VIDEO Alba Iulia - o cetate cât o dilemă
0
Ieri am ajuns pentru prima dată la Alba Iulia. Am avut norocul să n-o văd înainte de finalizarea lucrărilor de restaurare. M-a surprins cu prospeţimea ei de aşternut abia luat de pe sârmă. Răcoroasă şi încă ferită de hoardele de turişti, cetatea bătrână de milenii s-a născut a doua oară.
La Alba se ajunge greu din Bucureşti. Autostrada e departe de a fi gata. De pe drumul european, dacă te uiţi în dreapta, vezi viermele de pământ care aşteaptă să fie turnat în asfalt. Sunt cozi lungi de maşini care aşteaptă parcă să se termine lucrările. În fond, aurul de la Roşia Montană are şi el nevoie de o şosea pe care să poată circula nestingherit atunci când va vedea lumina zilei. Pentru că, se pare, momentul se apropie.
Parapeţii de pe marginea şoselei sunt înţesaţi de mesaje unioniste şi anti-corporatiste. RMGC e inamicul no.1 al activiştilor din zonă şi cei din urmă se asigură că toată lumea ştie asta. Proximitatea Alburnus Maior are avantaje şi dezavantaje. Există aici un cartier, construit de Gabriel Resources, în care au fost mutaţi cei care au acceptat să plece din Roşia Montană. Nu cred că e nevoie să vă descriu cam cât de bine arată. Ştiu că mulţi dintre voi nu sunt de acord cu exploatarea aurului, aşa că nu insist. În schimb, partea „nouă” a oraşului, cea construită de comunişti, arată ca Vulcanul. Sau ca Petrila. Clădiri ce par a fi cămine de muncitori, hoteluri dărăpănate cu băi în care s-ar fi putut filma lejer scene din „4,3,2”, şi toate celelalte neajunsuri specifice oraşelor de provincie industrializate forţat.
Doar când păşeşti printr-una din porţile vechii cetăţi simţi că, de fapt, comunismul n-a fost încă inventat, poate că şi Iluminismul e încă departe, pentru că aici, între zidurile gotice ale Catedralei Catolice şi cele ale Palatului Principilor Ardealului, Evul Mediu e încă întunecat.
Am şansa să fi ajuns aici, în Apulum, denumirea castrului roman din Antichitate, cu ocazia celei de-a doua ediţii a vorbind despre bătrâneţe. În program era anunţată pompos a fi o conferinţă. Însă, pentru noi, cei peste 300 de oameni din sală, a fost mai mult un spectacol de sit-down comedy. Pleşu, tolănit într-un fel de jilţ, a transformat o temă demnă şi gravă, într-un prilej de destindere. Iar la finalul show-ului, pentru că show a făcut, nici moartea nu mi se mai pare o povară. Puteţi vedea întreaga conferinţă în acest video.
O pizza costă 15 lei
După conferinţă şi până la următorul moment din program - pauză. Prilej de vizită şi de mâncare. Cum încă n-am apucat să vizitez tot ce e de văzut aici, nici schimbarea gărzii de la Palat, pot să vă spun despre preţuri si să promit că voi reveni cu o descriere cândva, în viitor. Aşadar, preţuri cum nu m-aş fi aşteptat să găsesc într-un oraş turistic cu care nici Braşovul, nici Sibiul, nici măcar Clujul nu se poate compara. Piaţa Sfatului, cât o fi ea înţesată de nemţi şi de Biserici Negre, n-are nici jumătate din atmosfera medievală de aici, din Alba.
Cu toate astea, comercianţii locali par că nu vor să profite. La terasa din buricul târgului (la propriu, tîrg), o pizza mare costă doar 15 lei, cît o cafea pe Dorobanţi. Şi o mănânci sub privirile doamnei turnate în bronz, în timp ce ieşise la promenadă. Statuile astea, pe care le găseşti la tot pasul, nu fac decât să întărească timpul care s-a oprit în loc.
Festivalul a continuat după apus, cu un spectacol modular şi itinerant de dans. Început şi terminat pe scena din faţa Palatului Principilor, cu un interludiu în curtea aceluiaşi palat. Au dansat cei de la Centrul Naţional al Dansului, Ştefan Lupu, Alin State, Vava Ştefănescu şi alţii, dar mai ales a dansat Răzvan Mazilu. Pe muzica Romicăi Puceanu, dansul lui Mazilu nu mai e contemporan cu noi.
Despre Răzvan Mazilu am auzit că e gay. Un coleg mi-a spus chiar că n-ar avea cum să se mişte astfel dacă n-ar fi. Una peste alta, e total irelevant. Pot doar să vă invit să-l urmăriţi, o dată, când veţi avea ocazia. Cred că dansul contemporan e subapreciat la noi. De fapt, sunt convins. Promit ca, nici eu, să nu mai fac aceeaşi greşeală pe viitor.
Cum a fost în prima zi a Festivalului „Dilema Veche” 2013 - Alba Iulia
Seara s-a terminat cu un film de Oscar. N-am mai fost la vizionare pentru că l-am văzut deja. E un documentar de Oscar, Searching for Sugarman, proiectat pentru prima dată în România. Faptul că au trecut luni bune în care n-a fost băgat în seamă spune şi asta ceva.
Se încarcă comentariile...
