiene Combinate, precum şi Marina Imperială Japoneză. La 20 octombrie trupele Statelor Unite au invadat insula Leyte ca parte a strategiei de izolare a Japoniei de ţările ocupate în Asia de Sud Est şi în special privarea forţelor şi industriei japoneze de resursele vitale de petrol.

Marina Imperială Japoneză şi-a mobilizat aproape toate forţele navale rămase în încercare de a înfrânge trupele aliate de invazie, dar a fost respinsă de flotele Flota a 3-a Americană şi Flota a 7-a Americană a Forţelor Navale ale Statelor Unite.

Marina Imperială Japoneză nu a reuşit să-şi atingă obiectivele, a suferit pierderi grele şi nu a reuşit niciodată în viitor să prezinte într-o luptă o forţă comparabilă ca mărime. Marea majoritate a navelor sale mari lipsite de combustibil aveau să rămână în baza lor pentru restul războiului din Pacific Bătălia din Golful Leyte include patru mari bătălii navale: Bătălia din Marea Sibuyan, Bătălia din Strâmtoarea Surigao, Bătălia de la Capul Engaño şi Bătălia din Samar, precum şi alte acţiuni aeriene şi navale.

Bătălia din Golful Leyte este notabilă şi pentru faptul că a fost prima bătălie în care portavioanele japoneze au organizat atacuri kamikaze. De remarcat şi faptul că în această bătălie Japonia avea un număr mai mic de avioane decât numărul navelor folosite de Forţele aliate, o demonstraţie clară a diferenţei mari dintre cele două părţi combatante în această fază a războiului.

6. Bătălia pentru Moscova 

Obiectul principal al lui Hitler a fost să invadeze Moscova. Capitala Rusiei era considerată extrem de importantă din punct de vedere militar şi politic. Planul original era să cucerească Moscova în primele patru luni după începerea invaziei URSS. Ploile de toamnă şi rezistenţa consolidată au încetinit trupele germane, dar în decembrie acestea au ajuns la mai puţin de 35 de km de Moscova.

Armata Roşie epuizată a fost salvată de iarna rusă teribilă şi de trupele proaspete din Siberia care erau antrenate pentru război pe timp de iarnă. Temperaturile au ajuns la -50 de grade. Trupele germane nu aveau haine de iarna şi tancurile nu erau făcute să reziste la temperaturi aşa joase. Pe 5 decembrie 1941, ruşii au atacat împingând înapoi armata germană. Operaţiunea Barbarossa a eşuat. Hitler avea de-a face cu un război de durată.

5. Bătălia de la Kursk

Bătălia de la Kursk (Operaţiunea Citadela), 4 iulie 1943 – 20 iulie/23 august 1943), a fost ultima acţiune ofensivă de tip blitzkrieg de pe frontului de răsărit al celui de-al Doilea Război Mondial. Beneficiind de cele mai bune informaţii asupra intenţiilor lui Hitler, sovieticii au proiectat, realizat şi disimulat cu grijă mai multe inele de lucrări defensive şi câmpuri minate şi au concentrat şi camuflat cu grijă numeroase rezerve cu scopul declanşării unui contraatac strategic. Bătălia de la Kursk, care include şi mai mica bătălie de la Prohorovka, este considerată cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile şi a inclus cea mai costisitoare zi de lupte aeriene din întreaga istorie.

Deşi germanii concepuseră iniţial o lovitură ofensivă, apărarea bine organizată a sovieticilor nu numai că a stopat cu succes acţiunea germană, dar le-a permis să contraatace, după încheierea cu succes a fazei defensive, în două operaţiuni consecutive: Operaţiunea Kutuzov şi Operaţiunea Polkovodeţ Rumianţev. 

După încheierea luptelor din arcul de la Kursk, sovieticii au câştigat definitiv iniţiativa strategică de-a lungul întregii perioade care a mai rămas până la încheierea războiului. Din acest punct de vedere, bătălia de la Kursk poate fi considerată faza a 2-a a punctului de cotitură al războiului, în care prima fază este considerată victoria sovietică de la Stalingrad. Atacurile sovietice care au urmat eliminării forţelor germane de la Kursk au dus la eliberarea Oriloului şi Belgorodului pe 5 august şi a Kievului pe 23 august, împingându-i înapoi pe germani pe un front larg, primul succes sovietic de amploare din timpul unei ofensive de vară.

Bătătlia de la Kursk a demonstrat că frontul de răsărit a fost caracterizat de cea mai mare concentrare de trupe din timpurile moderne. Defensiva sovietică a fost atât de bine gândită, încât atunci când Armata Roşie a trecut la faza de contraatac, ea a fost capabilă să dezvolte ofensive pe patru axe separate de înaintare, evitând capcana întinderii prea mar

4. Bătălia de la Midway

Bătălia de la Midway este cea mai importantă bătălie navală din războiul din Pacific, parte a celui de-al Doilea Război Mondial. Între 4 iunie şi 7 iunie 1942, la aproximativ o lună după bătălia din Marea Coralilor şi la şase luni după atacul de la Pearl Harbour, Marina Statelor Unite a învins în mod decisiv Marina Imperială Japoneză, care atacase Atolul Midway, şi a provocat pierderi ireparabile flotei japoneze.

Operaţiunea japoneză, ca şi atacul anterior de la Pearl Harbour, urmărea să elimine poziţia strategică a Statelor Unite din Pacific, dând astfel Japoniei mână liberă în stabilirea sferei sale de influenţă în Marea zonă de prosperitate a Asiei Orientale. Japonezii au plănuit să atragă portavioanele americane într-o capcană. De asemenea, au intenţionat să ocupe Atolul Midway ca parte a unui plan mai mare de a-şi extinde perimetrul de apărare ca răspuns la raidul Doolitle. Această operaţiune era considerată şi ca o pregătire pentru viitoarele atacuri îndreptate împotriva Insulelor Fiji şi Samoa.

Pentru americani a fost esenţial că Staţia HYPO (unitatea de informaţii din Hawaii specializată în interceptarea comunicaţiilor şi în decriptarea acestora) a fost în stare să determine data şi locul atacului, Marina Militară a Statelor Unite putând astfel să pregătească propria ambuscadă. Patru portavioane japoneze şi un crucişător greu au fost scufundate cu costul unui portavion american şi al unui distrugător. Bătălia de la Midway şi uzura extenuantă din Campania din Insulele Solomon au făcut ca Japonia să nu mai poată ţine pasul cu construcţia de nave şi pregătirea piloţilor, în timp ce Statele Unite ale Americii măreau ritmul în ambele direcţii.

3. Operaţiunea Barbarossa

Operaţiunea Barbarossa a fost numele de cod secret acoperitor folosit de conducerea Germaniei naziste pentru operaţia militară de invadare a Uniunii Sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acţiune începută la 22 iunie 1941.

Scopul iniţial al operaţiunii a fost cucerirea Rusiei Europene şi a Ucrainei până la Arhanghelsk în nord şi Astrahan în sud. Se presupune că eşecul Operaţiunii Barbarossa a dus, în cele din urmă, la înfrângerea Germaniei naziste, fiind un punct de cotitură pentru soarta celui de Al Treilea Reich condus de Adolf Hitler. 

Frontul de răsărit care a fost deschis prin această operaţiune avea să devină cel mai mare teatru de lupte al celui de Al Doilea Război Mondial. Pe acest front s-au purtat unele dintre cele mai mari şi violente bătălii, cu uriaşe pierderi de vieţi omeneşti, în condiţii cumplite atât pentru germani cât şi pentru sovietici. Numele de cod al operaţiunii vine de la numele împăratului romano-german Frederic Barbarossa (1122 - 1190) al Sfântului Imperiu Roman.

2. Bătălia de la Stalingrad

Bătălia de la Stalingrad a fost un punct de cotitură dintre cele mai importante ale celui de-al Doilea Război Mondial şi este considerată cea mai sângeroasă şi mai mare bătălie din istoria omenirii.
Bătălia include campania de bombardamente a oraşului Stalingrad (azi redenumit Volgograd) din sudul Rusiei, atacul terestru german asupra oraşului, luptele din interiorul oraşului însuşi şi contraofensiva sovietică care, în cele din urmă, a încercuit şi distrus forţele germane şi ale celorlalţi aliaţi din cadrul Axei din oraş şi din raionul oraşului. 

Numărul total al pierderilor este estimat la aproximativ 3 milioane. Lipsa datelor exacte este datorată refuzului guvernului sovietic de atunci de a calcula pierderile din cauza temerilor că sacrificiile ar fi părut prea mari şi ar fi demobilizat eforturile de război. Forţele Axei au pierdut aproximativ un sfert din efectivul total de pe frontul de răsărit şi nu şi-au mai revenit niciodată de pe urma acestei înfrângeri. Pentru sovietici, victoria de la Stalingrad a marcat începutul eliberării patriei, luptă care a dus în cele din urmă la victoria din 1945 asupra Germaniei Naziste.

1.Bătălia pentru Anglia

Bătălia Angliei (10 iulie – 31 octombrie 1940) este numele dat eforturilor Luftwaffe depuse pentru câştigarea superiorităţii aeriene asupra Royal Air Force (RAF), înaintea unei invazii terestre şi aeriene asupra Marii Britanii (Operaţiunea Leul de Mare), în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Bătălia Angliei a fost prima luptă purtată integral doar de forţele aeriene. A fost de asemenea cea mai mare şi susţinută campanie de bombardamente desfăşurată până la acea dată şi primul test adevărat al teoriilor bombardamentelor strategice dezvoltate după Primul Război Mondial. Eşecul Germaniei Naziste de a distruge forţa aeriană a Angliei sau de înfrângere a stării de spirit a guvernului sau poporului britanic este considerată prima înfrângere majoră a celui de-al Treilea Reich.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite