Competiţia principală, încununată cu celebrul Glob de Cristal, include, la fel ca la ediţiile precedente, 12 lungmetraje, selecţionate de echipa directorului artistic, Karel Och, din sutele de filme înscrise din toată lumea.

Primul film prezentat în cadrul acestei competiţii a fost polonezul „Fucking Bornholm”, al treilea lungmetraj individual al cineastei Anna Kazejak. Doi soţi şi un vechi prieten divorţat (însoţit acum de noua sa iubită, mult mai tânără), plus cei trei băieţi ai lor, îşi petrec, prin tradiţie, concediul din mai pe idilica insulă daneză Bornholm, din Marea Baltică. O joacă nocturnă a copiilor, dezbătută şi răsdezbătută de cei şapte, în toate formaţiile posibile, ajunge inevitabil să scoată la iveală problemele din cele două cupluri.

Nu este primul film, nici măcar din cele văzute în acest an, despre o vacanţă într-un mediu străin a unei familii din clasa de mijloc, care se duce, încet, dar sigur, de râpă. Un exemplu: „Tărâmul tăcut”, debutul unei alte cineaste, compatrioată a Annei Kazejak, distins cu marele premiu la cea mai recentă ediţie a Festivalului de Film „Crossing Europe” de la Linz. Aga Woszczyńska se concentra asupra grelelor încercări prin care trece, pe o insulă italiană, un cuplu polonez fără copii, ceva mai înstărit (îşi permite să închirieze o ditamai vila cu piscină, nu doar un loc într-un camping şi pe plaja alăturată), şi se remarca prin critica socială acidă (în timp ce Anna Kazejak se opreşte la nivel psihologic).

„Fucking Bornholm” aduce în discuţie şi educaţia pe care familia şi şcoala le-o oferă azi copiilor, dar pune accentul pe criza cuplului şi devine tot mai previzibil (mai ales că regizoarea-coscenaristă face greşeala să sugereze chiar din primul cadru că soţia, protagonista filmului, şi vechiul ei camarad sunt mai mult decât prieteni). Momentele reuşite de comedie neagră sunt puţine, fiind sufocate treptat de (melo)dramă. Şi, chiar dacă actorii sunt bine aleşi (în frunte cu interpreta principală, experimentata Agnieszka Grochowska), soluţiile regizorale nu sunt întotdeauna cele mai inspirate (de pildă, rareori poţi vedea, prin filmele din festivaluri, un personaj care îşi frânge mâinile la propriu, cum face pe ecran soţul, rămas fără replică într-o ceartă conjugală).

Ca şi la ediţia precedentă, în cursa pentru Globul de Cristal intră un film postapocaliptic. Atunci a fost „Pământul fiilor”, al italianului Claudio Cupellini, rămas în afara palmaresului (juriile festivalurilor mari nu prea gustă producţiile de gen). Acum este cel mai intens promovat film din festival, „Vesper”, o coproducţie Lituania-Franţa-Belgia, având regia semnată de lituaniana Kristina Buožytė (cu două lungmetraje regizate singură la activ) şi francezul Bruno Samper (debutant în lungmetraj).

În „noul ev întunecat” din „Vesper”, pariul omenirii pe tehnologia genetică a dat greş. Oligarhii din „Citadele” închise deţin monopolul pe grâne şi fac trocuri cu barbarii de afară: seminţe (cât aceştia să nu moară de foame) contra sânge tânăr. Premisele narative amintesc şi de „Grain”, distopia din 2017 a lui Semih Kaplanoğlu, şi de legenda contesei Elisabeta Báthory.

Protagonista eponimă are doar 13 ani, însă a deprins de mică lecţia supravieţuirii într-un spaţiu plin de pericole – filmat în pădurile lituaniene, acesta aduce când cu universul „Star Wars”, când cu lumile lui Tarkovski (din „Călăuza”, desigur, dar şi din „Copilăria lui Ivan”). Părăsită de mamă, care s-a alăturat „pelerinilor” strângători de fiare vechi, Vesper are grijă de tatăl paralizat şi hrănit prin tub. El comunică cu fiica sa prin intermediul unui robot raisonneur – un fel de glob zburător, pe care adolescenta l-a umanizat desenându-i un nas, doi ochi cu sprâncene şi o gură (roboţelul a constuit atracţia principală a premierei de gală de la KVIFF). Autodidacta Vesper face experimente cu diverse specimene biologice într-un laborator dezafectat şi visează să fie angajată în „Citadelă” pentru cunoştinţele sale. O femeie descoperită fără cunoştinţă în pădure i se pare un mijloc potrivit pentru a-şi atinge scopul…

Impresionant vizual, prin tot ceea ce înseamnă „production values”, „Vesper” este decepţionant ca naraţiune filmică, plot-ul său aglutinând numeroase locuri comune din SF-uri (androidul aproape uman, alianţa între adversari şi sacrificiul pentru binele comun etc.). Recuzita sa spectaculoasă nu reuşeşte să camufleze lipsa de originalitate a poveştii. Chiar dacă, graţie marketingului, va merge bine pe platformele de streaming, „Vesper” nu se va impune ca film-cult.