Alertă la Corbu după ce pe plajă s-a găsit un obiect care semăna cu o bucată de rachetă. Poliţia: obiectul a făcut parte dintr-un proiect studenţesc
0Un obiect care pare a fi o componentă a unei rachete de cercetare aerospațială a fost descoperit, duminică seară, pe raza comunei Corbu, în apropierea plajei. Alerta a fost dată de un bărbat care a observat obiectul în jurul orei 20:00 și a apelat numărul unic de urgență 112.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de ordine publică, după cum au precizat surse apropiate anchetei. Primele informații indicau că nu este vorba despre o dronă sau despre un incident similar celor semnalate recent, ci, cel mai probabil, despre un dispozitiv civil care nu prezintă pericol.
Obiectul descoperit este inscripționat cu numele ARCA, iar, potrivit unor surse, acesta ar avea similitudini cu racheta lansată de organizație în 2021, în zona Constanța, în cadrul proiectului EcoRocket. Informația nu a fost confirmată oficial până la momentul publicării inițiale.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au transmis că obiectul a fost identificat drept o componentă a unei rachete de testare, cu propulsie pe bază de apă, care nu conține elemente de muniție.
Potrivit verificărilor efectuate, acesta s-ar afla în zona respectivă de aproximativ trei ani și ar proveni dintr-un proiect studențesc.























































