Va aduce Donald Trump pacea în Orientul Mijlociu?
Orientul Mijlociu nu mai este cel de dinainte de 7 octombrie 2023. Hamas este mai slăbit ca oricând, Israelul se află într-o poziție de forță, iar statele arabe sunt tot mai implicate. Adevărata întrebare rămâne neschimbată: va reuși cineva să transforme acest moment de presiune și oportunitate?
Imediat după Yom Kippur, se împlinesc doi ani de la atacul din 7 octombrie, când mii de luptători Hamas au lansat o ofensivă coordonată, ucigând peste o mie de israelieni și luând sute de ostatici. De atunci, peisajul de securitate regional s-a schimbat radical: rețeaua de miliții și aliați ai Iranului – inclusiv Hamas, Hezbollahul libanez și houthii – a fost puternic slăbită; regimul lui Bashar al-Assad din Siria a fost răsturnat; iar programul nuclear al Iranului, rețeaua sa de apărare aeriană și forțele de rachete au fost grav compromise. În același timp, războiul dintre Forțele de Apărare Israeliene și Hamas a devastat viața și mijloacele de trai ale palestinienilor din Gaza.
Cu balanța de putere înclinat clar în favoarea Israelului (și a Statelor Unite), președintele Donald Trump își concentrează acum eforturile pe obținerea păcii. El l-a îndemnat pe premierul Benjamin Netanyahu să-și ceară scuze pentru atacul unilateral asupra Qatarului și, mai important, a lansat un plan în douăzeci de pași pentru a încheia războiul din Gaza. Planul include: un armistițiu imediat după acceptare; eliberarea tuturor ostaticilor – vii sau decedați – în maximum 72 de ore; dezarmarea și dizolvarea Hamas; intensificarea ajutorului umanitar în Gaza; desfășurarea unei Forțe Internaționale de Stabilizare; retragerea treptată a trupelor israeliene; și instaurarea unui „comitet palestinian apolitic”, supravegheat de un „Consiliu pentru Pace” condus personal de Trump și în care figurează personalități precum fostul premier britanic Tony Blair. Propunerea, susținută de Israel, a fost bine primită de majoritatea liderilor din Orientul Mijlociu și Europa. Totuși, dacă ați citit despre situația din Orientul Mijlociu, poate simțiți un puternic déjà vu. Eu la Harvard am avut ocazia ca pe scena auditoriului să ascult un arab și un israelian care ne-au povestit despre situația reală de acolo și despre cauzele care au dus la conflictul care durează din anii 40 ai secolului trecut. Recenta întâlnirea, de la Casa Albă după sesiunea Adunării Generale a ONU, dintre Donald Trump și Benjamin Netanyahu a fost una tensionată, dar necesară.
Trump a cerut scuze publice din partea premierului israelian pentru atacul asupra Qatarului și a insistat asupra implementării rapide a planului său de pace. Netanyahu, aflat sub presiune internă și internațională, a acceptat să sprijine propunerea, dar rămâne de văzut cât de departe este dispus să meargă. În cele din urmă, relația dintre cei doi lideri – marcată de alianță, dar și de neîncredere – ar putea decide dacă acest nou demers va aduce pace sau doar un nou episod de confruntare.
Nu este prima dată când se propune un plan de pace și când mediatori sau oficiali anunță că suntem aproape de o înțelegere. De câte ori am auzit expresia „suntem la linia de zece metri”? Până acum, toate planurile au fost respinse fie de guvernul israelian, fie de Hamas. Ce ar fi diferit de data aceasta? Cel mai mare factor este presiunea crescândă a statelor arabe asupra Hamas.
Țările din Golf – Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite – împreună cu Egiptul, Iordania, Pakistan și Turcia, au un interes direct să vadă sfârșitul războiului. Cu puțin peste cinci ani în urmă, EAU au normalizat relațiile cu Israelul prin Acordurile Abraham, iar chiar înainte de 7 octombrie, și Arabia Saudită se pregătea să facă același pas. Acum, orice progres în direcția normalizării este blocat de conflict. În plus, aceste țări se confruntă cu presiuni interne: generațiile tinere sunt mult mai mobilizate de cauza palestiniană decât părinții lor. Israelul, la rândul său, a obținut deja cea mai mare parte a ceea ce și-a dorit. Acordul nu prevede un termen limită fix pentru retragere, ci unul condiționat de îndeplinirea obiectivelor, deci deschis interpretărilor. Nu există nici o cale clară către soluția cu două state, doar un angajament vag privind o nouă conducere palestiniană sub coordonarea „Consiliului”. Chiar și așa, Autoritatea Palestiniană a aprobat acordul, deși este puțin probabil ca sprijinul ei să schimbe situația.
Întrebarea decisivă rămâne dacă Hamas va accepta și va implementa integral termenii. Organizația a declarat, zilele acestea, că este dispusă să elibereze ostaticii, dar nu a acceptat întregul plan.
După cum au observat unii jurnaliști din media americană, răspunsul Hamas a fost, în esență, „da, dar”. Rămâne de văzut dacă Trump și Netanyahu vor tolera încercările Hamas de a negocia – în special în privința dezarmării și autodizolvării, în paralel cu schimbul de prizonieri și eliberarea ostaticilor sub umbrela unei încetări a focului. Propunerea inițială a lui Trump a lăsat însă puțin spațiu de manevră: acceptarea trebuia să vină integral până duminică, 5 octombrie, altfel – a amenințat el – „va izbucni un iad cum nu a mai văzut nimeni”. A mai făcut astfel de declarații și înainte, doar pentru a reveni la masa negocierilor, și e greu de imaginat cum Gaza ar putea deveni și mai infernală decât este deja. Din punctul meu de vedere, există trei scenarii posibile, fiecare cu propriile costuri și consecințe.
În primul – și cel mai puțin probabil – scenariu, Hamas nu doar că ar accepta eliberarea ostaticilor conform planului lui Trump, ci ar adera relativ rapid și la celelalte puncte. Ar fi însă un pas aproape de neconceput: practic, Hamas ar accepta să renunțe la propria identitate de mișcare armată și revoluționară.
Al doilea scenariu – mai realist – ar fi ca Hamas să accepte elementele umanitare și schimburile de prizonieri, dar să tragă de timp și să evite angajamentele ireversibile privind dezarmarea și dizolvarea. Ar putea încerca să obțină concesii suplimentare sau să mențină o parte din structurile sale militare și politice, sub o altă formă. În acest caz, am asista la o pace fragilă, mereu expusă riscului de prăbușire. Israelul ar rămâne cu suspiciunea permanentă că Hamas se reorganizează în umbră, iar presiunile internaționale s-ar intensifica pentru a menține armistițiul.
Al treilea scenariu – din păcate, cel mai probabil – este eșecul negocierilor. Dacă Hamas respinge acordul sau dacă Trump și Netanyahu refuză orice ajustare, conflictul riscă să reintre într-o spirală violentă. Amenințările lui Trump sugerează o escaladare militară masivă, dar e greu de imaginat ce „iad” suplimentar ar putea fi impus unei Gaze deja distruse. În acest caz, prețul uman ar continua să crească, iar pozițiile s-ar înrădăcina și mai mult.
Indiferent de scenariul care se va concretiza, un lucru este sigur: Orientul Mijlociu nu mai este cel de dinainte de 7 octombrie. Hamas este mai slăbit ca oricând, Israelul se află într-o poziție de forță, iar statele arabe sunt tot mai implicate. Însă adevărata întrebare rămâne neschimbată: va reuși cineva să transforme acest moment de presiune și oportunitate într-o pace durabilă sau vom asista, din nou, la un ciclu de speranțe spulberate și violență reînnoită?
Se încarcă comentariile...
