Gala de Balet „Carmen Sylva” aduce, în Bucureşti, nume mari ale baletului

Gala de Balet „Carmen Sylva” aduce, în Bucureşti, nume mari ale baletului

Scenă din spectacolul de balet "Carmen Sylva"

Balerina Iana Salenko dansează în spectacolul de balet Carmen Sylva. Românca Francesca Velicu este pentru prima dată pe o scenă din România, după ce a câştigat premiul Olivier. Momente de muzică  vot fi oferite de pianista Ana Silvestru şi violonistul Rafael Butaru.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nume mari ale baletului vin în România, pentru un spectacol unic de balet, dedicat reginei Elisabeta a României (Carmen Sylva). Pe scenă vor urca artişti precum celebra Iana Salenko şi partenerul ei Dinu Tămăzlăcaru, ambii prim-balerini la Staatsballett Berlin; Francesca Velicu, demi-solistă la English National Ballet, pentru prima dată pe o scenă din România după ce a câştigat premiul Olivier în 2018; Julian MacKay, prim-balerin la Mikhailovsky Theatre; Marina Minoiu, balerină la Royal Danish Theatre şi prim-balerinul Brooklyn Mack, care în prezent dansează la English National Ballet. Vor fi interpretate coregrafii de Sir Frederick Ashton, Johan Kobborg, Mauro de Candia. Gala de Balet Carmen Sylva este un eveniment Ars Gratia Regalia, care va avea loc pe 20 ianuarie 2020, de la ora 20:00, la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, şi este organizată de balerina Alice Minoiu şi Asociaţia Literati

„Mă bucur că am ocazia să mă reîntâlnesc cu publicul din România, de care mă leagă amintirea debutului şi a primelor mele spectacole de la Opera Naţională din Bucureşti. Cu acest public drag mie îmi doresc să simt emoţia şi bucuria de a fi din nou împreună”, a declarat Francesca Velicu, demi-solistă la English National Ballet.

„Este extraordinar să vin pentru a dansa în România, o ţară care are foarte multe în comun cu rădăcinile mele moldoveneşti şi să fac parte din această gală, care va promova arta şi frumuseţea. În cadrul Galei Carmen Sylva voi dansa cu emoţie unul dintre cele mai romantice pas de deux a clasicului Romeo şi Julieta şi solo, pe muzica lui Paganini, într-o interpretare  despre relaţie dintre artist şi instrumentul său, vioara, amintind de relaţia profundă dintre artist şi muzică, a declarat Dinu Tămăzlăcaru, prim-balerin al Staatsballett Berlin.
„Sunt foarte fericit că voi veni la Bucureşti şi că voi dansa în Gala de Balet Carmen Sylva. Ne vedem curând”, a transmis Julian MacKay publicului din România.

„Fiecare reîntoarcere acasă, fie pe scenă sau în afara scenei, este pentru mine încărcată de bucurie şi emoţie. Rădăcinile româneşti, cu care m-am născut, reprezintă pentru mine, în fiecare zi, o sursă de frumuseţe şi inspiraţie în tot ceea ce fac. Valorile pe care le-am acumulat aici şi trăsăturile cu care ne-am născut ca români mă ghidează oriunde merg în lume”, a declarat Marina Minoiu, balerină la Royal Danish Theatre.
Din distribuţia Galei Carmen Sylva fac parte şi Henry Dowden, demi-solist la English National Ballet, Tudor Moldoveanu, demi-solist la Czech National Ballet, Robert Enache, prim-balerin al Operei Naţionale din Bucureşti, Rin Okuno, prim-balerină a Operei Naţionale din Bucureşti şi Cristian Preda, balerin al Operei Naţionale din Bucureşti. 
În cadrul galei vor avea loc momente de muzică live, cu participarea pianistei Ana Silvestru şi a violonistului Rafael Butaru.

Bilete se găsesc online pe www.mystage.ro şi la Casa de bilete  a Teatrului Naţional din Bucureşti, pe www.iabilet.ro, în magazinele Flanco şi în reţeaua iabilet.ro

Gala de Balet „Carmen Sylva”, un spectacol Ars Gratia Regalia, va pune în scenă un adevărat labirint al emoţiilor, marcat de tot ceea ce înseamnă pentru cultura noastră personalitatea Reginei Elisabeta (Carmen Sylva). Sunt reunite fragmente coregrafice celebre pentru temele naturii şi ale iubirii, specifice creaţiilor primei regine a României. Se vor regăsi fragmente ale baletului clasic, sub semnătura unor mari şi importanţi coregrafi ca Sir Frederick Ashton, Johan Kobborg, Mauro de Candia, coregrafii inspirate din magia pădurii şi momente ale marilor poveşti de iubire. De asemenea, coregraful Andrei Cozlac va crea, în premieră, un moment dedicat reginei artiste.

Gala de Balet Carmen Sylva este organizată de Asociatia Literati şi de Alice Minoiu, balerină la Opera Naţională din Bucureşti. Vara aceasta, Alice Minoiu a dansat pe Arena din Verona, alături de celebrii Sergei Polunin şi Alina Cojocaru, în spectacolul de balet „Romeo şi Julieta”, în regia lui Johan Kobborg.

„Mă bucur foarte mult că publicul din România va avea ocazia să trăiască experienţa acestei gale speciale, dedicată Reginei Elisabeta a României, cu participarea atâtor nume mari ale baletului. Mi-ar plăcea ca arta, în special lumea baletului, să fie mult mai bine promovată şi valorificată financiar în România viitorului”, a declarat Alice Minoiu.

Asociaţia Literati este o Asociaţie Non-guvernamentală înfiinţată în anul 2006, care s-a remarcat prin proiecte în educaţie, cultură şi cercetare.

Distribuţie: Iana Salenko –Staatsballett Berlin, Dinu Tămăzlăcaru –Staatsballett Berlin, Brooklyn Mack – Independent Artist, Julian Mackay –Mikhailovsky Theatre, Francesca Velicu – English National Ballet, Marina Minoiu - Royal Danish Ballet, Henry Dowden - English National Ballet, Rin Okuno – Opera Naţională Bucureşti, Robert Enache - Opera Naţională Bucureşti, Cristian Preda - Opera Naţională Bucureşti, Tudor Moldoveanu - Czech National Ballet, Cu participarea pianistei Ana Silvestru şi a violonistului Rafael Butaru.

Regia artistică: Alice Minoiu (face parte şi din distribuţie)
Organizator: Asociaţia Literati
Partener de comunicare: PiArt Vision

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro şi în magazinele Flanco, Diverta, Cărturesti, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman,  Libmag, Casa de Balet şi pe terminalele Selfpay. Online, puteţi plăti cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in ţară.



 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările