Un nou caz de români aproape sclavi în Germania

Mirajul muncii bine plătite pe şantierele Germaniei poate, câteodată, sfârşi prost. Profitând de disperarea românilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă, angajatorii împing relaţia cu angajaţii până în pragul sclaviei.

Cristian Vlăsceanu este zidar şi ca zidar a mai lucrat, anul trecut, în Germania. Cu acte în regulă. De altfel, între timp şi-a recuperat majoritatea reţinerilor pe care le face statul german dintr-un salariu legal plătit şi pe care, odată plecat îndărăt în ţara din care provii, ai dreptul să le recuperezi - asigurarea de pensie şi alte taxe şi impozite. Câştiga, lunar, anul trecut, în jur de 1200 de euro. Aşa că atunci când i-au fost fluturaţi pe sub nas 1500 de euro, plus transport şi cazare asigurate, oferta nu i-a părut ireală. Îl sunase chiar un prieten, inginer, să îi propună să se întoarcă în Germania - prin firma buzoiană Prodinvest 94 SA. A acceptat fără reţinere, mai ales că prietenul lucrase deja cu angajatorul pe care îl recomanda.

De la Buzău, Cristian Vlăsceanu a primit toate asigurările că angajarea se va face conform normelor germane. Documentele, i s-a spus, se vor semna la sosirea în Germania, la Knittlingen. Atâta doar că nici Cristian Vlăsceanu şi nici ceilalţi nouă colegi cu care a intrat în încurcătură nu ştiau o boabă de germană, limba formalităţilor birocratice de angajare. Au semnat, de bună credinţă fiind, două hârtii fără să pună la îndoială spusele angajatorului, Florin Posedaru, patronul firmei buzoiene Prodinvest 94: una era pentru luarea în spaţiu, cea de-a doua pentru permis de muncă. Nu a fost nimeni să le traducă ce scrie acolo, aşa că au semnat pur şi simplu. Şi nici nu au primit un al doilea exemplar al documentelor pe care şi-au pus semnătura.

La sfârşitul primei luni de şedere, Posedaru i-a explicat lui Vlăsceanu că nu a încasat încă banii pe lucrare, astfel că mai trebuie să aştepte până la prima leafă. I-a dat câte 50 de euro săptămânal, pentru hrană, şi l-a trimis zilnic la muncă, pe şantierul pe care firma din Germania a lui Posedaru, URS Bau G.b.R, îl avea la Dossenheim. O construcţie în valoare de peste 65.000 de euro, sumă din care, povesteşte Vlăsceanu, antreprenorul Posedaru a decis că mai bine rămâne cu doar 57.000 şi renunţă la câteva mii bune de euro. De ce a ales să facă asta numai din eventualele clauze stipulate în contractul cu beneficiarul s-ar putea afla. Vlăsceanu, care a vorbit cu beneficiarul german, de la care, de altfel, a şi aflat valoarea lucrării, afirmă că, într-o bună zi, angajatorul român le-a interzis pur şi simplu, să se mai ducă pe respectivul şantier şi i-a mutat la o altă construcţie.

După trei luni în care nu şi-au primit salariul, Vlăsceanu şi alţi doi dintre cei zece colegi au refuzat să mai iasă la muncă; în plus, şi-au luat inima în dinţi şi au decis să apeleze la autorităţi. Au sunat la Ambasada României, oficialii statului au luat legătura cu angajatorul şi astfel au aflat şi muncitorii români că, de fapt, ei nici măcar nu sunt angajaţi ci asociaţi cu Posedaru în firma URS Bau. Practic, documentele în limba germană pe care le semnaseră (fără să ştie limba germană) erau un act prin care fiecare în parte deveneau persoane fizice autorizate. Fiecare dintre aceste PFA-uri se asocia cu PFA-ul Florin Posedaru şi cu celelalte persoane fizice autorizate, grupate, împreună, în URS Bau.

După intervenţia Ambasadei, angajatorul i-a poftit pe angajaţi la o discuţie. Deşi, după cum spune Vlăsceanu, discuţia a fost doar un şir de ameninţări venite din partea lui Posedaru. Mai mult, Posedaru i-a convins pe o parte dintre muncitori să semneze un act prin care Vlăsceanu şi ceilalţi doi colegi "grevişti" sunt excluşi din asociaţie.

Între timp, profitând de cele câteva cuvinte în limba engleză pe care le cunoaşte, Vlăsceanu a intrat, vineri, 12 iulie, în cea mai apropiată secţie de poliţie şi a poftit autorităţile într-o vizită. Poliţiştii i-au promis că vor veni să verifice cum stau lucrurile cu asociaţia URS Bau. Pe fir a intrat, între timp, şi Confederaţia Germană a Sindicatelor (DGB), care, prin programul "Mobilitate echitabilă" ("Faire Mobilität"), încearcă să vină în întâmpinarea muncitorilor provenind din Europa Centrală şi de Est ajunşi în situaţia în care se află acum Vlăsceanu şi colegii săi din Knittlingen.

Deutsche Welle a încercat să ia legătura cu Florin Posedaru, dar acesta nu a răspuns la niciunul din cele două numere de telefon. Pe de altă parte, secretara firmei din Buzău refuză să dea orice fel de relaţii despre afacerile lui Florin Posedaru sau despre filiera muncitorilor români trimişi de Prodinvest 94 în Germania.

Articol semnat de Cristian Ştefănescu.

A apărut pentru prima oară pe dw.de.