greva japoneza - ultimele știri
Angajaţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, membri ai Sindicatului Lucrătorilor din Europa, se vor afla în grevă japoneză, care nu va afecta programul de lucru şi nici activitatea.
Angajaţii primăriilor de comune vor începe luni acţiunile de protest, având în vedere că Guvernul nu a ţinut cont de solicitările acestora privind salarizarea, a anunţat joi liderul Sindicatului Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România - SCOR, Dan Cârlan.
Membrii Sindicatului Naţional Meridian, salariaţi în cadrul Ministerului Finanţelor şi instituţiilor subordonate, vor intra miercuri, 27 decembrie, în grevă japoneză.
Salariaţii în cadrul Ministerului Finanţelor şi instituţiilor subordonate, vor intra miercuri, 27 decembrie, în grevă japoneză, nemulţumiţi că vor fi exceptaţi de la majorarea salariului.
Membrii de sindicat din cadrul Federaţiei Sanitas vor declanşa, începând de miercuri, 7 iunie, acţiuni de grevă japoneză, în toate unităţile sanitare şi cele de asistenţă socială, fără ca activităţile să fie întrerupte.
Angajaţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, atât cei afiliaţi, cât şi cei neafiliaţi sindicatului, au intrat de joi în grevă japoneză, fiind nemulţumiţi de situaţia salarială, informează CNS Cartel Alfa, printr-un comunicat.
Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti (SINSB organizează în data de 26 aprilie 2023 grevă japoneză pe durata întregii zile de muncă. Organizația menționează că pe 11 mai vor fi pichetate și sediile Parlamentului şi INS.
Angajații Institutului de Boli Cardiovasculare din Iași critică Ministerul Sănătății, care a anunțat că proiectul de construire a unui sediu nou nu va primi finanțare prin PNRR.
Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti – SINSB, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, organizează în data de 06 iunie 2022 greva japoneză pe durata întregii zile de muncă.
Membrii mai multor sindicate din sectorul administraţiei publice se vor afla, joi, în grevă japoneză, urmând să îşi desfăşoare activitatea ca de obicei, dar vor purta banderole albe ori vor afişa pe uşile birourilor nemulţumirile. Printre revendicări...
Asociaţiile de elevi din mai multe judeţe ale ţării anunţă că, în săptămâna 10-16 ianuarie, sunt în grevă japoneză în semn de protest faţă de tăierea burselor.
Prima zi de şcoală, prima zi de grevă japoneză. Aşa va începe noul an la o instituţie de învăţământ din Municipiul Constanţa.
Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii cere demisia ministrului Muncii Violeta Alexandru, întrucât aceasta ignoră dialogul „încălcând grav dispoziţiile legislaţiei muncii”, se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei, potrivit Hotnews.
Personalul SANITAS din spitalele din toată ţara a intrat de miercuri, 7 octombrie 2020, în grevă japoneză, reclamând că angajatorul a uitat să le acorde o serie de sporuri legiferate pentru cei din linia I în lupta anti-COVID-19.
Cadrele medicale din Sindicatul Sanitas, care are 120.000 de membri, au intra de astăzi în grevă japoneză. Se cer printre altele stimulente de risc şi echipamente de siguranţă de calitate. Pe lângă problemele la nivel naţional, angajaţii Spitalului J...
Sindicaliştii Promedica au anunţat că se află în grevă japoneză, fiind nemulţumiţi de proiectul de lege privind modificarea OUG 114 care limitează sporul pentru condiţii vătămătoare în cazul bugetarilor. Aceştia acuză guvernanţi de pierderile salaria...
Studenţii medicinişti anunţă că vineri intră în grevă japoneză şi că sunt iau în considerare organizarea de proteste în urma "instabilităţii încă existente" cu privire la data, metodologia şi numărul scăzut de locuri pentru examenul de rezidenţiat di...
Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, generează în continuare nemulţumiri în rândul personalului din învăţământ....
Apărătorii din Baroul Brăila au purtat astăzi banderole albe pe braţ în semn de protest faţă de nivelul onorariilor din oficiu....
Angajaţii de la mai multe cariere de exploatare a cărbunelui din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au demarat, începând de ieri, o acţiune de protest. Aceştia se află în grevă japoneză, iar sindicaliştii nu exclud să se ajungă chiar şi la gr...
Greva japoneză care era programată vineri în sistemul de sănătate şi pichetarea Ministerului Sănătăţii nu vor mai avea loc. Decizia a fost luată de federaţia Solidaritatea Sanitară după ce Ministerul Sănătăţii a anunţat că va relua discuţiile pe marg...
Membrii sindicatelor afiliate Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarerelor se află vineri în grevă japoneză, în semn de protest faţă de lipsa de interes a autorităţilor pentru soluţionarea problemelor din penitenciare, prin...
Parlamentarii USR au anunţat că au intrat luni în grevă japoneză, purtând banderole cu mesajul „Fără penali“. Pe de altă parte, ei au precizat că vor continua să participe la lucrările comisiilor şi plenului.
Senatul Universităţii din Bucureşti, reunit pe 18 aprilie 2018, a votat, în unanimitate, o declaraţie de poziţie referitoare la decizia Ministerului Educaţiei Naţionale privind alocarea cifrei de şcolarizare pentru anul universitar 2018-2019. Repreze...
Studenţii Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca (UBB) au intrat în grevă japoneză, miercuri, 18 aprilie. Tinerii s-au adunat în faţa sediului universităţii, exprimându-şi nemulţumirile.
Studenţii de la cea mai mare universitate din ţară, UBB, au anunţat că intră de mâine, 18 aprilie, intră în grevă japoneză. Ei îşi justifică gestul prin atitudinea pe care a afişat-o ministrul Educaţiei faţă de universităţile de top în cadrul ultimei...
Sindicatul IT Timişoara anunţă că angajaţii companiei Nokia, care are la Timişoara cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare din industria de telecomunicaţii din România, sunt de vineri în grevă japoneză.
Şoferii şi muncitorii necalificaţi de la Retim, societatea de salubritate din Timişoara, ameninţă cu greva generală din cauza ,nemulţumiţi că patronatul refuză majorarea salariilor care ajung pentru un muncitor necalificat care adună gunoiul la puţin...
Funcţionerii instituţiei sunt nemulţumiţi de salarii şi susţin că nu vor fi avantajaţi nici de Legea salarizării pregătită de guvernanţi.
Deputatul PNL Florin Roman a intrat, de marţi, în grevă japoneză, urmând să poarte o banderolă albă pe braţ şi un mic steag tricolor în piept în semn de protest faţă de faptul că majoritatea parlamentară a respins în bloc, în comisiile pentru adminis...
Deputatul PNL Florin Roman a anunţat miercuri, de la tribuna plenului, că, începând de săptămâna viitoare, va intra în grevă japoneză, el fiind nemulţumit de faptul că majoritatea parlamentară PSD, ALDE şi UDMR a respins în bloc, în comisiile pentru ...
Angajaţii au protestat împotriva discriminărilor salariale la care sunt supuşi şi pentru a atrage atenţia asupra stării dramatice a salarizării din sistemul teritorial MTS
Funcţionarii din patru primării, dar şi o delegaţie din partea poliţiştilor locali au luat astăzi parte la diverse forme de protest. Peste o săptămână protestează Sănăatea.
Sindicaliştii din Sănătatea sălăjeană strâng, în această perioadă, semnături pentru declaşarea conflictului de muncă. Nemulţumiţi de inechităţile salariale din sistem, o parte dintre membrii Sanitas Sălaj se pregătesc de prima acţiune de protest, gre...
Salariile mici ale angajaţilor din administraţia locală determină o acţiune de protest din partea acestora. Luni, între orele 11-14, funcţionarii vor intra în grevă japoneză. Asta înseamnă că nu încetează munca, dar trag un semnal de alarmă cu privir...
Deşi, spun liderii lor, funcţionarii din administraţia publică locală au, jumătate dintre ei, salarii mai mici de 1.500 de lei, , prea puţini s-au declarat de acord pentru întreruperea lucrului, astăzi, timp de o oră. Au făcut, pe alocuri, greva jap...
Spectacolul "Falstaff", programat joi-seară, de la ora 19.00, s-a anulat la Opera Naţională Bucureşti (ONB). După ce, miercuri seară, acelaşi spectacol nu a fost reprezentat, o parte dintre artiştii de la ONB au continuat, joi, protestele şi după înt...
Peste 300 de medici din tot judeţul se află începând de astăzi în grevă japoneză, purtând în timpul programului de lucru o banderolă, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei în care s-a ajuns în sănătate. Dacă nu vor ajunge la învoială cu guvernanţi...
La Timişoara, s-au alăturat protestului peste 200 de medici şi asistenţi medicali, membrii ai Sindicatului Materna, afiliat la Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România.
Aproximativ 20.000 de medici şi asistenţi medicali sunt în grevă japoneză, astfel că timp de o săptămână vor purta banderole la serviciu, în timpul programului. Printre revendicări se numără aplicarea Legii salarizării unitare, acordarea sporurilor ş...
Cadrele medicale sunt începând de astăzi în grevă japoneză timp de o săptămână. Medicii, asistentele şi infirmierele ameninţă cu întreruperea parţială a activităţii dacă nu vor fi luate măsuri.
Sindicatele din sănătate, susţinute de unele asociaţii profesionale, anunţă că vor declanşa o serie de proteste, începând cu o grevă japoneză care se va derula pe parcursul săptămânii viitoare. Printre revendicări se numără aplicarea Legii salarizări...
Peste 6.000 de angajaţi ai SNGN Romgaz sunt, miercuri, în greva japoneză şi poartă banderole albe la mâini, nemulţumiţi că angajatorul a încălcat înţelegerile privind drepturile salariale, a declarat, pentru Mediafax, vicepreşedintele Federaţiei Gaz ...
Deputaţii PNL sunt nemulţumiţi de modul cum decurg lucrările pentru elaborarea unui proiect de lege al votului prin corespondenţă şi pentru a sublinia acest lucru au protestat, luni, pe holul Parlamentului, solicitând punerea pe ordinea de zi a plenu...
Salariaţii sunt nemulţumiţi de faptul că li s-au tăiat salariile cu până la 25%, nerespectându-se contractul colectiv de muncă.
Aleşii PNL au anunţat de săptămâna trecută că de luni intră în grevă japoneză. Mai exact, vor fi prezenţi la locul de unde îşi iau leafa, dar nu vor munci. Prin acest demers vor să protesteze faţă de, spun liberalii, tergiversarea lucrărilor la elabo...
Vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a vorbit, luni, la Adevărul Live, despre problemele din sistemul de învăţământ, greva japoneză pe care liberalii o încep astăzi în Parlament, dar şi despre tergiversarea proiectului de lege privind votul prin corepo...
Alina Gorghiu, copreşedintele PNL, a anunţat marţi că partidul său a decis ca parlamentarii liberali să intre de luni în grevă japoneză pentru adoptarea legii votului prin corespondenţă şi că la întoarcerea preşedintelui Klaus Iohannis din SUA va ave...
CFR Infrastructură a anunţat marţi, după intrarea angajaţilor din transportul feroviar în grevă japoneză, că va continua discuţiile cu sindicatele privind contractul colectiv de muncă 2015/2016, că acesta trebuie să se bazeze pe „relaţii de muncă ech...
NEMULŢUMIRI Membrii orchestrei Operei Naţionale din Bucureşti au cântat „Oedipe”, vineri şi duminică seara, purtând banderole albe şi anunţând grevă japoneză, în semn de protest faţă de Festivalul „George Enescu”....
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a anunţat că miercuri studenţii intră în grevă japoneză, ca avertisment pentru Parlamentul României şi Ministerul Educaţiei în vederea demersurilor necesare pentru schimbarea Legii Ed...
Studenţii din toată ţara vor fi mâine, 8 aprilie, în grevă japoneză. Aceştia cer schimbarea Legii Educaţiei şi implicit modificarea sistemului de alegere a rectorilor. Greva de mâine este una de avertisment, afirmă liderul studenţilor, Cristi Popescu...
Consiliul Judeţean al Elevilor din Hunedoara a anunţat că elevii mai multor şcoli şi licee din judeţul Hunedoara au intrat în grevă japoneză, solicitarea lor principală fiind acordarea a şase la sută din PIB pentru educaţie.
Universitatea din Bucureşti a dat drumul la căldură în sălile de curs ale Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, în urma discuţiilor pe care reprezentanţii studenţilor le-au avut cu conducerea universităţii. O parte din studenţi, însă, au intrat ...
Telespectatorilor, mulţi, puţini, ai ediţiei de marţi, 27 mai a Telejurnalului de la ora 14 al Televiziunii Române, le-a fost dat să îl vadă pe unul dintre prezentatori purtând la vedere banderola albă specifică grevei japoneze.
Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), a declarat, luni, pentru Mediafax că, începând de marţi, angajaţii TVR vor intra în grevă japoneză, aceştia protestând, printre altele, faţă de decizia de r...
Aproximativ 20.000 de angajaţi din Poşta Română au intrat în grevă japoneză, liderii sindicali ameninţând că dacă cererile angajaţilor nu vor fi soluţionate nici după acest protest, vor intra în greva foamei, din această săptămână.
Conducerea Bibliotecii «Nicolae Milescu Spătarul» Vaslui consideră că preluarea spaţiului Bibliotecii Naţionale de către Ministerul Culturii ar afecta grav funcţionarea uneia din cele mai moderne biblioteci din Europa.