Un eșec strategic: România, printre țările cu cea mai mare scădere demografică din UE. De ce?

Dacă, vreodată, cineva va lua în serios principiul guvernării responsabile, atunci se va căuta – poate, nu neapărat – stabilirea unei liste de vulnerabilități strategice reale, nu numai cele existente pe lista rezultată din oarece priorități conjuncturale, așa cum îi este dat oricărei țări mici și dependentă întru toate de deciziile și orientările altora.

Cred că este nevoie disperată de o asemenea listă asumată de partidele politice și care să fie un document de referință pentru viitor, atunci când se vor decide orientările naționale și marile zone de investiții obligatorii pentru susținerea acelui mereu promis și niciodată formulat „proiect de țară cu susținere națională”. Problema este că cele câteva proiecte sectoriale existente, „România Educată” sau „România digitalizată” nu mai conving pe nimeni, sunt un fel de bălmăjeală reluată doar electoral pentru a da impresia că cineva vrea să lucreze, dar realitatea nemiloasă arată o cârpeală jenantă și creatoare mereu de dubii asupra capacității de guvernare.

Dar zona care mi se pare strategic cel mai importantă, urgentă și în suferință dramatică este cea mai importantă, cea care dă identitate însuși „Proiectului România” și, în orice analiză națională și internațională pentru prezent și viitor, dă imaginea exactă a relevanței unui popor ca forță reală pe scena lumii. Mă refer la numărul populației, criteriu dintotdeauna relevant și care, în cazul României, în ultimii ani, urmează un trend demografic descendent și cu mari șanse de a continua tot astfel în perioada următoare.

Iată unde ne situau statisticile europene la 1 ianuarie 2022:

Dar mai este o statistică la care guvernanții noștri ar trebui să fie atenți: datele EUROSTAT anunță că țara noastră se află printre primele 10 State Membre în ce privește procentul de scădere demografică în perioada 2021-2022: cea mai mare scădere este cosemnată în Italia (-253.100 locuitori), în Polonia (- 185.800) și România (-163.600). Pe listă urmează Croația, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Slovacia, Letonia și Slovenia. Există însă și o altă statistică, cea a indicelui de fertilitate în țările din UE, iar rezultatele pun România pe locul al doilea, cu un indice de 1,80, imediat după Franța (indice de fertilitate 1,83). În această statistică suntem urmați de Republica Cehă și Danemarca, în coada clasamentului fiind Malta, Spania și Italia.

Contradicție ușor de explicat prin nivelul de încredere al populației în capacitatea de guvernare și perspectivele naționale, cele reale și nu demagogic descrise în discursuri electorale entuziaste. Populația scade nu pentru că  s-ar fi modificat cumva tradiționalul indice de fertilitate al femeilor din România. Pe de o parte, familiile tinere decid să aibă mai puțini copii datorită condițiilor economice pe care le știm cu toții și, pe de altă parte, chiar dacă este ținut sub preș tot din motive electorale, continuă în rim accentuat fenomenul plecării forței de muncă din România. Mai întâi temporar, mai ales în cazul celor care continuă eroica tradiție a sezonierilor exploatați la sânge în diferite țări din Occidentul bogat al Europei, apoi definitiv, cu deosebire cei care au o meserie manuală în categoriile deficitare din țările respective. Dar marea problemă a României, cel puțin din punctul meu de vedere, este faptul că scăderea demografică, îmbătrânirea populației, sunt fenomene cronicizate în paralel cu un altul care cred că este acum cea mai mare vulnerabilitate strategică a țării noastre: s-a instituit deja un tren național de plecare a tinerilor în străinătate, plecări definitive, gândite și pregătite în acord și cu sprijinul financiar al întregii familii, în speranța „că așa își va face copilul un viitor”. Se pleacă acum nu în disperare și orbește, în spiritul eroic al generațiilor succesive de „căpșunari” pe baza cărora s-a construit migrația economică românească atât de bine reprezentată acum în Italia sau Spania. Acum pleacă viitoarea forță de muncă educată și care, teoretic, ar fi trebuit să asigure schimbul de generații pe o piață de muncă a României care, la rândul său, să se fi oferit certitudinea unor condiții cel puțin decente și  speranța „că va fi ca afară”. Cel puțin într-o zi, cândva. Nu e cazul.

România se depoluează, spitalele arată din ce în ce mai mult a aziluri de noapte, crește numărul asistaților sociali...aici ar trebui să existe soluții politice și oameni politic care să le gândească și să aibă credibilitatea în a le aplica. Nu, suntem condamnați, cât se mai poate și cum se mai poate, să ne batem pentru supraviețuirea de azi pe mâine. Ca simpli cetățeni, e normal. Ca țară, e un dezastru strategic.