UE și NATO, ofertă a la carte: cine vrea, cum vrea și când vrea
0Trăim într-o foarte periculoasă perioadă de interregnum și asta o demonstrează, la un mod absolut spectaculos, turneul recent la Kiev și Moscova al Primului Ministru al Ungariei care, după obicei, a stârnit o adevărată furtună diplomatică pentru că, în cel mai clar mod posibil, a arătat deficiențele structurale de sistem ale celor două organizații din care țara sa face parte, UE și NATO.
Și n-a făcut-o doar în calitate de Prim Ministru al Ungariei ci, pentru ca lucrurile să fie cât mai relevante, vorbind în postura de reprezentat al Ungariei, țara care deține Președinția rotativă a Consiliului UE pentru următoarele șase luni, Ceea ce, tehnic, face ca pozițiile sale pe plan internațional să fie asimilate cu cele ale întregii Uniuni Europene. De aici, firește, atenția extremă (și emoția) cu care a fost primit mesajul lui Orban care vorbea despre „o misiune de pace” al cărei purtător și negociator era:
The #peace mission continues. Second stop: #Moscow.
·
1.5M
Views
Scandalul de acum este că cei mai importanți lideri din UE și NATO s-au succedat rapid să spună, în termeni dintre cei mai deciși, că Viktor Orban nu a avut nici un. mandat pentru a reprezenta cel două instituții într-o discuție cu liderul de la Kremlin privind un plan de pace. Pe cale de consecință, discuții cu Președintele Putin nu au reprezentat decât un demers bilateral și, în acest sens, nu se poate vorbi sau invoca o „misiune de pace” și nici o poziție de negocieri care să fi fost discutată și decisă în cadrul vreunei instanțe europene. Poziție repetată și de oficiali ai Administrației Biden.
Și atunci despre ce e vorba?
Orban profită pentru a se poziționa nu pentru scenariul de acum, ar fi prea puțin și, de altfel, complet inutil. Din punctul meu de vedere, mizele sale sunt legate de analiza pe care o face asupra realităților de putere și noilor echilibre de putere din lume DUPĂ eventuala realegere a lui Trump la Casa Albă. Este evident că atunci se vor recalibra multe dintre relațiile SUA cu principalii parteneri externi, imediat după ce va fi fost făcut principalul gest de politică externă promis de Trump în campanie, impunerea păcii în Ucraina în 24 de ore.
Asta va genera schimbări uriașe pe planuri multiple și este limpede că se va face în acord cu prietenul Putin în cadrul unei înțelegeri mai largi în care, spun diverse surse, nu vor privi numai Ucraina ci mai multe spații conexe. Ar fi ilogic să credem că marele acord viitor nu este deja negociat de diverse echipe și pe canale de discuții de criză folosite cu atâta succes înainte și după Războiul Rece.
Dacă acceptați acest scenariu, atunci mi se pare că urmarea logică este să fiți de acord cu ideea că ne aflăm în plină perioadă de interregnum (implicit de nesiguranță) în care fiecare dintre actorii politici ai momentului caută să se repoziționeze, agățându-se de un tip de scenariu pe care-l crede productiv pe termen mediu și lung. Exact ce face acum Orban.
Dar, în același timp – și asta a fost mereu marea caracteristică a tuturor perioadelor de interregnum – acum este momentul în care structurile alianțelor pot fi înlocuite de un sistem aleatoriu în care statele membre încep să se servească a la carte în așteptarea noilor reglementări. Urmarea este că nimeni nu se mai simte obligat să respecte jocurile stabilite anterior și că se declanșează o competiție sui generis: dacă este absolut limpede că marii actori nu se vor schimba, atunci bătălia este pentru ocuparea unui loc cât mai favorabil la masa de negocieri. Caz în care, marii parteneri trebuie să identifice un actor care să facă legăturile între sisteme și să asigure masa de dialog.
Cred că asta se oferă să facă Orban, profitând de haosul din Europa unde nimeni nu mai are puterea de decizie de odinioară. Și, după anunțarea ajungerii la putere a extremei drepte în Franța, se va facilita constituirea unui grup de prietenie politică în instituțiile europene care va schimba multe dintre echilibrele actuale.
NATO, în ipoteza revenirii lui Trump, își va reorienta prioritățile în măsura în care subiectul Ucraina dispare de pe agendă drept care, după părerea mea, își va păstra opțiunile deschise. Cel militare dar, cum vom vedea rapid, și cele politice tocmai pentru a ajuta la încheierea cât mai rapidă a perioadei de interregnum.
Pe fond, toată lumea are nevoie de interregnum pentru a-și rezolva asperitățile de tot felul inclusiv revendicările teritoriale, dar cine trebuie să știe, este informat din timp, precis și în clar, când va să se termine perioada și în ce termeni. Aceștia se negociază acum.
Se încarcă comentariile...
