Toamna se numără soldații
0
Și kilometrii pătrați cuceriți sau pierduți în ultimele luni.
Și victoriile sau înfrângerile de peste vară și de la începutul toamnei.
Și sutele sau miile de soldați uciși sau răniți sau dispăruți, și celelalte mii de soldați care continuă să lupte și să spere că totul se va termina la un moment dat și se vor întoarce acasă, spre Kiev sau spre Moscova, și vor continua să trăiască, să muncească sau să iubească așa cum o făceau înainte de a deveni soldați.
Toamna lui 2024 e un bun moment de bilanț pentru că s-au întâmplat multe în anotimpurile anterioare, ambele tabere încercând să preia inițiativa atât pe câmpul de luptă cât și în narațiunea publică, dar nu tot ceea ce s-a încercat a avut și o finalitate fericită.
S-a ajuns la un moment de cotitură în acest conflict, mai ales pentru partea ucraineană, ceea ce a și dus la lansarea de către președintele Zelenski a ”planului pentru victoria finală”, un plan care apare la doi ani și jumătate de la începerea războiului, de parcă până acum, timp de 30 de luni, confruntarea din estul Ucrainei ar fi avut loc fără busolă.
Am mai scris despre principalele prevederi ale planului, cele publice și cele secrete, dar, în principiu, două sunt ideile sale fundamentale:
1. dacă Ucraina va pierde războiul, va fi din cauza partenerilor care puteau să ajute și nu au făcut-o suficient;
2. pentru Kiev, victoria finală înseamnă TOTUL, Ucraina în granițele ei din 1991, statutul de membru NATO, chiar și cel de membru UE, ca un bonus obligatoriu, deși la bonusuri, cred, Kievul ar mai include niște despăgubiri de război, câteva condamnări la Haga.
Până să se ajungă la acest moment și la acest plan, Ucraina a încercat (aș putea spune că nu de una singură) alte câteva strategii pentru a obține succesul final:
- victoria rapidă, în primăvara anului 2022, atunci când Rusia, confruntată cu o rezistență neașteptată din partea armatei ucrainene, a făcut mai mulți pași înapoi. Era și perioada sancțiunilor masive și concertate, perioadă de scădere drastică a rublei, de ieșire din Rusia a marilor corporații occidentale, s-a sperat că totul se va transforma într-o panică generală. Nu s-a întâmplat, au urmat referendumurile organizate de Kremlin în cele patru regiuni ucrainene, anexarea acestora, trecerea economiei ruse pe picior de război, balanța s-a echilibrat;
- victoria prin izolarea Crimeii, urmare a unei ofensive care trebuia să rupă legătura terestră dintre Donbas și peninsulă. Ofensiva care trebuia să producă aceasta s-a oprit în ”dinții de dragon ai lui Surovikin”, linia fortificată de la sud și est de Nipru, o zonă fortificată la care rușii au lucrat cu spor toată primăvara lui 2023, fără să fie deranjați. Din cei 60 de kilometri care mai trebuiau parcurși până la malul Mării Azov, blindatele ucrainene au reușit să străbată vreo zece. După doar câteva săptămâni, generalul Zalujnîi a comandat ”stop joc”, ceea ce a atras prima (sau poate nu...) admonestare din partea celui care și-a propus, în acel moment (sau poate nu...) ca, la prima ocazie, să-l lase la vatră pe taciturnul comandant și competitor...;
- victoria prin războiul de contra-uzură. Cum războiul de uzură devenise deja marcă înregistrată rusă din toamna anului 2023, Kievul a mizat pe faptul că apărarea la care au fost obligate forțele proprii va facilita provocarea de pierderi catastrofale armatei ruse. S-a luat în calcul că sprijinul occidental va permite să surmonteze deficitul de muniție, iar sistemele de mare precizie vor face prăpăd printre ruși și infrastructura militară a acestora. Prăpăd a fost, dar de ambele părți, iar raportul pierderilor materiale și umane este în funcție de cine numără și de cine citește;
- victoria prin presiune militară directă asupra teritoriului rus. Aici e vorba despre operația de la Kursk. Componenta militară a fost importantă: mutarea operațiilor în Rusia, acumulări la ”fondul de schimb” / prizonieri ruși, eventual capturarea unui obiectiv strategic, o centrală nucleară, de pildă. Se mai spera și pe un transfer de forțe ruse de pe frontul din Donbas. Componenta de război hibrid a fost și ea cel puțin egală ca importanță, miza unui colaps al regimului de la Kremlin făcând parte din scenariu. Partea ”fericită” a operației ofensive de la începutul lunii august a durat trei zile, pe urmă situația s-a complicat, iar la începutul lunii noiembrie, jumătate din teritoriul ocupat de ucraineni a revenit sub control rus. Rușii nu se grăbesc, nu se știe când vor mai avea ocazia să toace mărunt cele mai bune brigăzi ale Kievului care luptă în continuare acolo pentru că retragerea nu este o opțiune, ordinul e foarte clar.
Fiecare etapă a cerut alt val de echipamente militare, alte zeci de brigăzi antrenate, multe dintre ele, în poligoanele din statele partenere Ucrainei, alte zeci de mii de soldați, altfel spus, câte o nouă armată pentru fiecare din aceste planuri.
Nu a fost de ajuns.
Bilanțul de la începutul lunii noiembrie 2024 pare a pregăti terenul pentru runda finală.
Războiul de uzură s-a înfierbântat și deși aliniamentele se mișcă în ritmul unui cocostârc șchiop, direcția e constant către vest, iar în ultima perioadă a crescut și ritmul în care satele și micile orașe din stepa Donbasului își schimbă plăcuțele de nume, înlocuind denumirile ucrainene cu cele rusești.
Iar de soldați nu se duce lipsă.
Conform surselor occidentale, Rusia recrutează lunar aproximativ 30.000 de voluntari pentru forțele armate, folosind un sistem bine susținut financiar de bonusuri, în timp ce Ucraina, în ciuda problemelor cu care se confruntă – corupția generalizată la centrele de recrutare fiind una dintre ele – a adunat și ea câteva zeci de mii de viitori soldați.
Unii analiști occidentali bine intenționați, așa cum le stă bine colegilor noștri din vest, cred că problemele ucrainene privind recrutarea, dar și modul general în care Kievul ar putea riposta ofensivei ruse din Donbas, ar putea fi rezolvate dacă:
- se va coborî vârsta minimă pentru încorporare, iar campania de recrutare ar fi mai agresivă (poate nu e cel mai bun termen ales, bărbații ucrainenii știu de ce). Acum această vârstă minimă este de 25 de ani, dar se propune ca ea să coboare la 22, chiar la 21 de ani, iar structurile de înrolare ar trebui să coopereze mai mult cu serviciile europene de imigrare ca să se poată recruta și în afara granițelor Ucrainei. Sigur, spun și scriu colegii noștri, e nevoie ca și economia țării să funcționeze, să fie menținută și o rată normală a natalității, știți, fără bărbați e destul de greu, dar e necesar acest pas, acum, războiul este unul existențial, niciun efort nu trebuie economisit;
- s-ar ridica toate blocajele privind furnizarea și restricțiile în utilizarea echipamentului militar occidental. Teoria este că dacă ucrainenii ar primi tot ce au cerut (inclusiv cele prevăzute în anexele secrete ale planului) și vor fi lăsați să atace ținte strategice din interiorul Rusiei, dinamica războiului s-ar schimba în favoarea acestora. Nu contrazic această teză, doar amintesc faptul că atunci când s-a mai întâmplat acest lucru - au mai fost ocazii când dronele ucrainene au lovit ținte importante din Rusia -, răspunsul a fost unul drastic, cu lovituri asupra infrastructurii energetice sau a centrelor de decizie din Kiev;
- s-ar multiplica sprijinul militar acordat Ucrainei, dincolo de antrenarea forțelor ucrainene. Sunt amintite furnizarea de informații militare în timp real, capabilități de război cibernetic, sisteme de sprijin aerian etc. Și aici aș adăuga că media au scris de-a lungul timpului că acest lucru chiar se întâmplă, fără a se intra desigur în detalii, că nu e cazul, inamicul ascultă;
- s-ar întări regimul de sancțiuni și presiunea economică asupra Rusiei. Și aici aș spune că nu e nimic nou, ce ar mai putea fi astfel după vreo 20.000 de sancțiuni aplicate Rusiei?
Am prezentat aceste puncte pentru a ilustra defazajul care există uneori între realitatea din teren și cea creionată într-un birou de analist aflat la mii de kilometri de prima, acolo unde se speră că războiul mai poate fi rezolvat cu abordări entuziaste și cu formule convenționale mobilizatoare.
Războiul din Ucraina a cunoscut aproape tot ce se poate întâmpla atunci când soldații sunt trimiși la luptă, atunci când două popoare sunt îndemnate să se înfrunte în arenă, iar spectatorii vor ca spectacolul să continue, făcând totul ca să inspire sau să întărâte actorii (e doar o metaforă, nu vă gândiți la cineva anume...).
S-ar putea face încă o repetiție - a mai fost una, prin primăvara anului 2022 - și pentru scena căderii de cortină, a finalului, a tratativelor de pace.
Se pare, însă, că mai sunt replici de spus, bărbați și femei de trimis pe front, trupuri de soldați de numărat la sfârșitul zilei.
Se încarcă comentariile...
