Două picturi semnate Pablo Picasso şi Piet Mondrian, furate în urmă cu nouă ani dintr-o galerie din Atena, recuperate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto News.ro
Foto News.ro

Două picturi semnate Pablo Picasso şi Piet Mondrian, furate în urmă cu nouă ani în timpul unei spargeri date la Galeria Naţională din Atena, au fost recuperate, a anunţat poliţia elenă luni.

Tabloul „Cap de femeie” al artistului spaniol a fost găsit împreună cu o lucrare din 1905 a olandezului Piet Mondrian.

În timpul spargerii din 2012, care a durat doar câteva minute, au fost sustrase din rame trei lucrări de artă - una semnată de Picasso şi două, de Mondrian. Un al doilea tablou al lui Mondrian a rămas la faţa locului, scăpându-le hoţilor în timp ce fugeau.

Agenţia de presă Reuters, citând un oficial din poliţie, a relatat că un grec a fost arestat după descoperirea lucrărilor la periferia oraşului.

În urmă cu câteva luni poliţia elenă a transmis că este posibil ca operele de artă să se afle încă în ţară.

Tabloul lui Picasso, pictat la finalul anilor 1930, a fost un cadou pentru Galeria Naţională din partea artistului, în 1949. El a spus că îl oferă în semn de recunoaştere a rezistenţei ţării în faţa Germaniei naziste.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite