Trei porţi deschise de ruşi pentru intrarea în infern

Sistemul antiaerian S-400 FOTO Sputnik

Dincolo de jocurile politice, de declaraţii şi ameninţări mai mult sau mai puţin voalate, pe linia de fractură care desparte spaţiul lumii occidentale şi euroatlantice de cel al estului apropiat şi îndepărat, ruşii au stabilit acum o linie de forţă cu un uriaş potenţial distructiv. Cea care începe de la Marea Baltică trece prin Marea Neagră, exact pe la poarta de est a României, şi ajunge în Mediterană.

Au fost aduse, amplasate şi deja trecute în stadiul operaţional sisteme al căror rol este cel de a asigura conducerea unor operaţiuni denumite A2/AD (anti acces sau interzicere de acces), „interzicere a acesului” terestru, maritim şi de închidere a spaţiului aerian. Mişcare care debutase în două puncte, pe nordul şi centrul axei, imediat posibilă şi în sud, odată cu încheierea acordului de cooperare multiplă între Rusia şi Turcia.

Practic, vorbim despre amplasarea de sisteme de rachete S-400 (nume de cod NATO SA-21 Growler) în trei locaţii cu o deosebită importanţă strategică: Kaliningrad, Crimeea şi Siria. Cu posibile consecinţe extrem de serioase, căci asta înseamnă că există posibilitatea ca, spre exemplu, avioane militare ale NATO care patrulează înăuntrul propriei zone de competenţă a Alianţei, să devină oricând vulnerabile la un atac.

Pentru a ne lămuri mai exact despre ce vorbim, iată aria de acoperire a sistemelor S-400 instalate acum în Kaliningrad:

Şi a celor amplasate acum în Crimeea:Şi a celor care, foarte de curând, au fost trimise înspre baza aeriană rusă Khmeimi din Siria:

Mai mult, în toate cele trei baze (conform unor rapoarte transmise de diverse servicii de informaţii militare) au fost desfăşurate deja baterii de rachete ISKANDER M (cod NATO SS-26 Stone) cu o rază teoretică de acţiune de 500 de kilometri, sistem compus din elemente autotractate având în dotare rachete balistice ce pot purta capete nucleare.

Acesta este contextul, extrem de serios, în care trebuie analizate consecinţele pe termen lung ale noii alianţe ruso-turce care, cel puţin pentru moment, blindează efectiv ceea ce era flancul de sud-vest al Rusiei la contactul cu forţele NATO. Acest lucru garanează, cel puţin, o perioadă de linişte şi, deci, de non-combat care să permită Kremlinului declanşarea unei operaţiuni de mare anvergură pentru stabilirea unei baze aeriene complexe care, la rândul său, să fie baza pentru efectuarea operaţiunilor militare care, de facto, să poată închide, la nevoie, spaţiul aerian al Orientului Mijlociu şi să exercite un control real asupra unei părţi importante a estului Mediteranei.

Ce înseamnă „la nevoie“? Termenul putea fi înţeles în anumite coordonate înainte de alianţa ruso-turcă (la care, foarte posibil, se poate lega şi Israelul) şi în cu totul alţi termeni acum. Pentru că întreg contextul este dramatic schimbat, odată cu ridicarea continuă, practic zi de zi, a nivelului de tensiune între cei doi actori ai noii Alianţe şi actorii relevanţi ai spaţiului euroatlantic.

Şi, astfel, avem diplomaţi şi ofiţeri turci de rang înalt care cer azil politic şi în ţări NATO. Avem un eveniment extrem de grav reprezentat de incidentele din jurul bazei de la Incirlik, blocată de trupele armatei turce care au închis pentru o perioadă şi utilităţile, incident gravisim ştiind că acolo se află stocat armament nuclear NATO, inclusiv bombe H. Mai avem, coincidenţă sau nu, incidentul foarte serios din Crimeea, acuzat de ruşi ca fiind provocat de prezenţa unor trupe de sabotori din armata ucrainieană, soldat cu moartea unor soldaţi ruşi, escaladat acum la o situaţie extremă, adică ridicarea la maximum a nivelului de alertă de luptă a întregii armate ucrainiene masată la zona estică... Şi anularea imediată de către Putin personal a următoarei runde din septembrie de negocieri pentru aplicarea Acordului de la Minsk.

Desigur că, pentru a cita absolut toate sursele, trebuie să menţionăm că, din punctul de vedere oficial al NATO, nu există niciun fundament faţă de îngrijorările manifestate de o foarte mare parte a presei privind o degradare puternică a relaţiilor între Alianţă şi Turcia, această ţară rămânând un aliat de nădejde.... Acelaşi semnal fiind dat şi de la Ankara, de unde se repetă că acordul cu Rusia este absolut normal şi că nu are niciun fel de conotaţie adversă privind obligaţiile şi angajamentele Turciei în NATO. Acestea fiind spuse, vă rog însă să citiţi luările de poziţie din ce în ce mai dure ale lui Erdogan faţă de aliatul american căruia i se transmite mesajul ultimativ de a-l predea de urgenţă pe Gulen, dar şi cu acuzaţiile în serie faţă de Uniunea Europeană. În paralel, poate iarăşi o coincidenţă, mai avem şi mărirea rapidă a numărului de refugiaţi care ajung în Balcani, determinând reacţia nervoasă a Bulgariei care a anunţat, prin vocea premierului Borisov, că este gata să construiasă cu zid de 30 de kilometri la graniţa cu Turcia.

Singurul lucru cert pe care-l vedem este amplasarea porţilor infernului. Disuasiune? Flexare de muşchi, diplomatică şi militară în vederea unor alte discuţii între jucătorii care-şi redesenează şi împart harta zonelor de influenţă? Vom vedea. Foarte curând.