Tot chimia interioară e superioară!

„Fenomenul Roşia Montană, indiferent de viitoarele evoluţii, a născut instituţia protestului sincer, non-violent, de suflet“

15 august 2014. La Roşia se respiră un aer curat, uşor uscat, de august, temător de viitorul nesigur al localităţii, însă mai liber de vechile înfăţişări sumbre, ce prezentau doar sărăcia comunităţii, precum traiul ultimului cătun, din înălţimile Nepalului.

3 septembrie 2013. A trecut aproape un an de la primele proteste ale conştiinţei cetăţeneşti în cazul Roşiei Montane... Ce a mai rămas din acele proteste? Nimic? Totul!

#Uniţi Salvăm Roşia Montana a fost prima reflecţie, acţiune socială de masă  a opiniei publice postdecembriste, care nu a fost premeditată, manipulată sau finanţată de vechile reţele dezvoltate în laboratoarele DSS ori ale Comitetului Central, tip Gelsor sau Crescent.

Reţelele sociale şi blogurile au determinat familiarizarea românilor cu activismul protestatar, dar totuşi intelectual, care treptat au reclamat lipsa unui leadership profesional şi moral în toate palierele economice şi sociale ale României, începând cu clasa politică. Nesupunerea civică  după modelul rezistenţei pasive, deja consacrat de Mahatma Gandhi sau Martin Luther King a generat lozinci 2.0 pentru mentalul colectiv contemporan: „Când legea devine fărădelege, rezistenţa este o datorie!”

Războiul generaţiilor tinere de procurori şi judecători cu o parte din vechiile gubernii de influenţă, atât locale, cât şi naţionale este şi rezultatul impulsului şi fricii instaurate de aceste furtuni sociale, administraţiei.

Insurecţia conştiinţelor din societate împotriva sistemului oligarhic, după modelul indignaţilor, s-a dezvoltat şi creşte pe două paliere: unul informal, cu activităţi spontane ale generaţiei cu păreri refractare şi altul formal ce îşi propune, în primul rând să deconspire liderii civici absorbiţi de politică şi să trezească opinia publică din somnul deconstrucţiei sociale.

Datoria noastră mai este şi aceea de arăta mai întîi mizeria de sub gulerele albe ale celor pentru care democraţia este un simplu joc de cifre şi combinaţii oportuniste de a rămîne la putere şi de a avea acces la resurse, pentru că preţul îl plătesc amărîţii, „votanţii de mîna a doua”, pe care-i dispreţuiesc - Vasile Ernu în „Proprietăţile politice ale pişatului”.

 „Noi suntem cei 99 la sută”, preţul inegalităţii lui Stiglitz ajungând şi în România, Roşia Montana fiind un pretext pentru a protesta contra unei dezordini administrative şi sociale, născută şi cântărită prost în perioada de boom economic, slab administrată de guvernele dreptei, ale căror rezultate se văd şi astăzi.

Puterea banilor a ajuns să falsifice funcţionarea societăţii şi luarea marilor decizii. Peste tot în lume se alunecă spre regimuri oligarhice, indiferent dacă sunt etichetate ideologic  ca fiind de stânga sau de dreapta , socialiste, neoliberaliste sau conservatoare. O mână de oameni pentru cei 99% care resimt tot mai mult dominarea sufocantă. Şi în România , primii 1.000 din Topul Forbes deţin 20% dintr-un PIB care este mic, fapt care are la bază şi corupţia, iar interesul celor care deţin diferite monopoluri este predominant faţă de urgenţele sociale sau ecologice. Noile mişcări nu contestă proprietatea şi nici chiar căile prin care a fost aceasta obţinută , dar caută să convingă oamenii, că trebuie să luptăm contra corupţiei, a împărţirii neechitabile a resurselor şi că trebuie să reformăm sistemele politice – Vasile Dâncu în „Revoluţia care va veni”

Ocolirea mediatică a Fân Fest Roşia Montană şi în 2014 este o tentativă deja clasică, dar fără sorţi de izbândă, de dispersare a energiilor umane şi intelectuale din jurul acestui fenomen. Însă Fân Fest 2014 a demonstrat şi la această ediţie, că evenimentul a crescut  calitativ şi cantitativ substanţial, festivalul devenind mai eterogen, un spaţiu unde poţi întâlni laolaltă ecologişti, puşti de liceu, it-işti coorporatişti, studenţi, rockeri, români, maghiari, olandezi, spanioli, polonezi, britanici şi multe alte naţionalităţi, hipsteri bărboşi şi mame tinere cu copii fericiţi de frumuseţea muntelui, care au participat la numeroasele activităţi, dezbateri, proiecţii şi concerte desfăşurate la cea de-a noua ediţie a FânFest Roşia Montană.

Cei aproximativ 7000 de participanţi, găzduiţi în gospodăriile şi poienile roşienilor din rezistenţă, au luat parte la cel mai amplu program din istoria festivalului. Timp de o săptămână, în atmosfera călduroasă a augustului de munte, cei prezenţi au descoperit şezători urbane, piaţa ţărănească umbrită de copacii părculeţului din sat, locaţiile neîncăpătoare ale Forumului de activism, lounge-ul cu saci mari de fân şi muzică de DJ-ei sau bisericile animate de concerte de muzică de flaut, video-poeme sau muzici inspirate de solemnitatea lăcaşelor de cult. Activităţile derulate de dimineaţă până târziu în noapte, i-au purtat pe cei prezenţi la lansări de carte, spectacole de teatru în spaţii neconvenţionale şi filme în premieră precum cel mai nou proiect jurnalistic al echipei Rise Project sau mult aşteptatul documentar la regizorului Tibor Kocsis – Aurul Roşiei Montane – comunicat Fân Fest, 17 august 2014.

Fenomenul Roşia Montană, indiferent de viitoarele evoluţii, a născut instituţia protestului sincer, non-violent, de suflet, care atunci când conştientizează că „tot chimia interioară este superioară” (Norzeatic) rezistă şi strigă liber şi sincer un simplu „15 ani de rezistenţă arată că se poate! Continuăm împreună şi câştigăm!”.