Ucigaşul din Noua Zeelandă, teoretician şi practician al „supremaţiei albe“: rasist, etno-naţionalist şi dement

Personajul este autorul unui document halucinant, teribil prin violenţă, impresionant prin structurarea logică a răului extrem, plin de ură, intoleranţă şi chemând la uciderea tuturor necredincioşilor în numele valorilor care definesc superioritatea absolută a rasei albe, pure şi neîntinate, asupra tuturor celoralţi, oricum inferiori, murdari, sub-oameni şi fără niciun fel de speranţă de a cunoaşte adevăratul Paradis.

Îmi asum decizia de a nu indica un link spre varianta integrală de 74 de pagini a documentului inspirat direct din lucrarea Le Grand Remplacement, publicată în 2011 de scriitorul francez Renaud Camus, deoarece, în climatul de acum, este extrem de posibil să poată servi drept sursă de inspiraţie pentru alţi nebuni cu motivaţii religioase.

Dar ar fi mult prea simplu şi comod să spunem că documentul respectiv este doar opera unui personaj deranjat mintal. Este, de fapt , o sinteză a unei propagande intens purtate pe toate siturile web specializate în transmiterea mesajelor din ce în ce mai rapide ale ideologiei „supremaţiei albe“, organizate în funcţie de mai vechile priorităţi din Mein Kampf adusă la zi şi refrazată pentru a fi înghiţită pe nemestecate de membrii falangelor aliniate deja în ordine de atac.

Autorul spune că a fost inspirat de gândirea şi faptele glorioase ale „justiţiarului“ Anders Behring Bereivik, teroristul norvegian de extremă-dreaptă, şi el exponent al fundamentalismului creştin, autorul atentatelor de la Oslo şi Utoya din iulie 2011, omorând 77 de persoane şi rănind alte 151. Autorul manifestului din Noua Zeelandă consideră că norvegianul era „justiţiarul“ de la care primise „binecuvântarea“ pentru comiterea atentatului de la Christchurch, adăugând referinţe la Oswald Mosley, un apropiat al lui Mussolini şi fondatorul Uniunii fasciste britanice în anii 1930.

Documentul se intitluează „Marea înlocuire“ şi este alcătuit din mai multe capitole: întrebări şi răspunsuri justificative (am reprodus un asemenea paragraf), apoi denunţarea „genocidului populaţiei albe“, sfaturi practice pentru militanţii ce urmează a fi inspiraţi de acest atentat, precum şi mesaje multiple adresate fie simpatizanţilor conservatori, fie creştinilor în general şi „turcilor“.

Cuvintele de deschidere sunt absolut sugestive pentru preocuparea manifestată acum de toţi teoreticienii extremei drepte din lumea occidentală: „Nivelul de fecunditate. Nivelul de fecunditate. Nivelul de fecunditate”, atrăgând atenţia asupra tragediei actuale care afectează populaţia albă dominată de „un individualism hedonist şi nihilist“, dominată de imigraţia masivă necontrolată şi sortită a a fi complet înlocuită, mai precis „o înlocuire culturală şi rasială completă“. Proces Inevitabil, spune autorul, dacă nu se iau urgent singurele măsuri logice şi eficiente, adică, evident, „strivirea imigraţiei şi deportarea invadatorilor care trăiesc deja pe pământul nostru“. O discuţie care, exact ca şi în manifestul de 1.700 de pagini al teroristului norvegian, încearcă să pună bazele unei formule a reacţiei extreme, adică o reînviere a tradiţiei cruciadelor, răspuns la „războiul demografic islamic“.

În consecinţă, documentul teroristului de la Christchurch merge cu mult mai departe, clamând că „într-o invazie, nu există oameni inocenţi... iar copiii invadatorilor nu vor rămâne copii: devin adulţi şi se reproduc, născând astfel şi mai mulţi invadatori pentru a înlocui poporul nostru de pe pământurile sale... Fiecare invadator pe care-l veţi ucide, indiferent de vârsta lui, reprezintă un duşman mai puţin pentru copiii voştri“. Iar adevărata politică responsabilă, singura demnă de a purta acest nume şi care va deveni dimensiunea prioritară pentru apărarea rasei albe trebuie să „incite la răzbunare şi să aprofundeze diviziunile existente între poporul european şi invadatorii care-i ocupă teritoriul“, fiind vorba despre un demers calificat drept post-naţional, legat nu de ideologia Statelor Naţionale, ci de cea a „identităţilor etnice“ componente ale „civilizaţiei europene“. 

Sunt reunite aici nişte semne înspăimântătoare.

Le identificaţi uşor. Problema de fond, în imediat, este, din nou şi din nou, modul în care aceste manifeste ale nebuniei şi urii apar în continuare pe Internet, fără niciun fel de control sau oprelişte, multiplicate fiecare în zeci şi zeci de milioane de exemplare, traduse cvasi-instantaneu în toate limbile pământului, permiţând formarea unor grupuri de discuţii între admiratori şi partizani, poate viitorii actori de mâine.

Pe drept cuvânt s-a cerut (şi am susţinut fără rezerve) o întărire fără precedent a măsurilor de control şi de urmărire a propagandei islamice jihadiste şi centrelor sale de propagare pe net din întreaga lume, acţiune cerută cu disperare mai întâi de agenţiile de informaţii, apoi de serviciile de analiză de risc ale guvernelor din întreaga lume şi la care, acum, colaborează din plin echipele speciale ale marilor provideri de servicii tip Yahoo, Google etc. Iată că nu este suficient, operaţiunea trebuie extinsă la orice tip de extremism de tip fundamentalism religios, inclusiv acesta promovat de „frăţiile albe“ şi admiratorii lor de pe diversele reţele de socializare.

Ridicarea de acum a extremei drepte în Europa cuprinde şi această dimensiune, odată cu reînvierea mesajelor fasciste despre valoarea rasei pure. Răul de atunci s-a dezvoltat în formula unei cumplite conflagraţii mondiale. Nu suntem departe.

Dar, desigur, se poate ca toate astea să fie doar poveşti de speriat copiii şi absolut nimic altceva. Adică, după cum spunea Donald Trump în urmă cu câteva ore, când, întrebat dacă naţionalismul alb este o ameninţare globală crescândă după atentatul din Noua Zeelandă, a declarat: „Nu cred. Cred că e vorba despre un grup mic de persoane care au probleme foarte, foarte serioase. Cu siguranţă că e ceva îngrozitor“.

Este posibil să fie un caz excepţional. Numai că, în ultima perioadă, sunt prea multe cazuri de acest fel care se aliniază în ceea ce ar putea să însemne un cadru global al crimei motivate de raţiuni religioase şi etnice. Ceea ce, dacă nu se iau măsurile necesare, ar putea să se extindă la nivelul unor comunităţi întregi. Cu alte rezultate, exact ca la Christchurch.

Poate ar fi cazul ca autorităţile noastre să producă o prezentare publică a tipului de acţiuni de prevenire a acestui tip de criminalitate în spaţiul virtual, cu precizarea acţiunilor legale iniţiate împotriva difuzorilor de mesaje, simpli trolli cretinizaţi sau, dimpotrivă, noduri de comunicaţie pentru şcoli parte a reţelei globale a extremismului. Chiar ar fi un gest normal şi extrem, extrem de necesar.