Triada puterii globale: China, Rusia, India

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Pe ce bază o asemenea perspectivă? Există o bază instituţională, Grupul Rusia-India-China (RIC) care s-a format înspre finele anilor '90, urmare a iniţiativelor demarate de fostul premier rus Evghenii Primakov, scopul fiind de a stabili o formulă cât mai bine consolidată de cooperare în toate domeniile strategice contrabalansarea influenţei occidentale.

RIC a funcţionat mai degrabă ca un mecanism informal de coordonare cu precădere la nivel ministerial. Liderii ţărilor din RIC s-au reunit pentru prima oară doar în 2018 în cadrul unui summit, iar în 2019 Prim Ministrul indian Modi a prezidat Summitul informal al RIC care a avut loc la Osaka, atunci când, cu ocazia Summitului G20, liderii ţărilor RIC au avut o întâlnire separată. Cea de-a 18-a şedinţă în format ministerial a avut loc pe 25 noiembrie în acest an (foto), sub preşedinţia ministrului de Externe indian.

China India Rusia

Mizele RIC nu sunt - şi nici nu pot fi - doar trilaterale deoarece, pentru a vă da numai câteva argumente de ordin geo-strategic, este vorba despre trei ţări deţinătoare de arsenale nucleare, două dintre ele sunt membre în Consiliul de Securitate al ONU, ocupă 19% din suprafaţa planetei, ajung să reprezinte aproape o treime din populaţia lumii şi 33% din PIB-ul global, toate trei, sunt pieţe deschise cu un potenţial uriaş, de-abia descoperit la întreaga sa valoare, cu industrii şi tehnologii de foarte înalt nivel, aflate, în unele sectoare, printre forţele motrice ale economiei mondiale.

Dar problema reală rezidă în competiţia deschisă acum între organizaţiile cu ambiţii globale de a-şi defini teritoriile de influenţă, iar unul dintre subiectele majore de dispută îl reprezintă participare Indiei la structurile aflate în competiţie. Cel puţin până acum, India face parte atât din BRICS (alături de Brazilia, Rusia şi China) cât şi din QUAD (împreună cu SUA, Japonia şi Australia). Poziţie care a putut fi menţinută fără probleme atâta timp cât QUAD nu era considerată drept o entitate relevantă. Lucrurile s-au schimbat radical din momentul în care americanii au dorit să dezvolte rapid „Dialogul cvadrilateral de securitate- QUAD” ca un fel de conta-balansare a influenţei majoritare a Chinei în zonă.

Din acel moment, marii jucători au început să curteze India, cu oferte care vin să susţină proiectele specifice pe care China, SUA şi Rusia le au în regiunea Asia-Pacific, Asia Centrală, Europa, Oceanul Indian şi Africa.

China India Rusia

Discuţi s-a reaprins acum pentru că mizele se reactualizează şi, după părerea mea, se redefinesc ca urgenţă pe măsură ce tensiunile internaţionale cresc şi se polarizează lăsând să apară unele perspective conflictuale dintre cele mai neplăcute. Drept care, firesc, liderii politici se repoziţionează, mai întâi la acest nivel restrâns al superputerilor, urmând ca ceilalţi, după inteligenţă, intuiţi şi informaţiile deţinute, să urmeze diversele linii de forţă pe care le cred cele mai convenabile, alăturându-se noilor formule de alianţe care încep să se întrezărească.

Putin a transmis de în direcţia Indiei mai multe oferte de cooperare extinsă, urmărind, ca şi în cazul relaţiei cu China, să ajungă la momentul în care să obţină o confirmare publică a unui eventuale noi etape de cooperare, de data aceasta realmente strategică, în primul rând sub forma unei alianţe - s-o numim aşa indiferent de viitoarea sa posibilă titulatură - care să sporească puterea argumentelor şi poziţiei de negociere a acestei potenţial enorme triade Rusia-India-China în faţa puterilor occidentale pe care americanii doresc să le conducă şi să le reprezinte în acelaşi mod în care au făcut-o de la finele celui de-al Doilea Război Mondial încoace.

Acum două zile, Preşedintele Putin îi telefonează Prim Ministrului Modi (interesant, apelul vine după vizita sa în India pe 6 decembrie) şi de aici a pornit un întreg flux de speculaţii legate de viitorul imediat şi de o posibilă reluare a unui curs pozitiv al relaţiilor India-China cu Rusia în poziţie de mediator. Nu este o simplă speculaţie deoarece contextul este determinat de o altă discuţie la nivel înalt, cea dintre preşedinţii Chininei şi Rusiei, cea în cadrul căreia Putin l-a invitat pe omologul său chinez să demareze şi el un proces de solicitare de garanţii de securitate, aşa cum a făcut recent Rusia la adresa americanilor şi NATO. Comentând discuţia Putin-Xi, consilierul de politică externă al preşedintelui rus a lansat informaţia că, în curând, se va putea desfăşura un Summit RIC ceea ce, în actualele condiţii internaţionale, ar avea sensul unui mesaj de forţă extrem de uşor de descifrat. Mai precis, Iuşii Uşakov a declarat că cei doi lideri „au fost de acord să continue schimbul de opinii în legătură cu acest subiect (Summitul RIC, n.n.) şi în scopul de organizării sale în contextul RIC, curând în viitorul apropiat. ..În acest context, Putin l-a informat pe Xi Jinping despre vizita sa la New Delhi pe 6 decembrie..A fost subliniat faptul că este esenţială stabilirea unui nou tip de platformă internaţională, pe baza principiilor deschiderii, transparenţei, respectului mutual şi al intereselor şi preocupărilor fiecăreia dintre părţi ”. Medaj confirmat acum câteva zile de Nikolai Kudaşev, ambasadorul rus la New Delhi, care a vorbit despre organizarea Summitului „în viitorul foarte apropiat, poate la începutul anului viitor” menţionând şi că India are deschisă posibilitatea de a achiziţiona sistemele ruseşti S500.

China nu a dat un răspuns clar pentru invitaţia rusă, evident că este prea devreme, iar India a avut un mesaj de atentă şi neutră poziţionare:

Deocamdată, aici suntem şi orice altceva nu este decât speculaţie. Dar, pe de altă parte, este limpede că situaţia generală evoluează rapid, ceea ce face să se apropie un moment al departajărilor şi regrupărilor în noi alianţe cu dimensiuni geo-strategice. Spun asta pentru că interesele de supravieţuire par să aibă în vedere apariţia unor vectori şi, în consecinţă, să provoace deja semnale de reaşezări regionale, continentale sau globale  după alte criterii. Tocmai din această cauză, antagonismele cresc vertiginos şi, în orice caz, nu pe formule dictate de ideologii, ci pe motive economice, unele extrem de presante şi legate de urmările dezastruoase ale pandemiei care acum are perspectiva de creştere adusă de varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2.

Va deveni oare reală triada de putere China-Rusia-India? Răspunsul, când se va produce, va zgudui în profunzime tot ce avem acum ca edificiu funcţional al relaţiilor internaţionale. Şi dacă nu? Atunci, fireşte, vom rămâne ca acum, dar este greu de crezut că nu se va produce o reaşezare, poate nu cu această polarizare, poate în altă formulă de putere, dar toţi marii jucători par să fie pregătiţi pentru asumarea acestei schimbări radicale a lumii în care trăim.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite