Un blestem al locului

Un bărbat de 53 de ani s-a spânzurat după ce a fost amendat cu 2.000 de lei pentru că a ieşit din casă fără a avea asupra lui o declaraţie pe propria răspundere.

Fratele bărbatului a povestit că acesta „nu mai putea dormi” şi că „nu se mai putea linişti”. O relatare aici, pe portalul Adevărul.

Presa internaţională scrie că România este una dintre ţările „campioane” atât la zelul cu care poliţia aplică amenzile, cât şi la mărimea amenzilor. Autorităţile române au emis mai mult de 200.000 de amenzi într-o perioadă de nici 30 de zile. Iar suma totală s-a ridicat la 78 de milioane de euro, echivalentul impozitului emis de companii în luna februarie, conform BBC (citat de Ziarul Financiar).

Presa din românia a relatat despre multe situaţii în care astfel de amenzi au fost applicate într-un mod inuman. De exemplu, un pensionar cu handicap mental şi pensie de doar 375 de lei a fost sancţionat cu 5.000 de lei, chiar înaintea Paştelui. El a primit două amenzi în două zile consecutive – de 2.000 de lei şi de 3.000 de lei. O relatare aici.

Nu pot să nu mă întreb cum de suntem campioni la acest exces de zel, când vine vorba de românii care sunt lupi faţă de fraţii lor români?

Nu îmi place să vorbesc de rău românii şi nu îmi place, de asemenea, să generalizez. Însă dacă citim, de pildă, ceea ce scriu călătorii străini despre principatele române, în secolele XVII-XIX, o să vedem că se desprinde o singură constantă din aceste scrieri. Şi anume, că românii sunt extrem de primitori cu străinii, dar extrem de cruzi între ei; cei mai răi persecutori ai românilor sunt chiar românii.

Eminescu observă şi el acest lucru în scrierile lui şi este de părere că acesta este „un blestem al locului”. G.K. Chesterton arată că fiecare naţie are virtuţile specifice, dar şi viciile specifice. Şi nu este vorba despre stereotipizări, ci despre vicii sau, cum le spune Eminescu, blesteme care se manifestă pregnant la anumite popoare. Acest viciu al cruzimii românilor faţă de români pare să fie unul dintre principalele vicii care ies în evidenţă, de-a lungul istoriei noastre.

Dacă ne uităm la istoria recentă a secolului XX, o să vedem că un experiment al terorii precum cel de la Piteşti este fără egal, în ţările-satelit ale URSS. Sigur, bolşevicii au făcut în Rusia experimente care au fost poate chiar mai demonice decât ceea ce s-a întâmplat la Piteşti. Dar nu cunosc alte experimente la fel de malefice şi aplicate cu un astfel de entuziasm în ţările mici, satelit. Cruzimea românilor faţă de români din închisorile comuniste iese cu siguranţă în evidenţă în istoria comunismului din Europa. Este ceva ce Nicolae Steinhardt a surprins foarte bine în „Jurnalul fericirii” şi în alte scrieri.

Această cruzime nu poate să nu ne înfioare şi să nu ne dea de gândit. De aceea, când ajungem în situaţii care pot degenera uşor într-un Experiment Stockholm la scară largă, să ne amintim de ceea ce scriau călătorii străini în România. Că nu cunosc altă naţie mai crudă, când vine vorba de fraţi care să chinuie şi denigreze fraţi.