Aşadar, nu mai avem de-a face acum cu o carte propriu-zisă („de artist“ sau album de artă), pusă în vânzare sub egida unei edituri profesioniste, sau măcar într-un spaţiu neconvenţional dedicat vizualizării şi vânzării de artă, ci cu un elegant catalog al unei expoziţii (prin definiţie, efemer şi efemeră). Expoziţia „Stivuire“ a Maiei Ştefana Oprea a fost însă atât de ieşită din comun, încât ar trebui să faceţi tot posibilul pentru ca să aveţi în mână şi măcar să răsfoiţi acest produs – la rândul său cu valoare artistică – excepţional (îngrijit de Gabriela Massaci pentru această expoziţie şi lansat de Noaptea Albă a Galeriilor – NAG din 2016).

Mai ales că a fost editat de galeria AnnArt într-un număr redus de exemplare, astfel încât chiar artista-mi mărturisea că nu se mai află-n posesia exemplarului propriu! Catalogul conţine (în limbile română şi engleză) texte semnate de galerista Gabriela Massaci („Maia – fata de la arhiva de viaţă“) şi curatorul expoziţiei, Raluca Băloiu, precum şi explicaţiile conceptului expoziţional de „Stivuire“ în cuvintele artistei Maia Ştefana Oprea şi numeroase reproduceri de lucrări din expoziţie, de o calitate grafică excepţională (layout: Andrei Mateescu).

„Păduri“, în 2018

Uimirea pe care-am încercat-o, atât când am vizionat expoziţia la AnnArt (în ultima zi de vizitare!), cât şi când am intrat în posesia catalogului rezultat, a fost atât de mare, încât mi-am dorit de la bun început să scriu despre acest produs ca despre o carte, pentru a da mărturie asupra unui fapt artistic, pentru mine, breathtaking. Redutabilul premiu primit aseară, acordat de un juriu de profesionişti, nu face decât să confirme valoarea artistei, care, în cazul Maiei Oprea, „nu a aşteptat numărul anilor“.

Iubitorii de artă care-au ratat, însă, acea expoziţie nu trebuie să considere totul pierdut: artista, care spunea-n vară că s-a gândit mult cum ar putea să (re)folosească obiectele expuse cu acea ocazie, va continua demersul din „Stivuire“ printr-o nouă expoziţie-n acelaşi sens (exclusiv de pictură, de data aceasta, intitulată „Păduri“), care va fi deschisă anul viitor (2018) tot la AnnArt Gallery şi va fi curatoriată tot de Raluca Băloiu, inimosul şi implicatul curator cu care a lucrat şi la „Stivuire“.

Travaliu şi inspiraţie

Era greu de spus, când te aflai în faţa obiectelor artistice expuse sub titulatura „Stivuire“, sub ce cuvânt ai putea să defineşti mai exact demersul artistei. Instalaţie? Da, desigur că da, numai că „Stivuirea“ Maiei Oprea era departe de amorsa vagă a acestui cuvânt, care maschează de multe ori cazuri de impostură crasă. Obiect? Iarăşi, desigur, dar travaliul considerabil al artistei asupra acestor „obiecte“ era, la rândul său, departe de simpla expunere a unui obiect într-un cadru, aşa cum procedează mulţi artişti în „spirit“ postmodern. Sculptură? Dar sculptura nu mai este demult (doar) sculptură (ca şi cazul ceramicei), doar ceea ce se ştia pe vremuri că este, aşa cum demonstrează opera şi a altor artişti de marcă (în primul rând, Dragoş Neagoe), dintre care despre unii am mai scris. Pictură (pentru că existau lucrări şi în cadrul unei „rame“, unei imagini)? Se poate spune şi aşa.

Maia Ştefana Oprea – „Senzory Apparatus“, 2012, tehnică mixtă

Minunata expoziţie „Stivuire“ a Maiei Ştefana Oprea, ca şi alte demersuri expoziţionale remarcabile cu care m-am întâlnit în acea vreme (în primul rând, „Arheologia memoriei. Cărţile focului“ a ceramistului Vlad Basarab, pe care-am văzut-o chiar în aceeaşi zi la galeria Galateea), m-au făcut să-mi dau seama de un lucru important, pe care eu – constant amator de pictură, de compoziţie, culoare şi altele asemenea, de concept al imaginii mai ales – îl neglijasem.

Anume de ce înseamnă lucrul cu şi asupra materiei, câteodată „lupta“ cu aceasta, ce-nseamnă obiectul, corporalitatea acestuia, relieful şi tridimensionalitatea (ulterior, am observat că şi mulţi pictori încearcă să „iasă“ din pânză, să „spargă“ imaginea, pentru a da relief acesteia, dar asta-i altă discuţie). Multă vreme nedescoperit sau netratat cum trebuie (de mine), faptul ar fi fost fascinant per se, dar şi mai fascinant este că el nu e gratuit, ci e pus în slujba unei inspiraţii artistice, a unui Concept.

Memorie şi Bibliotecă

Or, se ştie că (doar) travaliul (în orice domeniu) nu este suficient în sine, nu procură automat valoare, în orice caz nu pentru o Artă cu adevărat mare. El trebuie să fie subsumat unui concept coerent, „să spună ceva“, dar nici asta nu este suficient, ci trebuie să mai intervină şi o inspiraţie de Dincolo, din zona iraţionalului, non-conceptualului. Şi exact acesta este cazul aici, în ce priveşte lucrările Maiei Ştefana Oprea (rezultat al unui „travaliu“ de câţiva ani, început din vremea unei burse în Franţa), puse atunci în valoare – selecţie şi fructificare a spaţiului expoziţional –, pentru acel concept expoziţional inedit, printr-un extraordinar act curatorial al Ralucăi Băloiu.

În esenţă, demersul artistic al Maiei Oprea se subsumează temei Memoriei, a identităţii culturale a colectivităţii, exprimată prin motivul (atât de încărcat de fascinaţie şi tradiţie, automat chemând în minte cuvântul „borgesian“, dar şi figura lui Eco şi-a altor erudiţi, „învăţaţii“ a căror înţelepciune ţine ţâţânile Lumii) Bibliotecii. Este o abordare cât se poate de actuală, în aceste zile, în acest timp „ieşit din ţâţâni“, în care ni se pare că tehnologia „calcă totu-n picioare“ şi, dacă mai e ceva de salvat, acel ceva e tocmai în această Memorie, în acest tezaur comun al umanităţii. Demersul – cu toate diferenţele de tehnică şi de exprimare artistică ale celor doi autori – este similar, este convergent cu cel al lui Vlad Basarab, şi de aceea-i menţionez înc-o dată împreună pe cei doi artişti.

A „pipăi“ Materia, pentru a simţi (atinge) Spiritul

Lucrurile acestea s-au mai spus, dar extraordinară şi cu adevărat inedită era/este tehnica aleasă de artistă pentru a se exprima, lucrul îndelungat asupra substanţelor şi materialelor folosite, „stivuirea“ acestora pentru a rezulta obiectele-carte, de diverse mărimi, forme şi texturi, care compuneau instalaţia. Artista încuraja vizitatorii să pună mână, să atingă obiectele, să le ridice şi să le „mângâie“, pentru a simţi astfel materia, dar şi pentru a recrea actul familiar al răsfoirii, al mângâierii unei cărţi. Ca şi la Vlad Basarab, nu atât fiecare obiect luat în parte producea uluială şi fascinaţie, cât ansamblul, expoziţia-concept ca întreg, impresia finală de victorie a Spiritului, nu atât asupra lutului, materiei din care erau constituite obiectele, cât asupra tuturor forţelor (contrainiţiatice?) care-l ameninţă în contemporaneitate.

Dincolo însă de orice metafizică, datoria unui artist (indiferent de domeniu) este să lucreze asupra mijloacelor sale de expresie, să împingă înainte modalităţile de exprimare ale artei sale, iar aici Maia Ştefana Oprea şi-a făcut datoria cu brio. Ansamblul de tehnici folosite de artistă pentru a ajunge la rezultatele din expoziţie (repet, extrem de laborioase şi necesitând un travaliu îndelungat) ar necesita un articol explicativ separat (dar toate detaliile se află explicate în catalog, alături de numeroase reproduceri fotografice de lucrări; fotografii: Samir Mihail Văncică şi Andrei Mateescu, acesta din urmă şi autor al graficii, de excepţie) şi ele ar putea fi cunoscute, de cei interesaţi, şi mai bine în cazul unei eventuale reexpuneri a lucrărilor (măcar a unei părţi dintre ele).

„Artă şi meşteşug“

„Expoziţia «Stivuire» a artistei Maia Ştefana Oprea, a cărei ultimă zi de vizitare a fost astăzi la Galeria AnnArt, conţinând lucrări – nici nu ştiu în ce tehnică să le definesc – şi-o instalaţie cu multe obiecte având fiecare povestea lui, este unică în peisajul expoziţional românesc, utilizând tehnici nefolosite până acum (cel puţin la noi) şi explorate de tânăra artistă în premieră. Experimentul – la care atelierul este la fel de important ca produsul finit – recuperează sensul prim, antic, grecesc al cuvântului «tehnică»: techne = artă, îndemânare, pricepere, meşteşug. Tema expoziţiei, curatoriată la AnnArt Gallery de Raluca Baloiu: memoria, arhivarea, «stivuirea»“, scriam în acea zi, „la cald“, iar timpul care-a trecut de-atunci n-a făcut decât să-mi întărească, să-mi sedimenteze, să-mi „stivuiască“ acea primă impresie.

Citeşte şi:

„Trei vernisaje şi un finisaj, miercuri la aceeaşi oră. Ce să aleagă mai întâi iubitorul de artă contemporană?“ – despre vernisajul expoziţiei „Stivuire“

CARTEA DE ARTĂ Roman Tolici sau „Puterea imaginii“

CARTEA DE ARTĂ „Prinţesa“ Lea, cartea (şi expoziţia)

Artista Maia Ştefana Oprea şi curatoarea Raluca Băloiu     Sursa: Facebook

 Maia Ştefana Oprea, în atelier

Din textul curatorial al Ralucăi Băloiu, prezentat la AnnArt Gallery (Paris 39)