Unirea Principatelor. Voință liberală, vocație europeană. De la început

În data de 24 ianuarie 1859, la trei ani de la Războiul Crimeii, început prin invadarea Principatelor Dunărene de către ruși (!) în 1853 și finalizat prin Tratatul de la Paris din 1856, care dădea celor două țări românești un statut de cvasi independență față de otomani, Moldova și Muntenia deveneau, de facto, un singur stat. În treacăt fie spus, cu opoziția izolată a Austriei de atunci și cu sprijinul (sau lipsa de împotrivire, în cazul Regatului Unit) majorității celorlalte state care contau în politica europeană. Imperiul Otoman era, deja, muribund.

Astfel, la Paris, s-a decis consultarea prin vot (desigur, cei puțini care aveau pe atunci drept de vot) a celor două Principate românești cu privire la viitorul lor. Trebuie remarcată, cu toate nuanțele date de realitatea istorică, abordarea relativ democratică a problemei; pentru că era o problemă.

Ar mai fi, desigur, multe de spus și de nuanțat din istoria, de multe ori uitată a acestei Uniri, dar fără de care România de acum nu ar fi fost posibilă. Trebuie amintită, pe lângă opoziția Habsburgilor – care se temeau de faptul că un stat român unit va deveni, in mod natural, o idee tot mai prezentă și în rândul românilor transilvăneni – și poziția de multe ori duplicitară a britanicilor – care susțineau Imperiul Otoman împotriva Rusiei – dar și susținerea din interes a rușilor – care încercau nu doar să îi slăbească pe turci, ci și să fie iarăși acceptați în concertul european. Trebuie amintită prezența, în acea perioadă, a comisarilor (diplomatici) ai puterilor garante, veniți să observe alegerile, mai ales la București și la Iași, falsificarea rezultatelor de către turci și austrieci în Moldova, conflictele, desigur, dintre românii unioniști și cei ultraconservatori, separatiști...

Și nu pot să nu amintesc o remarcă auzită recent. Cineva spunea că dacă britanicii din anii 40 s-ar fi luat după atâtea surse de informații online ca și în prezent, s-ar fi predat naziștilor!... A fost, pentru patrioții români, un context extrem de complicat, aproape imposibil, i-am spune azi..., dar care nu i-a descurajat. Dimpotrivă!

Și să nu uităm importanța covârșitoare a tinerilor revoluționari liberali de la 1848, exilați prin Europa, care au transmis, precum Dumitru Brătianu, memorii repetate și la Londra dar și la Paris, prin care cereau unirea. Trebuie amintit și că, pentru a finanța toate aceste activități, I.C. Brătianu și-a vândut propria moșie!

Și ei, și alții asemeni lor, au cerut retragerea trupelor austriece, revenirea în țară a patrioților exilați, libertatea presei și alegeri libere pentru adunările/divanurile ad-hoc. Tot acest efort al tinerilor liberali români, alături de conjunctura internațională complicată, a dus la introducerea în Parlamentul Britanic, de către marele om politic liberal Gladstone, a unei moțiuni care pleda pentru Unirea Principatelor Române. A fost, fără dubii, unul dintre momentele care au ajutat la deblocarea situației din țară, la reluarea alegerilor, nemăsluite de această dată, din Moldova, la victoria taberei unioniste și, desigur, la alegerea lui Cuza, în 5 ianuarie 1859, în ciuda unor comploturi rusești de asasinare a liderilor unioniști!...

Toate, pentru că au fost multe, enorm de multe într-o perioadă scurtă, au culminat la București, unde Cuza – sprijinit politic doar de liberali, care au reușit să mobilizeze însă populația – a fost iarăși ales, în 24 ianuarie, punând puterile europene în fața unui fapt împlinit, o realitate istorică dovedită ca fiind ireversibilă, mai ales după toate reformele care au demarat imediat!

Geniul generației care a realizat Unirea Principatelor stă tocmai în creativitatea și curajul cu care a transformat o situație extrem de grea într-una favorabilă pentru toți românii. A fost o perioadă, fără niciun dubiu, haotică, din care însă românii s-au ales cu o țară! Nu întreagă, dar era un prim pas esențial pentru tot ce a urmat.

Asta înseamnă să știi unde vrei să ajungi, să fii conștient că poate, în timpul vieții tale, acel proiect nu se va realiza, dar să ai ambiția de a pune o cărămidă la temelia unei construcții de care vor beneficia generațiile viitoare! De asta avem nevoie și acum, în fiecare zi.