Cei ce i-au citit atât de interesantul Jurnal al unei fete greu de mulţumit, cel mai recent reeditat în anul 2015 la editura bucureşteană Humanitas, au putut lesne constata că Jeni Acterian a fost o mare consumatoare de spectacole de teatru pe care le comenta cu competenţă şi deloc cenzurat spirit critic. Că avea mulţi prieteni şi cunoştinţe din domeniu (de la Clody Bertola la Liviu Ciulei şi Marieta Rareş), că, de la un moment dat încolo, a încercat să îşi găsească chiar un rost în  teatru.

Volumul de Corespondenţă, cu subtitlul  Fiecare rând e o infernală suferinţă, apărut în anul 2019 la editura bucureşteană Vremea, în îngrijirea lui Fabian Anton, nu face decât să confirme ideea. Şi nu doar prin faptul că în cuprinsul lui sunt reproduse scrisori trimise sau primite de la Haig Acterian, Emil Botta, Clody Bertola ori Alice Botez (cu care a avut, pare-se, cea mai asiduă corespondenţă), alături de altele cu destinatari sau expeditori iluştri, precum Arşavir Acterian, Mircea Eliade sau Emil Cioran.

Într-o  Notă asupra ediţiei, Fabian Anton face câteva precizări extrem de utile. Volumul de acum reia scrisorile publicate în urmă cu vreo 15 ani la editura Ararat. O face însă în formă completă, necenzurată, operaţiunea de supraveghere din vremea primei ediţii fiind, din cine ştie ce motive, exercitată de Arşavir Acterian. Corespondenţei deja publicate i s-au adăugat aproximativ 20 de epistole inedite „adresate de Jeni Acterian familiei sale şi lui Emil Cioran’’. De altminteri, scrisorile primite de la sau expediate lui Emil Cioran  mi se par cele mai pline de substanţă, mai defective de mondenitate. Nu că celelalte ar fi în vreun fel frivole. Dar în secvenţa Emil Cioran îl regăsim pe filosoful care tocmai publicase Lacrimi şi sfinţi, care se stabilise la Paris, care pregătea Précis de décomposition, care nu făcea nimic, care nu voia să fie scriitor, care mânca la o biată cantină  studenţească  şi care se gândea la sinucidere.

 Îi scrie Emil Cioran lui Jeni Acterian : ‘’Pentru mine, viaţa n-ar rost decât ca sete de nefericire, pentru deliciile melancoliei şi pentru acele voluptăţi care îmbină undeva extazul cu destrucţia. Sunt un om leneş, incapabil de muncă şi de sacrificii, risipit în fragmente şi sugestii. În plus, nu am fost niciodată la înălţimea tristeţilor mele. Să simţi că ai atâtea lucruri de spus şi să nu-ţi mucegăieşti instinctele şi pofta de creaţie”. Sau : “Aş vrea să fiu undeva departe, fără oameni, fără D-zeu, fără mări şi fără mine.  Dar să port aşa ispita nefericirii în sânge.” Ori : “Prefer infinit să rămân pe aici întocmindu-mi soarta mea de haimana din durerri şi călătorii şi pierzând incurabil toate legăturile prin care mă credeam ataşat românilor”. Iar Jeni Acterian îi răspunde ;  ‘’Cartea ta am citit-o de două ori. E atâta zbatere şi durere în ea, încât, dac-ar vedea-o Dumnezeu  este imposibil să poată îndura ‘’. Ori : ‘’Dragă Emil, văd că mi-am luat câmpii. Scrisoarea asta avea un singur scop. Să-ţi spună că mi-a plăcut Lacrimi şi sfinţi aşa cum nu mi-a plăcut nici o carte de la prima la ultima pagină ‘.

Scrisorile de la ori către Clody Bertola (pe unele le ştiam din cartea Ludmilei Patlanjoglu La vie en rose cu Clody Bertola) o arată pe Jeni Acterian dornică să fie cumpărate şi aduse în ţară noi piese. Cu care ar putea fi îmbogăţit, pesemne, repertoriul noului Teatru condus de Liviu Ciulei. Evocat în câteva rânduri în epistole. Aşa cum mai sunt pomeniţi şi evocaţi Marieta Rareş, Leny Caler (deloc amabil), Scarlat Froda (cam la fel şi e), Ana şi Radu Penciulescu şi, desigur, Marieta Sadova.

O bogată iconografie (şi nu doar prin raportare la dimensiunile cărţii- ceva mai mult 100 de pagini) completează util volumul. Căruia i se potriveşte perfect zicerea Utile dulci.

Jeni Acterian-  CORESPONDENŢĂ –‘"Fiecare rând e o infernală suferinţă ‘’; Editura Vremea ; Colecţia Fapte, Idei, Documente;  Ediţie îngrijită de Fabian Anton; Editura Vremea, Bucureşti, 2019