Deşi lucrarea intitulată „Sex with God“ este în mod clar un statement împotriva violenţei asupra animalelor, a violenţei în general, numeroşi aşa-zişi „iubitori ai animalelor“ s-au autosesizat şi au început să profereze ameninţări pe reţelele de socializare, unele dintre ele de o obscenitate ireproductibilă. Aceasta numai pe baza fotografiilor expuse pe Facebook de artişti, care documentau pregătirea expoziţiei, fără ca nimeni să facă efortul de a spune că vrea să viziteze galeria şi să vadă „monstruozitatea“ cu ochii lui – ar fi văzut că cilindrul respectiv conţine, la bază, şi nişte păsărele vii (zebre australiene), ceea ce schimbă cu totul datele problemei şi semnificaţia lucrării.

„Simulacre“ baudrillardiene vs. viaţa as itself

Aşa că, de câteva zile, „câinele spânzurat“ a devenit un subiect la modă în Bucureşti, toată lumea dându-şi cu părerea (în general negativ, dezaprobator, dar fără a şti prea exact despre ce e vorba, cuprinsă subit de o „sfântă mânie proletară“). La vernisajul de sâmbătă, până noaptea târziu, cilindrul vizibil din stradă a atras privirile tuturor celor care treceau, plimbăreţii din Centrul Vechi, care în general nu prea au intrat şi nu vor intra vreodată într-o galerie de artă. Puţini intrau şi de data aceasta (dintre trecătorii accidentali, altfel interiorul galeriei a fost tot timpul plin), dar toată lumea se oprea, îşi făcea selfie-uri cu „câinele“ şi comenta dezaprobator, în general cu cuvintele „asta nu este artă“.

„Câinele“ – de fapt, o vulpe, după cum îi spun artiştii, ceea ce te poate face să te duci cu gândul şi la barbaria vânătorii (de care se scandalizează mult mai puţini dintre actualii critici de artă improvizaţi) – este un mulaj, dar într-o lume a „simulacrelor“ lui Baudrillard, simularea devine mai reală decât realitatea, şi mulţi au luat drept „adevărată“ lucrarea timişorenilor, deşi chiar şi o privire atentă a fotografiilor te putea face să-ţi dai seama că-i vorba doar de-un fake bine realizat. Nu au făcut efortul să vină şi să perceapă şi prezenţa păsărelelor vii (dar în condiţii de siguranţă maximă), care-ar fi trebuit să-i scandalizeze şi mai mult.

Imagine de la vernisajul de sâmbătă Sursa: facebook Baraka artist

Câinele şi svastika

Postările de pe FB ale „barakanezilor“ (fără text, dar o imagine vorbeşte în sine mult mai mult) au aţâţat spiritele şi au pus paie pe foc, astfel încât imediat comentariile agresive şi triviale au început să curgă. Încă de sâmbătă dimineaţa, curatoarea Carmen Casiuc s-a trezit cu Poliţia pe cap, alertată de un „binevoitor“ care asistase la montarea lucrărilor, şi a trebuit să explice „oamenilor legii“ că totul este în ordine. La vernisaj şi post-vernisaj, telefoanele artiştilor erau asaltate de apeluri anonime, care-i ameninţau cu moartea.

Aşa cum explică insistent însă cei doi artişti prezenţi la Bucureşti, Paul Feier (24 de ani) şi Mihai Toth, cele două lucrări (pentru că mai este şi câinele lor, pe care-au scris cu maşina de tuns „Rich“ / „Bitch“ şi-au desenat o zvastică), aduse la Bucureşti sub presiune maximă de timp, sunt doar o parte a show-ului pe care l-au avut la Timişoara pe 24 noiembrie (în spaţiul propriu care le este dedicat în spatele Universităţii de Artă), şi care avea o dimensiune performativă mult mai pronunţată. De aceea, acolo nu s-a mai scandalizat nimeni de „câine“, pentru că lucrările se aflau în contextul lor, pentru care-au fost gândite (Paul a stat răstignit pe o cruce timp de patru ore şi jumătate; în acest timp, Mihai se afla, nud, într-un acvariu cu găini).



„Viaţa ca operă de artă“

„Extrem de radicali şi revoluţionari, cei patru membri ai «colectivei» îşi propun o artă detabuizată, care să se identifice cu Viaţa însăşi, aşa cum România nu prea a mai văzut“, scriam în primăvară, după primul contact direct cu senzaţionalii artişti timişoreni din Baraka. Iată că lucrurile se confirmă, cei patru artişti (Baraka are patru oameni, chiar dacă lumea, fără a se informa, înjura pe FB mai întâi un artist, apoi doi, pe cei care-au fost prezenţi la vernisaj) provocând un scandal „monstru“ la prima lor debarcare în Bucureşti, care se presupune c-ar fi şi o capitală a toleranţei şi cu un simţ mai bun pentru arta contemporană.

Părerea mea este însă că demersul acestor artişti nu poate fi înţeles decât în contextul „transformării vieţii în operă de artă“ (aşadar, percepţia unui singur „câine spânzurat“ nu ajută), ei fiind unii dintre puţinii care încearcă să pună în practică acest ideal nietzschean (de-aici, şi anonimizarea actului artistic pe care-o predică). Timişoara este, cum am mai scris, oraşul perfect pentru aşa ceva, dar la un moment dat ei trebuie să încerce cucerirea Bucureştiului, şi, când acesta se va dovedi la rândul său prea strâmt, mai departe.

Mai multe despre Baraka aici: „Pământ şi sânge“, cu senzaţionalii artişti timişoreni din Baraka; şi aici: „Sexul şi arta sunt acelaşi lucru“. Pe 24 noiembrie, Timişoara face faţă provocării Baraka

Declaraţia de presă a galeriei Atelier 35 în legătură cu acest caz:

„Galeria este conştientă de comentariile din social media cu privire la o anumită lucrare de artă din Sanguinaccio Dolce, expoziţia noastră curentă.

Dorim să confirmăm faptul că obiectul în cauză este un mulaj pictat realizat din fibră de sticlă, răşină şi chit auto, şi că niciun animal nu a fost rănit în crearea şi expunerea acestuia.

În contextul unei expoziţii care tratează estetica macabrului în Noul Romantism, galeria este de părere că obiectul are valoare artistică, în special pentru felul în care aduce împreună grotescul şi sublimul.

Admitem şi apreciem îngrijorările manifestate public şi le percepem ca fiind semnul unei participări benefice într-o discuţie dificilă.“

Paul Feier (24 de ani) şi Mihai Toth, cei doi dintre artiştii Baraka prezenţi la Bucureşti FOTOGRAFII: Raluca Băloiu şi Doinel Tronaru