Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Cu toată relativitatea unor astfel de clasamente, performanţele ansamblului londonez sunt un argument. Însă unde mai pui atunci Wiener Philharmoniker sau „The Big Five“ americani (Chicago, New York, Philhadelphia, Boston şi Cleveland)? LSO au venit de multe ori la festival, însă programarea lor imediat după berlinezi, mai ales după controversatele concerte ale acestora din urmă, invită la comparaţii.

Şi Gianandrea Noseda este un om al operei, la fel ca Petrenko, chiar dacă dirijorul italian nu este directorul muzical şi artistic al orchestrei, ci invitat principal. Nu pot ignora un episod recent al carierei sale. În 2007, Noseda devenea maestro concertatore e direttore d’orchestra la Teatro Regio di Torino, alături de directorul general (sovrintentente) Walter Vergano. Scena lirică italiană traversează o criză fără sfârşit din anii ’90 încoace, iar teatrul torinez se scufunda în mediocritate. Cei doi manageri au produs o revoluţie artistică la Torino, aducând compania de operă în atenţia lumii, inclusiv printr-un turneu în Statele Unite. Anul trecut, autorităţile locale, în subordinea cărora se afla teatrul, au decis să-l înlocuiască pe Vergano cu un alt director aflat în graţiile puterii, ceea ce-l punea pe Noseda în poziţia de a aplica din nou pentru postul său. Dirijorul a demisionat furtunos şi scandalul a ajuns în paginile New York Times. Un scenariu asemănător cu scandalul de la baletul Operei Naţionale Bucureşti din Aprilie 2016, mai puţin latura xenofobă (pentru că la Torino toţi cei implicaţi erau italieni), când directorul artistic al companiei de balet, Johan Kobborg, a fost forţat să plece după ce ministrul culturii de atunci, dl Vlad Alexandrescu, a decis să schimbe directorii Operei ca pe mănuşi. Apoi, tot aşa cum Johan Kobborg a devenit un coregraf preferat de Balşoi Teatr, sau, mai recent, de Arena di Verona, Gianandrea Noseda a devenit directorul artistic al National Symphony Orchestra din New York.

O parte importantă a succesului lui Noseda la Torino se datorează şi preferinţei sale pentru repertoriul rusesc. Boris Godunov la Torino şi o serie de înregistrări simfonice cu muzica lui Ceaikovski, Rimski-Korsakov, Rahmaninov sau Şostakovici i-au creat o reputaţie care l-a împins până la Metropolitan Opera din New York, unde a dirijat splendida producţie a lui Dmitri Cerniakov pentru Cneazul Igor, cu acele memorabile dansuri polovţiene într-o coregrafie modernă, desfăşurată într-un câmp imens de maci. Aşa că programul primului concert al London Symphony Orchestra, integral cu muzică rusească, avea toate justificările şi nu merita ratat. Drept urmare, Sala Palatului a fost plină.

Citeşte continuarea articolului pe blogul Despre Opera.