Votul de blam sau boicotul?

Sursa: Unimedia.md

Vechii greci au lăsat moştenire nu doar o vastă cultură, ci şi o terminologie valoroasă. Deşi unele noţiuni au evoluat, obţinând noi conotaţii, cum ar fi termenul de „xenofobie”, care iniţial înseamna doar „frica de străin” (xeno – străin şi phobos – frică) şi care astăzi defineşte şi ura faţă de alte etnii, totuşi majoritatea lexemelor au devenit perene, păstrându-şi sensul primar şi autentic.

Astfel, consider perfect valabilă distincţia etimologică a anticilor dintre cei care se implică în viaţa politică a comunităţii – „patriótes” (patrioţii) şi cei care refuză să participe la alegeri – „idiótes” (idioţii).

Îmi puteţi reproşa că cetăţeanul nu are pe cine vota, că este dezamăgit, sictirit sau pur şi simplu descumpănit. Într-un asemenea caz, vă răspund că cel care se scuză se acuză. Dreptul inalienabil la alegere presupune şi opţiunea de a fi ales. Dacă nu ţi-ai înaintat propria candidatură înseamnă că (deja) ai indentificat un potenţial reprezentant, care îţi împărtăşeşte, fie şi parţial, viziunile şi care îţi (va) satisface într-o oarecare măsură aşteptările. În antichitate, neparticiparea la viaţa publică era sancţionată prin ostracizare, adică prin pierderea calităţii de cetăţean şi prin excluderea din comunitate, ceea ce echivala cu condamnarea la moarte, întrucât în afara polisului barbarii nu erau la fel de indulgenţi ca şi conaţionalii.

Sigur că în ziua alegerilor pot interveni circumstanţe neprevăzute (probleme de sănătate, alte motive obiective), precum şi că sistemul electoral este încă imperfect (lipsa votului electronic şi prin corespondenţă, insuficienţa secţiilor de votare peste hotare, obstrucţionarea deliberată a unor autorităţi nelegitime – cazul Transnistriei), dar eu mă refer strict la contextul general, în care neprezentarea la alegeri este determinată doar de indiferenţa şi de moftul personal al cetăţeanului.

La debutul publicistic pe subiecte social-politice, care a coincis cu un scrutin anterior, formulasem o întrebare retorică, pe care o consider pertinentă: dacă s-ar difuza un film, s-ar monta un spectacol sau s-ar juca un meci doar o dată la 4 ani te-ai duce să-l vezi?

Revenind însă la oile noastre, nu o să neg faptul că actuala campanie electorală mi s-a părut deplorabilă, anostă şi letargică, încât până şi unele campanii de mobilizare la vot, prin intermediul reţelelor de socializare, au fost mai incitante. Fireşte că mesajele promovate pe internet puteau fi mai echidistante, mai personalizate („Fă-ţi un bine” în loc de „Fă un bine ţării”) sau chiar mai inspirate, dar măcar avem dovada unui activism civic şi a unei maturităţi politice.

Totodată, nu pot eluda faptul că miza acestui scrutin nu o constituie menţinerea unor corupţi sau accederea unor compromişi la guvernare, ci continuarea sau abandonarea parcursului european. Între dezvoltare şi stagnare nu ar trebui să încapă loc de îndoială, dar cum e haina, aşa e şi croiala. Ne confruntăm, a câta oară?, cu tentaţia de a face un pas înainte şi doi înapoi. Şi cum după război se găsesc cei mai mulţi eroi, avem datoria faţă de noi înşine să ne prezentăm la vot.

O comparaţie pe care am auzit-o la un coleg de breaslă mi se pare edificatoare: între a te împuşca în picior (a-i alege pe pro-europeni) şi a te împuşca în cap (a-i vota pe pro-ruşi), sigur că aş prefera să nu mă împuşc deloc, dar dacă nu există o altă opţiune nu-mi rămâne decât să acord votul meu de blam celor care promovează integrarea europeană, astupându-mi nasul în cabina de vot, vorba regretatului maestru Constantin Tănase.

Dragi cititori şi potenţiali alegători, vă îndemn să nu renunţaţi la un drept pentru care generaţii întregi şi-au sacrificat viaţa, să chibzuiţi şi să vă depăşiţi angoasele, pentru ca ulterior să putem trage împreună foloasele unui trai mai bun, mai prosper şi mai sigur. Vă asigur că este infinit preferabil să alegem răul mai mic decât să nu avem de ales. Vecinii noştri au dat dovadă de curaj (ucrainenii) şi de înţelepciune (românii), iar prietenii europeni nu s-au precupeţit să investească în viitorul nostru. Nu ne rămâne decât să nu-i dezamăgim, făcând-o pe dezamăgiţii. Păstrând proporţiile semantice, vă rog să fim patrioţi, şi nu idioţi.