Unde este armata Ucrainei?

0
0
Generalul-locotenent Valeriy Zaluzhnyi, comandantul şef al Forţelor Armate ale Ucrainei, la sediul NATO.
Generalul-locotenent Valeriy Zaluzhnyi, comandantul şef al Forţelor Armate ale Ucrainei, la sediul NATO.

Într-un interviu acordat Agenţiei Naţionale de Ştiri a Ucrainei / Ukrinform, generalul-locotenent Valeriy Zaluhnyi, comandantul şef al Forţelor Armate ale Ucrainei afirma franc: "Să fim sinceri: avem de a face, în prezent, cu Forţele Armate ale Rusiei, cu o putere totală de până la 1.000.000 de soldaţi. Ca ofiţer, nu prea accept povestea celor 100.000. Credeţi-mă, poimâine numărul trupelor ruseşti poate creşte până la 210.000..."

"...iar într-o săptămână — până la 780.000. Federaţia Rusă are toate capacităţile necesare pentru a face asta.” 

Generalul Zaluzhnyi - prezent recent la sediul NATO - a remarcat că la comandamentul militar al NATO există o înţelegere clară a ameninţării şi se fac estimări raţionale despre situaţie. 

Cu toate acestea, Ucraina nu trebuie să se aştepte la nicio intervenţie militară din partea Alianţei. Asta pentru simplul motiv că statul ucrainean nu este membru al OTAN. 

Temerar, generalul ucrainean a atenţionat pe oficialii de la Kiev în legătură cu faptul aceştia trebuie să ia în considerare faptul că Federaţia Rusă are toate capacitatea de a continua să adune trupe. 

Sigur că patrioţii ucraineni pot afirma că şi rezerva Ucrainei are o experienţă reală de război şi o motivaţie ridicată de a apăra propriile familii. 

De altfel, la un recent sondaj de opinie, 1/3 din populaţia Ucrainei a susţinut că este gata să îşi apere pământul cu arma în mână. Populaţia Ucrainei este în jur de 44 milioane de cetăţeni, dintre care câteva milioane au plecat deja din ţară. 

Deci treimea indicată de sondaj, dacă este reală, se ridică undeva la zece milioane de cetăţeni. Conform datelor Ministerului ucrainean al Apărării, personalul activ al armatei Ucrainei este de 200.000 de militari, la care se adaugă 250.000 de rezervişti. 

În vara anului trecut, timp de patru zile, Forţele Armate ale Ucrainei au desfăşurat - sub comanda unor noi numiţi în funcţii - exerciţii militare de amploare în partea de sud a ţării, inclusiv pe insula Zmiinyi, în largul coastei din dreptul oraşului Odesa. 

Aşa cum a semnalat The Jamestown Foundation " Într-o singură zi, Zelensky i-a înlocuit pe cei mai înalţi comandanţi ai Forţelor Armate. Şi anume, generalul colonel Ruslan Khomchak a fost demis din funcţia sa de comandant şef al AFU. Într-o postare pe Facebook, Khomchak s-a apărat, susţinând că capacitatea sa de a efectua reforme a fost subminată de efortul de război, precum şi de rezistenţa internă şi de încercările de a-l discredita pe el şi pe alţi comandanţi. Purtătorul de cuvânt al prezidenţial Serhiy Nikiforov a susţinut că Zelensky nu se îndoieşte de patriotismul lui Khomchak, dar a fost frustrat de lipsa de sinergie dintre Ministerul Apărării şi Statul Major. Odată cu următorul ordin, Khomchak a fost numit prim-adjunct al Secretarului Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională — dar, în funcţie de stilul de management al oricărui secretar al NSDC, această funcţie poate fi destul de simbolică , fără putere reală. 

image

Preşedintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Rob Bauer şi generalul-maior Valeriy Zaluzhny.

Tot pe 27 iulie, generalul-maior Valeriy Zaluzhny a fost numit pentru a-l înlocui pe Khomchak în funcţia de următor comandant şef al AFU. Înainte de a prelua acest rol, Zaluzhny a condus Comandamentul Operativ „Pivnich” (Nord) (2019–2021), a condus Statul Major Operativ Comun AFU (2018), a fost şef al Statului Major al Comandamentului Operativ „Zahid” (Vest) (2017) şi a comandat Brigada 51 Mecanizată Separată (2009–2012). Zaluzhny a absolvit cu onoare Academia Naţională de Apărare în 2007. În 2014, a acţíonat în zona de război Donbas din regiunea Doneţk, ca adjunct al comandantului sectorului „C” şi a luptat la Debaltseve ."

Fostul şef ucrainean al Statului Major General, generalul de armată (în retragere) Viktor Muzhenko explica, prin intermediul presei, că valul de schimbări, în funcţii cheie, în organismul militar ucrainean, din vara anului 2022 au fost generate de "o scădere percepută a prestigiului serviciului militar, precum şi încetinirea reformelor din sectorul apărării, inclusiv problemele legate de livrarea de noi arme. În 2019, în urma alegerilor prezidenţiale, mulţi ofiţeri talentaţi şi experimentaţi - adică cei care au luptat în 2014-2015 şi au avut opinii puternice asupra direcţiei Forţelor Armate Ucrainene - au fost concediaţi sau s-au trezit numiţi în funcţii de rangul al treilea. Acest fapt a afectat negativ moralul." 

Chiar ar fi bine de ştiut cum stă acum cu moralul armata ucraineană, pentru simplul motiv că pe plan imagologic - cum bine remarca ieri, într-o convorbire telefonică, un general român în retragere, care a comandat Statul Major General, în perioada postdecembristă - nu vedem trupele ucrainene scoase din cazărmi şi pregătind tranşee pe direcţiile probabile de înaintare a forţelor agresoare ruse.  În plus, când de peste Ocean vine semnalul sprijinului pentru antrenamentul necesar celor care vor duce războiul de gherilă este ca şi cum se recunoaşte apriori că armata ucraineană va fi înfrântă şi se va trece în faza ulterioară succesului agresiunii militare ruse, la organizarea luptei de partizani, o perspectivă deloc optimistă pentru apărătorii Ucrainei. Şi nominalizarea ţării noastre în rândul celor care vor găzdui tabere de antrenament ale ucrainenilor ce vor acţiona, cum s-ar zice, în spatele frontului, nu a fost o precizare publică inspirată, în condiţiile în care, totuşi, dacă Ucraina se prăbuşeşte, ne place sau nu, România va fi în prima linie a NATO, în contextul în care vom avea grăniceri ruşi atât la nord de Delta Dunării, cât şi la frontiera de nord a statului român. 

De altfel, un spirit lucid atrăgea atenţia asupra unei similitudini.

Forţele agresoare ruse - iniţial, probabil, victorioase în Ucraina - îşi vor legitima operaţiunea prin readucerea la normalitate, aceea de tip putinist , a vieţii sociale şi economice din fostul stat sovietic, de unde capitalismul trebuie alungat în stil stalinist. 

De partea opusă, la vest de graniţa NATO, România, cu o populaţie hăituită de coşmarul efectelor negative ale tot mai proastei guvernări, cu eticheta public asumată de preşedintele ţării, că trăim într-un stat eşuat, cu o economie jecmănită de cine ne vrea oricum, dar nu normali, egali şi puternici, se va afla curând în pragul imploziei sociale, una faţă de care nu este exclus ca în spatele uşilor unor cancelarii marcate de aroganţă să genereze te miri ce intenţie de stabilizare, nota bene, la nevoie...manu militari. Aţi citit bine. 

Dintr-o asemenea perspectivă, miniştrii de interne şi ai apărării sunt primii care trebuie ca periodic să ofere opiniei publice informaţii menite să menţină trează conştiinţă naţiunii române că statul de drept nu a murit, iar defensiva naţională nu este o coroană de flori pregătită doar pentru ceremonia din 9 mai 2022.

La modul ironic, parcă retrăim momentul aşteptării căderii drobului de sare asupra pruncului, drobul de sare fiind acelaşi lucru cu sabia lui Damocles, atârnată nu deasupra capului unui anumit individ, ci asupra oricărui om. Mai nou asupra anumitor naţiuni, una la Est, alta se pare că la Vest...

Există şi un cinism în derularea actualelor evenimente politico-militare din Europe de Est. Unul traductibil prin enunţul: "Vă arătăm cum o să fiţi invadaţi, vă livrăm arme, dar luptaţi singuri şi dacă perdeţi confruntarea deveniţi partizani, câţiva ani..." 

De altfel, pe 13.01.2022, CSIS / CENTER FOR STRATEGIC & INTERNATIONAL STUDIES / CENTRUL DE STUDII STRATEGICE ŞI INTERNAŢIONALE - care este un think tank cu sediul în Washington, D.C., în Statele Unite şi a fost fondat ca fiind Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale al Universităţii Georgetown în 1962 - a publicat un amplu material semnat de Seth G. Jones şi Philip G. Wasielewski. 

Philip G. Wasielewski s-a pensionat recent, după o carieră de 31 de ani, ca ofiţer de operaţiuni paramilitare în cadrul Agenţiei Centrale de Informaţii. Iar Seth G. Jones este vicepreşedinte senior şi director al Programului de Securitate Internaţională la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS) din Washington, DC şi autorul, cărţii "Three Dangerous Men: Russia, China, Iran, and the Rise of Irregular Warfare" (W.W. Norton, 2021). 

Ei au ilustrat opinile lor cu imagini din satelit, dar şi cu hărţi realizate cu sprijinul editorial al lui Jeeah Lee şi William Taylor. 

Sunt de interes public întrebările celor doi autori: "Care sunt obiectivele preşedintelui rus Vladimir Putin? Ce opţiuni militare are Rusia şi cum ar putea arăta o invazie? Cum ar trebui să răspundă Statele Unite, aliaţii şi partenerii săi?" 

Şi tot cei doi susţin că : 

" În primul rând, dacă Rusia decide să invadeze Ucraina pentru a-şi reafirma controlul şi influenţa rusă, există cel puţin trei axe posibile de avans pentru a ocupa teritoriul ucrainean:  A. O împingere spre nord, posibil încercarea de a depăşi apărarea ucraineană din jurul Kievului, prin apropierea prin Belarus;  B. O tracţiune centrală, care înaintează spre vest în Ucraina;  C. O împingere spre sud înaintând peste istmul Perekop.  În al doilea rând, dacă Statele Unite şi partenerii săi europeni nu reuşesc să descurajeze o invazie rusă, ar trebui să sprijine rezistenţa ucraineană printr-o combinaţie de mijloace diplomatice, militare, de informaţii şi alte mijloace. Statele Unite şi partenerii săi europeni nu pot permite Rusiei să anexeze Ucraina.  Toleranţa faţă de Moscova, dovedită de către Occident când a anexat Crimeea în 2014 şi apoi a orchestrat o insurgenţă în estul Ucrainei nu a făcut decât să îi încurajeze pe liderii ruşi.  În plus, anexarea rusă a unei părţi sau a întregii Ucraine ar creşte forţa de muncă rusă, capacitatea industrială şi resursele naturale la un nivel care ar putea face din aceasta o ameninţare globală.  Statele Unite şi Europa nu pot face din nou această greşeală."

Enunţuri clare, dar urmează să vedem ce se va întâmpla concret, în teren. Asta pentru că seniorii Kremlinului vor: 

1. Încetarea expansiunii NATO. 

2. Retrocedarea expansiunii anterioare. 

3. Îndepărtarea armelor nucleare americane din Europa. 

4. O sferă de influenţă a Rusiei. 

Şi dacă aliaţii au refuzat aceste exigenţe, ce opţiuni militare are Morcova? 

Philip G. Wasielewski şi Seth G. Jones au enumerat "cel puţin şase opţiuni militare posibile" ale Rusiei:

 "1. Redistribuirea unora dintre forţele sale terestre departe de graniţa cu Ucraina – cel puţin temporar – dacă negocierile au succes, dar continuă să ajute rebelii pro-ruşi din estul Ucrainei.  2. Trimite trupele ruse convenţionale în regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk, ca „acţionari ai păcii” unilaterali şi refuză să le retragă până când discuţiile de pace se încheie cu succes şi Kievul este de acord să implementeze Acordurile de la Minsk.  3. Cucereşte teritoriul ucrainean până la râul Nipru, pentru a îl folosi ca monedă de schimb sau încorporează pe deplin acest nou teritoriu în Federaţia Rusă.  4. Cucereşte teritoriul ucrainean până la râul Nipru şi pune mâna pe o centură suplimentară de pământ (care include Odesa), ce leagă teritoriul Rusiei de Republica separatistă Transnistria şi separă Ucraina de orice acces la Marea Neagră. Kremlinul ar încorpora aceste noi terenuri în Rusia şi va asigura că statul ucrainean rămâne neviabil din punct de vedere economic.  5. Cucereşte doar o centură de pământ între Rusia şi Transnistria (inclusiv Mariupol, Herson şi Odesa), pentru a asigura aprovizionarea cu apă dulce pentru Crimeea şi pentru a bloca accesul Ucrainei la mare, evitând în acelaşi timp lupte majore la Kiev şi Harkov.  6. Cucereşte toată Ucraina şi, împreună cu Belarus, anunţă formarea unei noi uniuni slave tripartite a ruşilor mari, mici şi albi (ruşi, ucraineni şi belaruşi). "  

Iată şi hărţile inserate în studiul lor, de Wasielewski şi Jones.

1. Aşa ar fi planul invadării Ucrainei, din Belarus, Rusia şi Crimeea...

image

2. Aşa ar fi preluat integral litoralul ucrainean, de trupele agresoare ale Rusiei. Observaţi săgeţile care indică interesul pentru conexiunea cu trupele ruse din Transnistria, dar şi ocuparea Basarabiei de Sud...

image

3. Aşa ar fi ofensiva militară rusă în partea de vest a Ucrainei, ipoteză care, dacă se confirmă, Consiliul NATO-Ucraina va avea pe masă "mortul geopolitic"...

image

Autorii ineditului studiu remarcă totuşi: 

"Atacul iniţial va fi probabil bine susţinut cu artilerie şi sprijin aerian, ceea ce va duce la mai multe descoperiri în apărarea ucraineană. Cu toate acestea, odată ce unităţile de luptă îşi consumă depozitele iniţiale de muniţie, combustibil şi alimente, va începe adevăratul test al forţei militare ruse, inclusiv capacitatea Rusiei de a susţine avansul unei forţe mecanizate masive, pe sute de mile de teritoriu. Punctele de trecere a râului Kiev şi Nipru sunt la cel puţin 150 până la 200 de mile rutiere de graniţa cu Rusia, iar armata sa va avea nevoie de cel puţin câteva zile de luptă pentru a ajunge la ele. Înainte de aceasta, vor trebui, fără îndoială, să aprovizioneze, să alimenteze şi să înlocuiască pierderile în luptă de oameni şi materiale cel puţin o dată, ceea ce va necesita o pauză operaţională." 

Şi tot Wasielewski şi Jones concluzionează pragmatic: 

"Cea mai bună opţiune ar fi să continue să zdrăngănească sabiile, să continue negocierile diplomatice şi să ajute insurgenţii pro-ruşi din estul Ucrainei, dar să se abţină de la o invazie convenţională. Cu toate acestea, preşedintele Putin a formulat cereri şi ameninţări importante, pe care îi va fi foarte greu să le retragă. În cazul în care calculul greşit, emoţia şi managementul defectuos al crizelor depăşesc calculele raţionale şi conduc la război convenţional, peisajul internaţional va fi probabil martorul unei schimbări dramatice." 

Dincolo de toate aceste informaţii, puncte de vedere şi interpretări revin la întrebarea din titlu: 

"Unde este Armata Ucrainei?" 

Aşteaptă în cazărmi venirea agresorului? 

Wasielewski şi Jones au conturat un răspuns aparte: 

"La nivel individual, va avea un soldat ucrainean, care crede că luptă pentru patria sa, un avantaj faţă de un soldat rus a cărui motivaţie pentru luptă poate varia? Pentru naţiunea ucraineană în ansamblu, cât de puternic este sentimentul lor de identitate naţională unică pentru a rezista la ceea ce ar putea fi o luptă lungă, distructivă şi sângeroasă? Răspunsurile nu pot fi cunoscute până nu începe războiul. Cu toate acestea, dacă va veni războiul, un factor care influenţează moralul va fi timpul. Cu cât armata ucraineană rezistă mai mult timp ruşilor, cu atât poate creşte încrederea acesteia, precum şi cunoştinţele instituţionale, despre cum să lupte împotriva acestui inamic. În plus, cu cât războiul continuă mai mult, cu atât mai mare poate fi nivelul de sprijin internaţional şi cu atât este mai mare şansa de a creşte transferurile de arme, pentru a ajuta la schimbarea curentului pe câmpul de luptă." 

Oricât ar părea de ciudat, o treime din efectivele militare ruseşti sunt încadrate cu recruţi ce poartă doar de scurt timp uniforma militară şi vor acţiona alături de militarii profesionişti, angajaţi pe bază de contract. 

"Pe măsură ce numărul soldaţilor profesionişti scade din cauza victimelor, iar rezerviştii şi recruţii cresc pe linia frontului, şansa unei coeziuni slabe a unităţii la nivel de soldat va creşte. Dacă victimele şi chiar înfrângerile se înmulţesc, problemele de coeziune pe front s-ar putea reflecta în tulburări publice la domiciliu" atenţionează Wasielewski şi Jones. 

Privind la prăbuşirea statului ucrainean să fim atenţi şi la disoluţia celui în care trăim. 

Este suficient să observăm arena publică internă, ca să ne convingem de apetenţa unor mioritici pentru dezordine, nu ordine, pentru fărădelege, nu lege, pentru încremenirea în metehnele unui veac apus, nu pentru reformarea inteligentă, eficientă, a domeniilor care pot reda celor ce trăiesc din muncă onestă încrederea în şansele pe care le pot avea aici, nu aiurea peste graniţe. 

Exerciţiul de comunicare geopolitică numit soarta Ucrainei invită, automat, mai ales la nivel înalt, şi la reflecţii şi măsuri generate de tot mai vizibilul exerciţiu de comunicare geopolitică numit viitorul României. Nu credeţi?
Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite