PORTRET Mircea Popescu, o conştiinţă a exilului românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Fieni, biblioteca poartă numele lui Mircea Popescu
La Fieni, biblioteca poartă numele lui Mircea Popescu

Unul dintre aceşti intelectuali a fost Mircea Popescu, născut în octombrie 1919, în oraşul Fieni, Dâmboviţa, trăind însă cea mai mare parte din viaţă la Roma. Format ca italienist, Mircea Popescu a fost în exil un activ şi tenace promotor al culturii române, atât printre conaţionali, dar mai ales pentru cititorii de limbă italiană.

Marele cărturar Mircea H. Popescu s-a născut la Fieni, pe 14 octombrie 1919, tatăl său fiind institutorul Haralambie Popescu. A fost profesor universitar, critic literar, eseist, ziarist, redactor, italienist, poet, autor al „Istoriei Literaturii Române”. S-a stins din viaţă în exil, la Roma, pe 17 august 1975, fiind considerat vocea românească cea mai autorizată a exilului anticomunistortret”

 Mircea Popescu este cel căruia, scria Monica Lovinescu, ar trebui să i se dedice „capitole şi cărţi”, iar Mircea Eliade spera că, peste timp, „prietenii vor avea grijă să adune într-un volum măcar o parte din aceste studii şi articole, căci nu sunt mulţi italienizanţi şi comparatişti de statura lui. Volumul "Mircea Popescu, o conştiinţă a exilului", ediţie îngrijită de Dan Anghelescu şi  Mihaela Albu, realizează tocmai acest lucru. Cartea a fost publicată de Editura Vremea, în colecţia FID (Fapte, Idei, Documente, Mihaela Albu şi Dan Anghelescu semnând şi studiul introductiv, notele şi comentariile.

"Centenarul naşterii unui scriitor este un bun prilej nu numai de evocare a personalităţii acestuia, dar mai cu deosebire de cunoaştere şi promovare a operei sale. Iar aceasta cu atât mai mult cu cât, din motive independente de valoarea reală, el nu se află în atenţia contemporani­lor, fiind interzis mult timp de cenzură. Ne referim la cititorii din ţară, păgubiţi pe toată perioada comunistă de ceea ce se petrecea, din punct de vedere cultural românesc, în alte spaţii geografice, acolo unde îşi găsi­seră refugiu o parte dintre intelectuali.

Unul dintre aceşti intelectuali a fost Mircea Popescu, născut în octombrie 1919, în oraşul Fieni, Dâmboviţa, trăind însă cea mai mare parte din viaţă la Roma.

coperta Mircea Popescu

Format ca italienist, Mircea Popescu a fost în exil un activ şi tenace promotor al culturii române, atât printre conaţionali, dar mai ales pentru cititorii de limbă italiană.

Volumul de faţă se doreşte a fi în principal un „portret” al unuia dintre „marii necunoscuţi ai culturii române”, Mircea Popescu, cel căruia, scria Monica Lovinescu, ar trebui să i se dedice „capitole şi cărţi”, iar Mircea Eliade spera că, peste timp, „prietenii vor avea grijă să adune într-un volum măcar o parte din aceste studii şi articole, căci nu sunt mulţi italienizanţi şi comparatişti de statura lui.”

Acel timp poate că nu este prea departe.

De moment, volumul de faţă doreşte să-i facă cunoscută personalitatea. Portretul se conturează din mai multe perspective, aşa cum l-au văzut şi au scris despre exilatul de la Roma deopotrivă colegi români, dar şi italieni, în numărul 20/1975 al revistei Limite, imediat după plecarea din viaţă a generosului lor prieten. Din toate rezultă măsura adevărată a rolului jucat de Mircea Popescu pentru cultura română.

Portretul se întregeşte şi prin Prefaţa lui Sorin Ale­xandrescu (care l-a cunoscut în Italia, graţie lui Mircea Eliade), dar şi prin amintirile derulate de Simona Coleş Popescu, nora scriitorului, ea punându-ne la dispoziţie şi scrisori inedite primite de Mircea Popescu de la con­fraţii aflaţi pe toate meridianele globului. Printre numele de referinţă care semnează epistole către redactorul-şef al Revistei Scriitorilor Români se numără Mircea Eliade, Vintilă Horia, Virgil Ierunca, Horia Stamatu ş.a. Pe lângă sentimentul de prietenie şi dorinţă de colaborare lite­rar-publicistică, corespondenţa se vădeşte şi o impor­tantă sursă documentară, cu referire la activitatea expe­ditorilor ori a altor confraţi, la preocupările lor literare, la atmosfera timpului etc. 

Personalitatea sa trebuie înţeleasă din mai multe unghiuri, Mircea Popescu însuşi activând cultural pe diverse planuri.

Volumul cuprinde totodată şi informaţii privitor la unele reviste editate în exil, dar şi câteva repere bio-bi­bliografice asupra personalităţii celor cu care Mircea Popescu a corespondat ori a colaborat la publicaţiile româneşti sau italiene", scriu Mihaela Albu şi Dan Anghelescu.

FRAGMENT 

"Alături de Virgil Ierunca, scriitor, gazetar şi ctitor neobosit de publicaţii literare, alături de alte personalităţi reprezentative ale exilului (ca Monica Lovinescu, Ştefan Baciu, George Uscătescu, Alexandru Busuioceanu, Alexandru şi George Ciorănescu, Vintilă Horia, Aurel Răuţă, Horia Stamatu, Constantin Amăriuţei şi încă mulţi alţii), Mircea Popescu este (şi trebuie să rămână în conştiinţa noastră) o emblemă a dăruirii, a promovării marilor valori şi a slujirii culturii, într-un cuvânt, a arderii pe altarul românismului. Toate aceste calităţi, coroborate cu altruismul, cu generozitatea, cu vocaţia prieteniei, i-au fost recunoscute de cei care l-au cunoscut, dovadă fiind aprecierile pe care le întâlnim consemnate cu prilejul dispariţiei sale atât de timpurii. „Dar mai importantă decât elogiile este recunoştinţa pe care trebue s’o aibă toţi Românii faţă de o necontenită jertfă închinată culturii şi implicit libertăţii româneşti”, va conchide Horia Stamatu, scriind despre prietenul său în revista amintită mai sus (Limite), care-i dedicase numărul întreg (20/ 1975). Fără Mircea Popescu, presa exilului românesc ar fi fost mult mai săracă, criticul fiind dublat de redactor, cultura de înaltă ţinută şi profunzime fiind altoită pe ştiinţa şi devoţiunea în munca migăloasă şi tăcută a redactării de reviste. Demn de reţinut este prezenţa semnăturii sale în multe dintre publicaţiile româneşti răspândite pe tot globul, dar şi în cele italiene. Presa exilului, precum şi volumele tipărite în italiană dau seamă de activitatea de 88 critic şi istoric literar, de editor, de promotor al literaturii noastre în Occident, dar mai cu seamă de gazetar român în limba română şi italiană deopotrivă. Cultura noastră, prin traducerile pe care italienistul Mircea Popescu le-a făcut cu înaltă ştiinţă şi talent, prin cronicile şi studiile pe care le-a scris şi publicat în limba italiană, dar nu în ultimul rând prin promovarea promptă, cu ajutorul presei a cărţilor şi activităţii literare a scriitorilor români, a fost astfel mai bine cunoscută la momentul respectiv în rândul cititorilor. Cum se poate observa dintr-o privire retrospectivă asupra întregii activităţi a intelectualilor români din afara ţării, ei s-au manifestat mai ales printr-o rezistenţă culturală, aceasta fiind menită să ducă literatura şi arta noastră dincolo de cercul strâmt de reprezentare provincială, către una cât mai largă, europeană sau chiar dincolo de graniţele continentului în care îşi găsiseră locul cei mai mulţi. Este ceea ce năzuiseră o parte dintre tinerii care se afirmaseră în România anilor ’30-’40.

La generaţia care ţintise la „o afirmare românească peste hotare”, la grupul celor care înfiinţaseră revista Meşterul Manole (în 1939), desprinzându-se de Gândirea, tocmai prin ţelul de „a impune acel românism literar şi artistic dincolo de frontierele româneşti”, va reflecta retrospectiv Vintilă Horia în 1981.

La o mai largă cunoaştere a culturii noastre va contribui însă, în mare măsură, şi Mircea Popescu, prin activitatea sa neobosită de traducător în limba italiană ori prin prezentarea şi analiza folclorului românesc şi a istoriei literaturii române în limba – de un mai mare impact – a ţării de adopţie. Tot ceea ce a întreprins a rămas consemnat şi se cuvine cercetat. Din păcate, sunt încă puţini cei care se apleacă asupra activităţii literare a celor care şi-au asumat greaua misiune de a continua – în vitregele condiţii ale vieţii de exilat – cultura românească. Cu atât mai puţini sunt cei care găsesc răgazul să citească publicaţiile exilului ori să se axeze exclusiv pe ceea ce a scris unul dintre „desţăraţii” de valoare, Mircea Popescu. Câteva nume găsim totuşi şi exemplificăm în încheiere cu Ştefan Ion Ghilimescu. Într-o concluzie la analiza pe care o va face la volumul lui Adrian Popescu Academia de pe Gianicolo, criticul va aprecia la cotele cele mai înalte tot ceea ce a întreprins scriitorul român în exilul italian: „Harnicul italienist Mircea (H.) Popescu, una dintre cele mai luminoase figuri ale exilului românesc, cărturarul căruia cultura română autentică îi datorează în perioada dogmatică, instaurată de comunişti în ţară după cel de al Doilea Război Mondial, efortul de continuitate cu tradiţia, coerenţa superioară şi adâncimea specifică, graţie mai ales celor două instituţii ctitorite în exil, Societatea Academică Română şi Revista Scriitorilor Români cu a căror activitate laborioasă se poate spune fără exagerare că Mircea (H.) Popescu s-a identificat.” (v. Ştefan Ion Ghilimescu, „Exilul românesc. Academia de pe Gianicolo”, în Argeş, 7/2008) Prin volumul de faţă, aşadar, din câteva unghiuri – studii/ eseuri în limba română şi în italiană, gânduri ale 90 câtorva dintre cei care l-au cunoscut, un mănunchi de scrisori particulare (aflate în arhiva familiei) semnate de marcante nume ale exilului – am propus cititorilor de astăzi să-l cunoască pe unul dintre principalii reprezentanţi ai exilului românesc, Mircea Popescu. Scriitorul exilat s-a ferit de riscul „sterilizării şi risipirii” de care se temuse Eliade pentru diaspora românească. Măsurile luate de cei mai mulţi dintre exilaţi, printre care şi „românul de la Roma”, „pentru a se menţine vii, sănătoşi şi creatori” (Eliade, op. cit., p. 138), pentru a-şi conserva „continuitatea lăuntrică”, au fost mai cu deosebire acelea de permanentă slujire a valorilor culturii naţionale. Întreaga activitate din exil a lui Mircea Popescu – de profesor, de scriitor, de jurnalist, de traducător – a fost o ardere permanentă întru slujirea românităţii. Probabil că şi el, ca şi Vintilă Horia, îşi va fi spus, chiar dacă nu cu exact aceleaşi cuvinte, „Ce pot e numai să scriu, nu să mă întorc”.  (Copyright Editura Vremea)

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite