Documente de epocă, scrisori ale generalului, maşina sa de scris, toate prezentate cu entuziasm si pricepere de către scriitorul Francis Berthelot.

Evenimentul a fost organizat, în cadrul unei săptămâni româneşti, de către un grup de francezi care derulează, de 30 de ani, proiecte benevole în România. Au început înainte de revoluţie, în cadrul OVR (Opération Villages roumains). Au trecut de la operaţiunile umanitare din anii 90 la programe de calitate medicală, educaţională sau de infrastructură. În timpul lor liber, cu finanţări pe care şi le-au găsit singuri. Cunosc şi apreciază pozitiv România mai bine decât un român mediu. A devenit a doua lor casă. Nu ştiu dacă că le merităm eforturile sau le onorăm îndeajuns.

Francis Berthelot este nepotul generalului Henri Mathias Berthelot şi moştenitorul jurnalului său. Ca şi unchiul său, este un prieten al României. Va fi prezent, cu ocazia Centenarului, la Iaşi, de 1 decembrie. A publicat, pe această temă, cartea „Vous me le rendrez à Bucarest!...“ La mission roumaine du général Berthelot (1916-1919)".

Vă invit să descoperiţi mesajul său pentru această aniversare francofonă. Textul francez, în lectura autorului, înregistrat la Ambasada României de la Paris, este la sfârşitul articolului. Mai jos este traducerea mea în limba română.

100 de ani de prietenie

de Francis Berthelot

100 de ani de prietenie franco-română. Sau de prietenie româno-franceză. Despre această aniversare auzim vorbindu-se.

Dincolo de legăturile formate din sângele vărsat, împreună, de către bunicii noştri pe câmpurile de luptă, avem astăzi atâtea conexiuni afective care se întrepătrund între naţiunile nostre surori, între ţările noastre înfrăţite. Atât de multe încât nu ştim, şi nici nu este important, cine pe cine influenţează, în acest registru de prietenie indestructibilă.

Un secol de prietenie? Da, dacă vorbim despre naşterea acestei prietenii. Dar ar fi mai exact dacă am vorbi despre o prietenie care are, în total, 50 de ani, pentru că, dacă suntem obiectivi, am scădea tristele timpuri moarte în care relaţiile bilaterale au fost rupte sau îngheţate. Acest calcul este, din păcate, exact, dacă scădem anii funeşti care au separat în două Europa, îndepărtând România de Franţa, românii de francezi.

În ordine cronologică, românii au făcut primii paşi, atunci când au venit în număr mare să ne sprijine liniile de apărare ale graniţelor franceze, la începutul Primului război mondial, iar pentru aceasta recunoştinţa noastră este eternă. Mulţi dintre aceşti oameni valoroşi şi-au găsit odihna veşnică la umbra crucilor din cimitirele franceze. Mult prea mulţi.

Sub stindardul unei solidarităţi fraterne, amestecate cu strategie militară, soldaţii francezi au venit în România doi ani mai târziu, atunci când inamicul comun şi-a întins ghearele spre Estul unei Europe deja cuprinsă de foc şi de sânge.

Generalul Mathias Berthelot a fost desemnat la comanda acestei Misiuni, pe care o va duce până victoria finală. Într-un context de dificultate maximă, a făcut tot ce se putea mai bine, datorită eforturilor personalului medical de înaltă pregătire, a diplomaţilor care au venit odată cu el şi a sprijinului fără rezerve al celor care erau deja la post în Bucureşti, precum Charles de Saint-Aulaire.

Deja în perioada numită La Belle Époque, dinainte de război, o parte dintre membrii Misiunii Berthelot erau în relaţii foarte amicale cu români care veniseră să îşi încununeze studiile în ţara noastră.  

Erau apoi schimburi de experienţă. Între industriaşi, antreprenori, de asemenea arhitecţi, artişti, scriitori şi poeţi, pictori şi sculptori, comedianţi, compozitori, cântăreţi şi muzicieni. Multe dintre acestea graţie intermedierii ambasadorului român aflat la post în Paris la începutul secolului XX, Jean Lahovary, tatăl celei care va deveni prinţesa şi scriitoarea Martha Bibescu. Cum am putea să nu evocăm, aici, trecerea prin Frântă a lui George Enescu, care a venit să studieze cu Jules Massenet, Maurice Ravel şi Gabriel Fauré?

După ce a contribuit din plin la reunificarea României Mari, generalul Berthelot, devenit, spre marea sa bucurie, cetăţean român, a instituit un sistem de burse pentru tinerii săi compatrioţi care doreau  să îşi continue studiile în Franţa, în dorinţa de a conserva spiritul relaţiilor strânse şi productive dintre cele două ţări ale noastre.

Apoi au venit vremurile în care o perdea groasă de cenuşă neagră a constrâns la dezbinarea popoarelor, la mutarea proiectelor frumoase şi la distrugerea prieteniilor personale sau colective. Cu toate acestea, înfruntând riscuri uriaşe, mulţi români au preferat să se rupă de rădăcinile lor şi să vină în Franţa, pentru a regăsi acea parte de libertate care le fusese furată.

Apoi, asemenea unei păsări Phoenix, România şi-a găsit forţa, îndrăzneala, curajul şi energia pentru a dărâma aceasta perdea şi a face să dispară cenuşa. Ca după o hibernare profundă, în aşteptarea unor vremuri mai bune, sentimentele privilegiate de legătură dintre români şi francezi s-au revigorat de la flacăra prieteniei regăsite. Ca şi cum nimic important nu le-a oprit în curgerea timpului.

Ca dovadă, vorbim acum despre 100 de ani de prietenie. Şi îi sărbătorim! 


Cartea „Vous me le rendrez à Bucarest!...“ La mission roumaine du général Berthelot (1916-1919)" este disponibilă la editura Spetra

În limba română, pe această temă, editura Militară a publicat „Generalul Henri Berthelot. Memorii şi corespondenţă 1916–1919“, Glenn E. Torrey (ed.)