Îmi închipuiam, gândindu-mă la cataloagele din ziua de azi şi chiar la cele din vremea în care eram eu însumi şcolar, că trebuie să fie un registru plin cu cifre de la 1 la 10, şi că în dreptul cifrelor voi găsi nişte nume, mutate acum pe nişte cruci, poate că nu în toate cazurile, unele dintre ele umblând încă pe pământ sub formă de oameni foarte bătrâni, ajunşi în pragul vârstei de 90 de ani.

  Sunt prezente şi ele, de cifre vorbesc, pentru că cifrele înseamnă note, iar şcoală fără note nu se poate, dar  abia la urmă, înaintea lor, pe cele două pagini câte îi sunt alocate fiecărui elev, ce credeţi că se află? O sumedenie de rubrici, care ne pot ajuta să înţelegem, de mii de ori mai mult decât notele, cum era să fii şcolar la sat între cele două războaie mondiale. Era să zic, în mod greşit, cum era şcoala din mediul rural atunci,  în comparaţie cu cea de azi! Doar că azi, spre deosebire de atunci, nu prea mai există şcoală la sat!

   Până să ajungă să-i dea note, învăţătorul din 1940 era interesat de mediul social în care trăia elevul, ca şi de starea lui fizică, apoi de orientările extraşcolare ale puiului de ţăran, de profesia pe care şi-o dorea acesta şi de ceea ce-şi doreau, în acelaşi sens, părinţii lui.  În funcţie de toate astea, exprima o părere legată de viitoarea îndeletnicire a celui aflat pe băncile şcolii însuşi educatorul. Şi-o făcea  c-o uimitoare perecizie.

   Să luăm exemplul Eugeniei Boeriu, care era premianta clasei. Starea socială şi materială a părinţilor: bună. Cum este îngrijit copilul în familie? Bine. Al câtelea copil născut este? Al treilea. Câţi copii trăiesc? Trei. Câţi copii au murit? Unu. Locuinţa este igienică? Da. Numărul camerelor locuite:una. Câte persoane mai dorm în pat cu elevul? Patru. Somnul: liniştit. Alimentaţia: bună. Mediul social imediat în care trăieşte: bun. Preocupări extraşcolare de predilecţie: lecturi şi cântări. Talente deosebite: educaţie fizică şi recitări. Înclinaţiuni pentru diferite profesiuni: lucrător-slab, comerciant-bună, cultivator-potrivită, artist-f. bună, misionară, educator-f. bună, gospodărie şi administraţie-bună, aptitudini pentru liceul teoretic-f. bune. Ce profesie doreşte elevul: învăţătoare. Dorinţa părinţilor: învăţătoare. Îndrumarea educatorului ( profesiuni indicate şi eventual contraindicate): Dacă posibilităţile părinţilor i-ar permite, Ţara ar avea o f. bună educatoare.

  Ştefan Câlţia, care a fost un martor apropiat al existenţei tuturor, îmi spune că, într-adevăr, Ţara a avut în Eugenia Boeriu un educator foarte bun. Aşa cum în  Viorel Ştefan, care era doar al unsprezecelea din clasă, a avut un muzicant foarte bun, în ciuda posibilităţilor slabe ale părinţilor. Iar în Valentina Radbia, căreia îi plăcea să se joace foarte mult, o bună lucrătoare a câmpului, deşi ea îşi dorea să meargă la şcoala de menaj, iar părinţii s-o facă doamnă. Cred că li s-a îndeplinit dorinţa. Munca la câmp n-o poate împiedica pe nicio doamnă să fie doamnă!

 Notele sunt, fără nicio îndoială, importante. Dar, în faţa unor lucruri precum cele de mai sus, ele pălesc. O ia inaintea lor viaţa. Exact despre aşa ceva vorbesc rubricile din catalogul de acum 76 de ani. Şcoala era atunci mai apropiată de viaţă. I-am spus lucrul acesta şi lui Adrian Curaj, ministrul Educaţiei. Şi i-am mai spus ceva, că vreau să-i ofer dumnealui darul pe care l-am primit de la meşterul Câlţia. Am toate motivele să cred c-o să mă ţin de cuvânt.